Tainele vulcanului din Săcărâmb, locul celor mai mari bogăţii subterane. Telurul şi aurul l-au transformat în El Dorado
0
Săcărâmbul a fost unul dintre faimoase sate din Europa ultimelor două secole, datorită bogăţiilor subterane. Cel mai mult a atras atenţia conul vulcanic în jurul căruia a luat fiinţă aşezarea, un munte care ascundea o cantitate impresionantă de metale preţioase şi rare: aur, argint şi telur.
Satul Săcărâmb din Munţii Metaliferi are o istorie impresionantă, strâns legată de cea a locului misterios în jurul căruia s-a dezvoltat aşezarea. Un con vulcanic, din adâncurile căruia în ultimele trei secole au fost scoase cantităţi impresionante de metale preţioase şi rare, a rămas brandul fostului orăşel minier al secolelor trecute. Înfăţişarea muntelui a atras atenţia unui număr mare de exploratori străini din trecut, dornici să viziteze locul pe care l-au numit un El Dorado al Europei. „Dealul Patimilor”, aşa cum a fost numit în unele relatări, a apărut de-a lungul timpului în nenumărate gravuri care ilustrau jurnalele publicate de străinii care au călătorit în Transilvania. Aşezarea minieră a fost subiectul unor relatări celebre.
1802 – Viaţa bună a minerilor
Edward Daniel Clarke, mineralog englez, a vizitat Săcărâmbul în 1802. „Cum Transilvania este singura regiune din toată lumea unde s-a descoperit până acum tellurium, curiozitatea noastră era foarte vie să cercetăm mina de la Săcărâmb. În cele din urmă ni s-a arătat din depărtare într-o privelişte îndrăzneaţă, sus de tot pe culmile acestei regiuni de munte şi într-un chip foarte pitoresc şi impresionant. În partea dreaptă se înălţa masiv perpendicular un perete gol de stâncă ce se ascuţea la vârf, pe care era înfipt un crucifix mare de lemn. Deva însăşi poate fi văzută din locul acesta şi nimic nu poate fi ceva mai frumos decât perspectiva mândră oferită aici asupra văii în care se află”, scria autorul englez. Edward Daniel Clarke afirma că toate activităţile localnicilor din Săcărâmb, oameni stabiliţi aici din toate statele Imperiului Austro-Ungar, aveau legătură cu mineritul. Deşi viaţa lor era scumpă, acesta nu mai văzuse oameni atât de zdraveni nicăieri şi presupunea că starea de sănătate şi voioşie a membrilor comunităţii se datora atmosferei curate şi a lefurilor mari.
Săcărâmb, fostul El Dorado al Europei
1805 – Goana după aur
Wilhelm Gottlob Ernst Becker, un specialist minier din Freiburg, a ajuns în 1805 în regiunile miniere din Transilvania. Afirma că în Săcărâmb lucrau 700 de oameni, însă locul atrăgea şi foarte mulţi hoţi. „Minerii şi familiile lor sunt intenţionat lăsaţi să câştige atât cât să ajungă la un fel de bunăstare şi să se poată desfata uneori, în acest ţinut bogat, încât să nu fie siliţi să fure datorită sărăciei. Acele galerii, în care sunt descoperite minereuri scumpe, sunt energic şi permanent supravegheate, chiar şi noaptea, ca să se reteze, pe cât posibil, toate posibilităţile de furt. A apărut deja cazul săpării unui puţ, pe ascuns, până la un abataj bogat, furându-se totul, fără ca vreun paznic sau miner să fi observat. Cozile uneltelor au fost scobite pentru a fi umplute cu nagyagit sfărâmat. Au fost ascunse adesea săculeţe pline în deschizăturile posterioare ale cailor, folosiţi la extracţie, în speranţa că, după percheziţie, acestea să reapară pe cale naturală, odată cu evacuarea tubului digestiv”, scria maistrul minier venit din Freiburg.
1828 – Dealul Patimilor
Topograful austriac Joseph Adalbert Kricke a vizitat Săcărâmbul în februarie 1828. „Un bărbat prietenos, şeful de echipa Tschick şi un hutman impreună cu doi băieţi cu lampaşe m-au însoţit la o adâncime de 500 de stânjeni, de-a dreptul în măruntaiele pământului. Vagonul, care era tras de un căluţ curajos, înainta atât de repede, încât m-am temut să nu-mi zdrobesc capul de pereţii de stâncă. O ocnă de sare este măreaţă, dar să vizitezi o mină de aur te umple de tristeţe, cu toate că este interesantă. Mergând în apă până la glezne, bieţii mineri trebuie să parcurgă, zilnic, multe sute de stânjeni, pentru a-şi căştiga acolo, înconjuraţi de stânci, o leafă amară”, afirma autorul. Joseph Adalbert Krickel se arăta impresionat de „Dealul Patimilor”. „Dacă priveliştea din localitate printre munţii despărţiţi este deja frumoasă, atunci din vârful piramidei, cu 196 picioare mai sus, ea este de neîntrecut. Înspre sud, priveşti către câmpia încântătoare pe care se află Deva cu cetatea să minunată şi multe alte localităţi. Mult mai departe, ca prin ceaţă, se zăreşte splendidul castel al Hunedoarei, iar în fundal munţii acoperiţi cu zăpadă veşnică, străjuind plăcuta vale a Haţegului ”, afirma Krickel.
1835 – Arborii - aur
Scriitorul englez John Paget a călătorit în Transilvania la mijlocul anilor 1830 şi s-a minunat de cele văzute în orăşelul minier. „La circa zece mile de oraşul Deva sunt câteva dintre cele mai bogate mine de aur, cele de la Nagyag şi Săcărâmb. Cu mare dificultate am ajuns la poalele muntelui, urcând prin locuri aproape de netrecut, ajutaţi de boii care ne-au tras pe stânci aproape perpendiculare şi de câţiva ţărani care au ţinut trăsura să nu se prăbuşească în râpe. În faţa minei, am fost conduşi de-a lungul unei căi ferate, pe care ne-o imaginam ducându-ne în subteran, însă linia nu era încă finalizată. Va fi realizată doar peste câţiva ani. Cantitatea de aur şi argint obţinută aici este considerabilă: nu mai puţin de 150 de mărci de aur şi 750 de mărci de argint pe an. Aceste mine sunt deosebit de interesante pentru mineralogi, fiind cele mai bogate în telur din Europa. Într-adevăr, aici a fost descoperit pentru prima dată acest metal. Tot aici am văzut un specimen de aur pur din Săcărâmb, sub formă de copac, pe care cred că mineralogii îi numesc arbori-aur”, afirma John Paget.
1865 – Minele de telur
Charles Boner a călătorit în Transilvania 30 de ani mai târziu şi a numit Săcărâmbul un El Dorado.
„La ora trei dimineaţa, cei care bat toaca de lemn, fixaţi în diverse locuri proeminente, îi cheamă pe localnici la adunare. Există o citire în masă, la care toţi participă, iar la ora patru intră în mină. Se roagă cu voce tare înainte de a începe munca. Galeria orizontală pe care am intrat se află la 271 de niveluri deasupra nivelului oceanului. Este lungă de 1562 de stânjeni, este înaltă şi larg, arcuită în piatră, o lucrare frumoasă. Am intrat într-un vagon tras de un cal pe un tramvai de fier şi distanţa părea interminabilă. Galeria principală, iar cele care se îndepărtau din ea, luate împreună, aveau o lungime de 5.000 de stânjeni. Unde stâncile sunt cioplite pot fi văzute cele mai pitoreşti forme. Punctele lungi, precum stalactitele, depind de acoperişul neregulat, iar în lateral sunt grote şi locuri cavernoase, orificii ciudate şi pasaje înguste, despre care crezi că trebuie să fie adăpostul gnomilor. Toate acestea răspund, mai mult decât orice altceva, noţiunii preconcepute a unei mine: vene lungi de culoare neagră şi albă intersectează piatra, iar în acestea este minereul. Există un puţ care duce la această parte, de 120 de stânjeni adâncime. Aici aurul se găseşte în aliaj cu minereu de telur negru, iar acesta din urmă este atât de valoros, încât intrarea în mină este blocată cu grijă şi fiecare lucrător ste percheziţionat la ieşire. Dar, totuşi, minerii reuşesc să ascundă bucăţi de materie primă în cele mai ciudate locuri, înfăşurate în cârpe unsă. Iar experimentul i-a costat frecvent viaţa. Telurul este foarte rar, mai ales atunci când este pur şi neamestecat cu alte minerale”, scria englezul Charles Boner.
Exploatările aurifere din zona Săcărâmbului s-au închis în anii 2.000. Muntele care a făcut celebră vechea aşezare minieră a rămas un loc impresionant prin priveliştea sa, în timp ce unii dintre localnici îl consideră un adevărat centru energetic.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Ruinele fostei biserici greco-catolice din Săcărâmb s-au prăbuşit, după aproape jumătate de secol de la incendiul care a dus la distrugerea completă a aşezării. Este un semn prevestitor de rele, spun unii dintre localnici, cu gândul la catastrofa de la poalele Săcărâmbului, care a urmat mistuirii bisericii din 1970. Un an mai târziu, în toamna târzie a anului 1971 aproape 100 de oameni au murit în urma revărsării iazului de decantare din Certej.
Locuitorii din Săcărâmb, o aşezare faimoasă în secolele trecute datorită marilor zăcăminte de aur pe care a fost înfiinţată, susţin că „pădurea de argint” care înconjoară satul de munte are proprietăţi miraculoase. Codrii de fag sunt bântuiţi de spirite benefice, susţin oamenii, iar izvorul împăratului Franz Joseph din pădure este folosit ca apă tămăduitoare.
Săcărâmb a fost în trecut unul dintre cele mai căutate locuri de europenii cuprinşi de febra aurului. O dată cu începerea exploatărilor miniere, satul din Munţii Metaliferi, aflat în apropierea Devei, a atras oameni din toate părţile continentului. A fost şi un loc important pentru cercetători, dovada fiind numeroasele lucrări din secolele trecute despre Săcărâmb. Unele dintre ele prezentau relatări fascinante.
Se încarcă comentariile...
