Traficant de cocaină condamnat la Deva. Cum a ascuns tânărul un pachet plin cu droguri adus în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ARHIVĂ. DIICOT.
FOTO: ARHIVĂ. DIICOT.

Tribunalul Hunedoara a condamnat la închisoare, pentru trafic internaţional de droguri, un tânăr din Deva care a adus în ţară un pachet plin cu cocaină.

Magistraţii Tribunalului Hunedoara l-au condamnat pe Robert Varadi (35 de ani), un tânăr din Deva, la 4 ani şi două luni de închisoare pentru trafic internaţional de droguri (de mare risc). Sentinţa nu este definitivă, putând fi contestată cu apel. Varadi a fost reţinut şi arestat preventiv, în urma unei anchete efectuate de procurorii Direcţiei de Combatere a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, fiind acuzat că în cursul lunii septembrie 2020 a procurat, deţinut şi transportat fără drept, droguri de mare risc, respectiv cantitatea de 830,4 grame cocaină şi că în data de 16 septembrie 2020, a introdus în ţară, fără drept, cocaina.

Ascunse în portieră

„Organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, două persoane au introdus în ţară în data de 16 septembrie 2020 o cantitate de droguri de mare risc (cocaină), în vederea comercializării ulterioare. Astfel, în data de 16 septembrie 2020, organele de cercetare penală mai sus menţionate, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza Comunei Şoimuş, Judeţul Hunedoara, la coborârea de pe autostrada A1, împreuna cu un echipaj de poliţie din cadrul poliţiei Deva, au procedat la oprirea în trafic a două autoturisme care veneau din direcţia Vama Nădlac. Primul autoturism oprit era marca Ford Fiesta, iar la volanul acestuia se afla numitul A.B.I., cu precizarea că pe scaunul din dreapta faţă se afla inculpatul Varadi. Cel de-al doilea autoturism era condus de numitul F.A.I. S-a procedat la efectuarea controlului autoturismului marca Ford Fiesta, constatându-se că în partea din spate a maşinii se afla un câine de talie mare, respectiv mai multe pungi în care se aflau articole de încălţăminte şi îmbrăcăminte. Având în vedere datele existente care au stat la baza sesizării, s-a trecut la controlul amănunţit al elementelor de caroserie, ocazie cu care s-a procedat la desfacerea feţelor de la cele două uşi din faţă. În interiorul portierei dreapta faţă, în spaţiul delimitat de caroserie şi faţa de uşă, s-a găsit un pachet învelit în bandă de culoare neagră. Cu ocazia desfacerii stratului de bandă neagră, sub care era o substanţă lichidă cu miros de detergent, s-a constatat că în interior se află o cantitate de substanţă pulverulentă de culoare albă, ambalată în mai multe rânduri de folie, din material plastic transparent, aplicate peste un strat de bandă de culoare maro, la rândul său aplicat peste mai multe straturi de folie din material plastic de culoare neagră, care învelea o folie de material plastic transparent, împachetat în mai multe straturi”, se arată în dosarul DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, despre pachetul descris anterior, Robert Varadi a declarat la acel moment că îi aparţine şi conţine 800 grame cocaină, pe care le-a achiziţionat personal din Germania, de la un cetăţean sârb, că intenţiona să o consume şi probabil să comercializeze în timp o parte din cantitatea rămasă.

„Inculpatul a mai arătat că pentru a nu fi depistat de organele de poliţie, a ambalat personal cantitatea de cocaină pe care ulterior a disimulat-o în portiera dreaptă a autovehiculului. Despre autoturism inculpatul a arătat că aparţine fratelui său, stabilit în Germania. Din Raportul de Constatare Tehnico Ştiinţifică din 17 septembrie 2020, întocmit de către LAPD Cluj Napoca a rezultat faptul că proba înaintată pentru a fi analizată este constituită din 830,4 grame substanţă care conţine cocaină. Drogurile introduse în ţară de către inculpat au fost achiziţionate din Germania în zona oraşului Frankfurt pentru suma de 18.000 euro”, se arată în dosar.

Ceilalţi doi apropiaţi ai lui Varadi, opriţi în trafic împreună cu el, nu ştiau de drogurile pe care le transporta acesta, au stabilit anchetatorii.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Vacanţă de vis în „Palma lui Dumnezeu“, locul în care retrăieşti iernile de altădată FOTO VIDEO

13 afgani şi pakistanezi au fost depistaţi de poliţişti în Ilia. Voiau să ajungă ilegal în Occident

Locul interzis de sub Cetatea Devei. Aici s-a născut legenda tunelului secret până la Castelul Corvinilor VIDEO



 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite