Teroarea din temniţele anilor '50 în mărturiile spionilor americani. Ce ştia CIA despre Ţurcanu, călăul de la Piteşti
0
Zeci de mii de români consideraţi primejdioşi pentru regimul comunist au fost arestaţi şi întemniţaţi ca deţinuţi politici, în primii ani de comunism. Serviciul secret al SUA oferea informaţii mai puţin cunoscute despre teroarea din lagărele României.
O reţea de lagăre în care românii erau supuşi unei exterminări lente a fost creată de la sfârşitul anilor 1940 şi în următorii ani. Noile închisori ale vremii au atras atenţia Statelor Unite ale Americii, care prin Agenţia Naţională de Informaţii (CIA) primeau nenumărate rapoarte secrete despre condiţiile în care trăiau victimele terorii comuniste. O parte din informările CIA au fost desecretizate şi completează mărturiile foştilor deţinuţi şi documentele din arhivele României.
Piteşti, lagărul „reeducării”
Închisoarea Piteşti a fost în anii 1950 locul unuia dintre cele mai monstruoase experimente din timpul regimului comunist: „reeducarea prin tortură” a deţinuţilor politici, mulţi dintre ei fiind tineri şi studenţi care îşi manifestaseră adversitatea faţă de comunişti sau apartenenţa la doctrina legionară. Eugen Ţurcanu (1925 - 1954), unul dintre cei mai cumpliţi torţionari, a fost ales să pună în practică experimentul „reeducării”. Informatorii CIA îl menţionau în rapoartele de la începutul anilor 1950.
„În 1949 şi 1950 au fost închişi mai mult de 1.000 de studenţi la Piteşti, inclusiv legionari, membri ai Partidului Naţional Ţărănesc (Partidul lui Iuliu Maniu) şi monarhişti. Regimul din închisoare era foarte sever: niciun fel de exerciţiu nu era permis până în martie 1950. Nici pachete sau vizite nu puteau fi primite. Raţiile consistau într-un sfert de franzelă de pâine şi două castroane de supă în fiecare zi. Până în 1949, studenţii erau bine trataţi, deoarece din staff-ul închisorii făceau parte oameni angajaţi dinainte de 1944 şi care se opuneau noului regim. Însă, în 1949 un grup de rezistenţă a fost descoperit la Piteşti, iar întreg staff-ul a fost înlăturat, urmând să fie introdus un regim strict. O revoltă izbucnită atunci a fost imediat suprimată. Printre studenţi se afla un anume Ţurcanu, membru de partid, care fusese arestat după ce s-a descoperit că la un moment dat s-a aflat printre legionari. Ţurcanu era folosit de autorităţile închisorii ca o forţă de poliţie internă. Toţi cei care luau parte la procesul de reeducare trebuiau ca suplimentar să scrie declaraţii despre trecutul lor politic şi să dea informaţii despre foştii lor colaboratori. Arestările în masă de mai târziu au fost efectuate pe baza acestor denunţuri. Prizonierii care nu aparţineau acestui grup erau adesea spionaţi şi bătuţi”, arăta o notă secretă a CIA, din 30 martie 1953.
Lagărele de pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră
Un şir de lagăre a fost înfiinţat în Dobrogea, pentru a găzdui zecile de mii de deţinuţi politici care la începutul anilor 1950 au lucrat la Canalul Dunăre – Marea Neagră.
„Aceşti muncitori locuiesc în 17 lagăre, cele mai mari fiind la Năvodari şi Poarta Albă. În unele locuri se lucrează în trei schimburi. Fiecare prizonier munceşte opt ore, se odihneşte opt ore şi apoi munceşte din nou pentru opt ore. Prizonierii locuiesc în barăci, dorm pe paie şi nu au mâncare suficientă. Rata mortalităţii este foarte ridicată printre ei”, arăta un document din iunie 1953, păstrat în arhiva CIA.
Deţinuţii, care lucrau cel mai adesea la săparea şanţurilor, primeau dimineaţa 250 de grame de pâine neagră, o cană de ceai şi 35 de grame de marmeladă. La prânz primeau 250 de grame de pâine neagră, 350 de grame de supă, 300 de grame de fasole sau cartofi şi, de trei ori pe săptămână, 150 de grame de carne. La cină primeau 400 de grame de pâine de mălai şi 200 de grame de fasole sau cartofi. Mai primeau cinci ţigări şi 250 de grame de săpun pe lună, arăta o altă notă secretă a CIA, din 1952.
„160 de studenţi de la închisoarea Piteşti au fost trimişi să muncească pe şantierele Canalului, fiind ţinuţi în lagărul Peninsula, de la Marea Neagră, împreună cu alţi 700 de deţinuţi politici. Locuiau în barăci în forma literei H, fiecare conţinând patru camere cu 50 de oameni. În fiecare baracă erau duşuri. La început, autorităţile lagărului au tratat prizonierii bine. Mâncarea era bună, coletele şi vizitatorii erau permiţi o dată pe săptămână, iar prizonierii erau păziţi doar în afara lagărului. La începutul anului 1951, forţele de Miliţie au fost introduse în toate barăcile şi un regim extrem de sever a început”, arăta o notă secretă din 30 martie 1953.
Sighet, închisoarea secretă
În 1949, prizonierii politici au fost trimişi la următoarele patru închisori: Gherla: prizonieri cu origine proletară, muncitori, artizani şi ţărani; Aiud: liber profesionişti, intelectuali şi oameni de afaceri. Piteşti: studenţi; Târguşor: tineri fără educaţie, arăta un alt raport.
Un caz cu totul aparte a fost al închisorii de la Sighet, devenită din 1948 loc de detenţie al opozanţilor regimului comunist. În mai 1950 au fost aduşi aici peste o sută de demnitari români: foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni, unii dintre ei condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi. Între victimele închisorii Sighet au fost mari personalităţi ale României interbelice: Iuliu Maniu, Sebastian Bornemisa, Radu Portocală, Constantin Argetoianu, Constantin I.C. Brătianu, Dimitrie Burilleanu (fost guvernator al Băncii Naţionale) şi Aurel Vlad. Serviciile secrete ale SUA nu au reuşit să obţină prea multe informaţii despre această închisoare.
„Un lagăr a fost înfiinţat în România pentru comuniştii deviaţionişti, Sighet, o închisoare specială în nordul României, la graniţa cu Cehoslovacia. Este una dintre cele mai bine păzite şi mai izolate închisori din România. Nimeni nu are informaţii rale despre ce se întâmplă dincolo de gardurile sale de sârmă ghimpată”, informa un raport al SUA, din 30 decembrie 1953. La Sighet sunt închişi clericii catolici de rang înalt şi oficiali ai fostului regim, informa CIA, într-un raport din 29 septembrie 1955. „Prizonierii politici cu pedepse mai uşoare sunt angajaţi la minele din Baia Mare, Baia Nistrului şi Baia Sprie şi sunt ţinuţi în barăci temporare în vecinătatea minelor. Sunt, de asemenea, angajaţi la construcţia uriaşelor uzine hidroelectrice din Cheile Bicazului”, arătau documentele.
Copiii, luaţi din familii pentru a fi trimişi în închisoare
Serviciul secret al SUA colecta informaţii şi despre celelalte închisori ale regimului comunis din anii 1950. În 1953 existau două lagăre pentru preoţi, arăta o notă informativă a CIA. La Ploieşti a fost înfiinţat un lagăr special pentru preoţii ortodocşi care au refuzat să coopereze cu regimul comunist. 500 de preoţi au fost internaţi aici, la sfârşitul anului 1952.
La Vlăhiţa au fost închişi mai mult de 1.000 de preoţi. La Craiova şi la Haţeg existau două lagăre pentru copii. La Haţeg erau internaţi copii cu vârste între 9 şi 16 ani, luaţi de la părinţii lor.
„La Craiova, 800 de copii greci luaţi de la familiile lor din Grecia de comunişti, au fost aduşi din URSS. Acum sunt într-o suburbie a Craiovei”, arăta o notă secretă din 1953.
Informatorii CIA arătau, într-o altă notă, din 1955, cum erau distribuiţi deţinuţii politici la începutul anilor 1950, în România: Închisoarea Aiud: Legionari. Unora le este permis să muncească într-o întreprindere din apropiere. Foşti miniştri şi oficiali de rang înalt sunt ţinuţi în celule izolate; Închisoarea Craiova: Criminali de război şi condamnaţi pentru crime îmotriva umanităţii. Colonelul Romulus Hotineanu, fostul procuror general din vremea regelui Carol, este închis aici; Închisoarea Piteşti: Cetăţeni români condamnaţi pentru înaltă trădare şi spionaj; toţi cetăţenii străini condamnaţi din motive politice şi criminalii de război străini. Până în 1954, cetăţenii străini au fost închişi la Mărgineni, un loc care nu mai este folosit; Ocnele Mari. Foşti angajaţi ai Securităţii şi oficiali ai Ministerului de Interne sunt ţinuţi în această închisoare; Sighet.
„Deţinuţii de drept comun sunt folosiţi la diverse munci. Le este permis să primească scrisori şi pachete de până la cinci kilograme, care conţin mâncare, haine şi ţigări, o dată pe lună şi li se permite să aibă vizite. Sunt plătiţi pentru munca lor şi pot face cumpărături de la magazinele închisorii. După muncă, au o perioadă de recreaţie în curtea închisorii”, informa un raport secret al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), din 29 septembrie 1955. Deţinuţii politici, condamnaţi la pedepse mai mari de cinci ani de închisoare nu primeau sarcini de muncă, adăugau agenţii CIA.
„Sunt separaţi în celule sau închişi în dormitorii. Cu excepţia unor cazuri rare, ei nu au contact cu lumea de afară. Oricum, de la începutul anului 1955, mâncarea primită s-a îmbunătăţit iar lenjerile de pat au fost distribuite pentru prima dată prizonierilor”, informa CIA, într-un raport din 1955.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
