Tragica poveste a generalului Dragalina, eroul din Defileul Jiului, împuşcat la o zi după ce a preluat comanda Armatei I

Generalul Ioan Dragalina se numără printre eroii români ai Primului Război Mondial. A murit după ce a fost victima unei rafale de gloanţe în Defileul Jiului, iar soarta sa tragică a stârnit emoţii şi controverse.

În toamna anului 1916, la scurt timp după intrarea României în război, Defileul Jiului a fost locul unor bătălii crâncene între ostaşii români şi armatele austro-ungară şi germană.

Depăşită numeric şi tehnologic, Armata I-a a României, condusă de generalul Ion Culcer, înlocuit apoi de generalul Ioan Dragalina (1860 - 1916) şi de generalul Nicolae Petală, a încercat o rezistenţă disperată în faţa inamicilor. „Fiecare munte trebuia luat cu asalt. Şi chiar dacă prin acest procedeu noi cuceream pradă bogată, prizonieri material, trebuia în schimb să plătim înaintarea noastră cu sacrificii serioase”, scria generalul de infanterie Erich von Falkenhayn, în „Campania Armatei a 9-a germane împotriva românilor şi ruşilor 1916 – 1917”.

Românii au cedat în cele din urmă ofensivei germane prin trecătoarea Carpaţilor, iar o soartă tragică a avut-o Ioan Dragalina, la scurt timp după ce fusese numit la conducerea Armatei I-a, în locul generalului Ion Culcer,

Ioan Dragalina a preluat comanda după ce s-a distins în luptele de pe Valea Cernei şi de la Orşova, din vara anului 1916. „Ofiţeri şi soldaţi ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei şi cer imperios la toţi, de la general la soldat: în primul rând apărarea cu viaţa a sfântului pământ al ţării noastre, apărarea vetrei strămoşeşti, a ogorului şi a cinstei numelui de român. Cer la toţi cea mai deplină ascultare şi cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu înaintează, să moară pe loc”, a fost mesajul generalului, la numirea sa din 11 octombrie 1916.

Rănit grav în prima zi la conducerea Armatei I
A doua zi, generalul român a fost, însă, rănit grav, în Defileul Jiului, de o rafală de gloanţe, lucru care s-a dovedit fatal pentru acesta. În dimineaţa zilei de 12 octombrie 1916, Ioan Dragalina, împreună cu doi ofiţeri şi cu şoferul maşinii sale, se aflau în recunoaştere, în primele linii, trecând podul din apropierea Mănăstirii Lainici. La întoarcerea de la mănăstire, pe pod, maşina sa a fost cuprinsă într-un schimb de focuri. Vehiculul a trecut în viteză pe pod prin ploaia de gloanţe, dar generalul a fost rănit de două gloanţe în braţul stâng şi în omoplat. A fost transportat de urgenţă la postul sanitar din Gura Sadu, unde rănile i-au fost bandajate, iar ulterior a fost dus la spitalul din Târgu Jiu şi apoi la Craiova. Medicii au decis amputarea braţului, însă pacientul a fost urcat în tren, din ordin al Marelui Cartier General, pentru a fi transportat la Spitalul Militar de la Palatul Regal din Bucureşti.

Între timp, rănile i s-au infectat şi chiar dacă braţul i-a fost amputat, câteva săptămâni mai târziu, în 9 noiembrie 1916, Dragalina a murit.

La scurt timp după rănirea gravă a generalului român, conducerea Armatei I a fost încredinţată generalului Nicolae Petală. În defileu, trupele române aflate sub comanda colonelului Ioan Atanasiu au respins iniţial ofensiva germană, însă nu pentru mult timp.

Spre sfârşitul lunii octombrie 1916, prin Defileul Jiului au trecut 60.000 de oameni şi 30.000 de cai de cavalerie sub tirurile românilor, care însă nu au putut bloca înaintarea germanilor şi austro-ungarilor.

„Românii au fost obligaţi să se retragă, pierzând teren pas cu pas, sperând să îşi găsească adăpostul în munţi, unde puteau rezista mai bine, în aşteptarea sprijinului rusesc şi a materialului de război promis. Ajungând în trecătorile Carpaţilor, ei au arătat o rezistenţă extraordinară. S-au dat lupte sângeroase de-a lungul Carpaţilor, dar în special în Valea Jiului, unde bătăliile au fost memorabile. Falkenhayn a decis să treacă prin Pasul Vulcan, care era apărat de generalul Dragalina. După atacuri riguroase şi repetate, în timpul cărora multe din diviziile cele mai bune ale germanilor au fost sacrificate, germanii au penetrat teritoriile române. Românii au rezistat cu disperare, dar tunurile germane i-au împins înapoi. Generalul Dragalina a murit ca un erou”, scria omul politic Gogu Negulescu, în volumul „Sacrificiul românilor”, publicat la New York, în 1918.

A stat mai puţin de 24 de ore la conducerea Armatei I
Generalul Ion Culcer, cel care fusese înlocuit de Ioan Dragalina la comanda Armatei I, susţinea însă, în memoriile sale publicate în 1929, că Ioan Dragalina nu a apucat efectiv să conducă Armata I.

„Planul de atac l-am dat eu în ziua de 11 octombrie, la lăsarea comenzii mele generalului Dragalina, în biroul meu de la Craiova (...). În consiliul ce am dat generalului Dragalina, după ce l-am pus la curent cu situaţia, cum eram dator să o fac, i-am recomandat să reia ofensiva cu trupele disponibile ale diviziei a XI-a, întărită cu două batalioane ce vor sosi a doua zi de la Sălătruc, care rămăseseră disponibile, după ce prin ofesnsiva noastră prin acest loc reuşisem să aruncăm pe vrăjmaş peste frontieră... Această convorbire a avut loc între orele 16 şi 17. Generalul Dragalina a trecut la telefon şi a dat ordine conforme cu consiliile mele, noaptea a plecat la Târgu Jiu, iar a doua zi după-amiaza s-a primit la comandamentul armatei o telegramă în care se comunica faptul că dânsul a fost grav rănit pe şoseaua din Defileul Jiului, unde a intrat cu automobilul fără a cunoaşte situaţia reală de pe front şi unde a fost primit cu focuri de mitralieră de patrulele vrăjmaşe, care după ocuparea coamelor au descins până la marginea Jiului, în faţa şoselei”, scria generalul Ion Culcer.

Acelaşi Ion Culcer a semnat telegrama prin care a dat ordinul ca rănitul să fie transportat la spitalul Palatului regal, cu un tren special. Afirma că Ioan Dragalina era un ofiţer brav şi priceput, fiind iubit de subalternii lui şi de soldaţi.

„Însă generalul Dragalina nu a comandat nici 24 de ore Armata I-a, în care timp nu a făcut altceva decât să transmită trupelor ordinele trebuincioase, conform instrucţiunilor şi consiliilor ce i-am dat eu. Astfel, oricine a spus sau va spune contrariul, spune un neadevăr căutând să ridice pe generalul Dragalina pe umerii altora”, scria Ion Culcer, în lucrarea „Recenzie asupra istoriei Războiului pentru reîntregrea României”, în 1929.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Mărturii cutremurătoare despre ostaşii români în Primul Război Mondial: „Era o jale sfâşietoare încotro te întorceai...“ 

FOTO Imagini nemaivăzute cu românii prizonieri în Primul Război Mondial. Viaţa ostaşilor ajunşi în lagărele Europei

Scrisoarea copleşitoare a unui medic român de pe frontul Ardealului de Nord: „Dumnezeu m-a ajutat să îndur iadul. Ce a trecut prin mâinile mele m-a copleşit”