Traian Berbeceanu, de la "Comisarul Cattani" la luptătorul anti-sistem. Mircia Muntean e pe lista neagră a poliţistului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Berbeceanu e supărat pe clasa politică. FOTO: Daniel Guţă. Adevărul.
Traian Berbeceanu e supărat pe clasa politică. FOTO: Daniel Guţă. Adevărul.

Ultimele luni l-au transformat pe fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba într-un luptător anti-sistem. Cel puţin aceasta o arată zecile de mesaje şi imagini postate de Traian Berbeceanu pe paginile sale de Facebook, "Traian Berbeceanu" şi "Respect Traian Berbeceanu". Una dintre ţintele sale a fost deputatul Mircia Muntean, fost primar, timp de 16 ani, al Devei.

Traian Berbeceanu a intrat într-un concediu prelungit din munca de poliţist, chiar dacă are dreptul să se întoarcă la ea, potrivit deciziilor instanţei. În ultimele săptămâni, celebrul comisar nu a mai apărut cu declaraţii în presă decât rareori, iar atunci când a făcut-o a preferat postul de televiziune Antena 3, nu fără a stârni controverse. Aproape dispărut din spaţiul public acaparat de media, fostul şef de la BCCO Alba şi-a canalizat energia într-un război virtual pe care îl poartă, pe cele două pagini de Facebook, Traian Berbeceanu şi Respect, Traian Berbeceanu, cu sistemul şi clasa politică.

„Vă rugăm să ne scuzaţi, ne simţim supravegheaţi” (foto, jos) sau „Avem mii de minute gratuite. Toate ascultate”, sunt două dintre postările sale ilustrate.

În vizorul poliţistului au intrat politicieni, oamenii cu funcţii politice, şefi de instituţii publice. "Şi chiar dacă niciodată nu îi voi uita şi nu îi voi ierta pe vinovaţii direcţi de mârşăviile comise împotriva mea, mereu îmi voi aminti că ticăloşiile au fost comise în vremea unui anumit preşedinte, a unui anumit premier, a unui anumit Guvern, a unui anumit Parlament... Iar asta nu este politică. E ură socială. Este ură profundă în faţa unui sistem!"

hunedoara

Una dintre ţintele sale a fost deputatul Mircia Muntean, fost primar timp de 16 ani al municipiului Deva. Traian Berbeceanu a relatat, pe pagina sa de Facebook, că a primit ameninţări în timpul anchetei pe care echipa sa o efectua la Primăria Deva. Totul s-ar fi petrecut în urmă cu zece ani. Dosarul care îl viza pe fostul primar al Devei urmărea mai multe schimburi de terenuri ilegale pe care acesta le-a făcut, potrivit anchetatorilor, la sfârşitul anilor 1990. Acest dosar a fost instrumentat de mine sub coordonarea procurorilor DIICOT - structura centrală. Încă din acea perioadă am avut mult de suferit, am fost ameninţat chiar în timpul perchiziţiei desfăşurate la biroul lui Muntean din sediul Primăriei Deva (n.r.: 30 octombrie 2003), chiar în prezenţa procurorilor DIICOT”, a scris Traian Berbeceanu, pe pagina sa de Facebook. Fostul şef al BCCO Alba, pus sub învinuire într-un dosar instrumentat de DIICOT, pentru infraciuni legate de favorizarea unor infractori, a adăugat că Mircia Muntean a devenit ulterior denunţător în dosarul său. Iar acuzaţiile la adresa deputatului devean nu s-au oprit aici.

„Procurorii DIICOT au fabricat un dosar în care am fost arestat nevinovat. Tot procurorii DIICOT au fost cei care au "obţinut" denunţul deputatului, în timpul arestării preventive şi l-au invocat în instanţă ca motiv de prelungire al arestării”, a mai scris Traian Berbeceanu.

Mircia Muntean nu a răspuns acuzaţiilor poliţistului. „Eu îi doresc domnului Berbeceanu tot binele din lume şi să aibă parte de o justiţie corectă, cum am avut eu, şi de poliţişti la fel de cinstiţi cum a fost el”, declara recent deputatul, citat de Gazeta de Dimineaţă.

În dosarul instrumentat de Traian Berbeceanu, fostul primar al Devei a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. În luna septembrie a anului trecut Mircia Muntean a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României la patru ani de închisoare cu suspendare şi la plata unor despăgubiri de peste 330.000 de dolari. Infracţiunile de care a fost acuzat Mircia Muntean sunt legate de cedarea iegală a unor terenuri din domeniul public al Devei, pe care actualul deputat Mircia Muntean a aprobat-o în 1999.

Comisarul şef Traian Berbeceanu a fost schimbat din funcţie în luna octombrie, după ce a fost arestat preventiv fiind acuzat de procurorii DIICOT Alba de sprijinirea unui grup infracţional nestructurat. Fostul şef al BCCO Alba a fost eliberat din arestul preventiv pe 26 noiembrie, printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. Poliţistul a fost pus sub învinuire pentru favorizarea infractorilor, sprijinirea unui grup infracţional, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă, fals în declaraţii, într-un dosar în care sunt învinuiţi mai mulţi oameni de afaceri din judeţele Hunedoara şi Alba, dar şi viceprimarul Devei, Ovidiu Moş.

Vă recomandăm şi:

VIDEO Dezvăluirile soţiei „comisarului Cattani”: cum îşi protejează Traian Berbeceanu familia, după eliberare

FOTO VIDEO Noaptea „Comisarului Cattani“. Întâlnirea cu fiul său l-a copleşit pe cel mai dur poliţist

„Băieţii răi” s-au lepădat de „Comisarul Cattani”: ce îi transmit foştii capi ai lumii interlope poliţistului aflat în necaz

Povestea Mirelei Litera, „femeia fatală” dintre Simota şi Litera, devenită martor împotriva „Comisarului Cattani”

Rechizitoriul grupării lui Alin Simota: reţeaua de teroare a milionarului acuzat de crimă organizată şi şantaj

Baronul Văii Jiului: Alin Simota a fost ajutat de interlopi şi de politicieni să se impună în „zona fierbinte” a Hunedoarei

FOTO Lista „Comisarului Cattani”: cine sunt „băieţii răi” care au depus mărturie împotriva lui Traian Berbeceanu

EXCLUSIV VIDEO Soţia „Comisarului Cattani” despre ziua arestării: „I-am spus copilului că Traian e în străinătate”

FOTO Duşmanii lui Traian Berbeceanu. Cine sunt cei pe care şeful de la Crimă Organizată îi acuză că i-au vrut capul

VIDEO Traian Berbeceanu a fost reţinut. Ce mesaje îi transmit hunedorenii „justiţiarului” de la BCCO

FOTO Traian Berbeceanu şi Codruţa Kovesi, în prima lovitură dată jefuitorilor combinatului. Povestea mafiei fierului, salvată de amorţeala justiţiei

FOTO VIDEO Traian Berbeceanu a fost ridicat de mascaţi. Declaraţie şocantă a şefului BCCO Alba despre dosarul său

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite