Staţiunea unde turiştii pot schia de Ziua României doar dacă poartă tricolorul. Teleschiul este gratuit, dar „cine nu are tricolor, nu schiază”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţiunea Straja. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Staţiunea Straja. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Staţiunea montană Straja îşi deschide sezonul turistic de Ziua Naţională a României, iar cei care vor ajunge la munte vor putea schia gratuit, cu o condiţie.

Sezonul de schi se va deschide în Staţiunea Straja o dată cu minivacanţa de 1 Decembrie. Mai multe pârtii au fost amenajate cu zăpadă artificială, pentru a suplini stratul de zăpadă aşternut în ultimele zile, iar de joi vor fi pornite instalaţiile de transport pe cablu.

Administratorii staţiunii anunţă că turiştii vor putea schia gratuit de Ziua Naţională a României, însă doar cu o condiţie: să aibă un tricolor la ei, în orice formă, chiar şi pictat pe faţă.

Cei care nu vor avea tricolorul, nu vor schia deloc, spune administratorul staţiunii, Emil Părău. „Cine nu are, nu schiază” este mesajul postat în invitaţia administratorilor zonei turistice din Valea Jiului.

Învecinată municipiului Lupeni, Staţiunea Straja din Masivul Vâlcan a devenit în ultimii ani una dintre cele mai importante atracţii turistice din vestul ţării. Este vizitată în special iarna, de iubitorii de schi. În masivul Straja, unul din locurile de hotar din trecutul Transilvaniei, în Primul Război Mondial au murit peste 800 de soldaţi, o parte din ei fiind înmormântaţi în cimitirul eroilor din Lupeni. În memoria lor a fost ridicat, pe munte schitul Sfinţilor Constantin şi Elena, devenit unul dintre obiectivele turistice importante din zonă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Staţiunea Straja are un nou telescaun. Investiţia va fi inaugurată de Ziua Naţională a României

Un nou telescaun a fost amenajat în staţiunea Straja din Valea Jiului. Instalaţia de schi, cu o lungime de un kilometru, va fi inaugurată în 1 Decembrie.

Staţiunea care se transformă într-un loc de pelerinaj. Povestea tunelului celor 365 de sfinţi şi a „minunilor” din Straja

Un tunel de peste 50 de metri, împodobit cu picturile a 365 de sfinţi din calendarul ortodox, a devenit în ultimii ani una dintre marile atracţii ale staţiunii Straja. Tunelul şi schitul de la capătul lui au o poveste neobişnuită, iar omul de afaceri care le-a construit susţine că a fost martor al unor minuni petrecute aici, în ultimii ani.

FOTO Drumul Crucii în Straja: sute de oameni au parcurs traseul ce aminteşte patimile lui Iisus înaintea Răstignirii

Pe o vreme ploioasă şi rece, sute de oameni au pornit pe Drumul Crucii, un traseu de zece kilometri care porneşte din Lupeni şi urcă spre Schitul Straja din Masivul Vâlcan. Evenimentul, devenit o tradiţie locală, de 17 ani, reeditează traseul lui Iisus pe Dealul Golgotei, înainte de Răstignire.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite