Tradiţiile ciudate de Anul Nou: cum îşi aflau româncele alesul inimii şi care erau ritualurile de îmblânzire a timpului
0
Din cele mai vechi timpuri românii au acordat semnificaţii profunde Anului Nou şi au păstrat nenumărate obiceiuri neobişnuite pentru celebrarea sa.
Noaptea Anului Nou a devenit, în tradiţia românilor, prilej pentru aflarea alesului. În seara de Sfântul Vasile – scrie Marcel Olinescu, în volumul Mitologie Românească - fetele pun punţi că să viseze pe tânărul ce-l vor lua în căsătorie. „Punţile se fac din rămurele de măr dulce, care sunt construite din două crăcuţe, şi se aşează în marginea gârlei sau prin locuri ascunse. De ele se leagă busuioc, o para de argint legată cu un fir roşu, un inel, o batistă şi un şir de mărgele. Dacă puntea are chidă (brumă) este semn că fata va lua un bărbat bogat; iar de nu, va fi sărac”, arăta etnologul.
În unele locuri, în Ajunul Anului Nou fetele puneau busuioc la fântână, iar dacă a doua zi se aşeza promoroaca pe el însemna că se vor mărita în acel an. O altă tradiţie era ca fetele să pună două bilete sub pernă, unul pe care scriau numele lor şi celălalalt cu numele alesului inimii. A doua zi băgau mâna sub pernă şi luau unul dintre bilete. Dacă îl nimereau pe cel cu numele bărbatului, înseamna că se vor mărita curând.
Obiceiuri asemănătoare erau păstrate şi de Bobotează. Fetele aşezau mărgele pe pragul uşii, prin care intra preotul cu sfinţitul, iar apoi le puneau la gât, în speranţa că se vor mărita. De asemenea, luau busuioc, sfinţit de preot, şi îl aşezau sub perna pe care dormeau, ca să li se arate în vis ursitul. Cele mai curajoase mergeau la râu sau la gârlă pentru a se scălda în Ajunul Bobotezei, pentru a fi mai sănătoase şi mai frumoase.
Lumina de Anul Nou
În noaptea de Anul Nou oamenii aprind câte o lumânare la icoana din casă, pentru a le merge bine tot anul, scrie etnologul Marcel Olinescu. Uratul cu nenumăratele sale variante şi pluguşorul au semnificaţii profunde în mitologia românească. Românii au păstrat şi numeroase superstiţii legate de Noul An.
Noaptea e bine sa ardă tot timpul în casa lumina. De Anul Nou, nimeni nu doarme, că tot anul va fi somnoros, nu dă bani împrumut, ca tot anul va da. La Anul Nou fiecare om trebuie sa aiba în mână unealta cu care lucreaza în cursul anului. „Aşa, plugarul ia sapa, cu care dă de trei ori în pământ, şi furca pe care o ridică de trei ori. Tot aşa fac, fiecare în felul său, ciubotarul, croitorul, dulgherul, pietrarul, morarul”, informează autorul volumului Mitologie Românească.
Calendarul foilor de ceapă
O tradiţie veche este a „calendarului de ceapă”. Potrivit obiceiului, bătrânii încercau să afle, citind în foiţele de ceapă aşezate în cerc, în număr de 12, care lună va fi secetoasă şi care va fi ploioasă, polile însemnând belşug. În satele de munte din sudul judeţului se mai poartă obiceiul brondoşilor. Tinerii îmbracă tradiţionalele cojoace şi merg din casă în casă, cu clopote, pentru a anunţa venirea noului an. Un “brondoş” îmbrăcat mai urât reprezintă vechiul an, care pleacă mai departe prin sat, în timp ce flăcăul care reprezintă noul an rămâne mai departe la găzdă şi îi urează La Mulţi Ani. Legenda brondoşilor spune că aceştia au salvat comunităţile de invazia tătarilor, care, speriaţi de sunetul tălăngilor acestora au fugit din acele locuri.
Anul Nou în mitologia românească
Sărbătoarea Anului Nou este asociată ceremoniei morţii şi naşterii primului zeu al omenirii, se arată în Dicţionarul de mitologie română, elaborat de Ion Ghinoiu. Potrivit etnologului, ciclul sărbătorilor de Anul Nou este împărţit de Revelion în două perioade simetrice. „Prima etapă, cuprinsă între Ignatul Porcilor şi miezul nopţii de Revelion, se suprapune peste zilele premergătoare solstiţiului de iarnă, când se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul - fenomene care alimentau spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când sfântul soare va dispărea definitiv de pe cer. Soseşte însă fenomenul astronomic spectaculos al solstiţiului, când soarele începe să urce pe bolta cerului, iar ziua să crească puţin câte puţin. Obiceiurile, actele rituale şi practicile magice redau simbolic, la început, teama, dezordinea şi haosul generate de îmbătrânirea şi moartea divinităţii adorate, apoi, după renaşterea ei la miezul nopţii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul”, se arată în Dicţionarul de mitologie română (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).
Timpul îmblânzit de români
Obiceiurile specifice Revelionului sunt: sacrificiul ritual al porcului, reprezentare zoomorfă a spiritului grâului, prepararea alimentelor rituale din grâu (colaci, turte) şi din carne de porc (piftie, cârnaţi), credinţa că se deschid mormintele şi se întorc spiritele morţilor printre cei vii, abundenţa ospeţelor şi petrecerilor cu excese de mâncare, băutură, distracţie, gesturi, cuvinte şi expresii licenţioase, Periniţa, activitatea cetelor de feciori care redau, prin colinde şi numeroase acte rituale, drama naşterii şi morţii anuale a divinităţii adorate, stingerea luminilor în noaptea de Revelion înfăţişând întunericul şi haosul desăvârşit provocat de moartea divinităţii, aprinderea luminilor care simbolizează naşterea divinităţii şi, odată cu aceasta, a timpului şi a lumii înconjurătoare, credinţa că acum se deschide cerul, ard comorile şi vorbesc animalele, alungarea spiritelor malefice prin zgomote de tot felul (bice, clopote, strigături), Pluguşorul, semănatul, sorcova, încercarea norocului, aflarea ursitei, întocmirea calendarelor meteorologice (din foi de ceapă, din coji de nucă etc.), împăcarea pricinilor şi săvârşirea actelor de tolerantă şi îngăduinţă, începerea simbolică a lucrului şi altele, se arată în Dicţionarul de mitologie română.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Românii din secolele trecute îi uimeau pe călătorii străini prin pregătirile aspre pe care le făceau pentru întâmpinarea marilor sărbători, dar şi prin ospeţele şi voioşia cu care le trăiau.
Două scrisori rare confiscate de autorităţile române de la prizonierii sovietici din Valea Jiului arată cum se bucurau aceştia de traiul în cel mai mare lagăr care a funcţionat în judeţul Hunedoara, Lagărul 9 de la Vulcan, unde în anii celui De-al Doilea Război Mondial au fost peste 3.000 de sovietici.
Crăciun a fost un zeu solar, în mitologia indo-europeană, iar tradiţiile arhaice ale poporului român l-au înfăţişat în nuanţe negative. Moş Crăciun, spune legenda, a fost bătrânul bogat şi nemilostiv care a refuzat să o găzduiască pe Sfânta Maria, la naşterea Domnului. Poveştile actuale i-au cosmetizat imaginea şi l-au transformat într-unul dinte cele mai iubite personaje pentru copii.
Se încarcă comentariile...
