Un copil de 10 ani, dispărut de acasă, este căutat de echipaje ISU pe râul Mureș. Părinții acestuia cred că s-a înecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul este căutat de pompieri
Copilul este căutat de pompieri

Un băiețel în vârstă de 10 ani din comuna Ilia, dat dispărut de acasă de părinți, este căutat de echipaje ale ISU pe râul Mureș. Copilul a dispărut fără urmă, fiind văzut ultima oară, în urmă cu două zile. Părinți acestuia cred că baiatul s-a dus la scăldat și,cum nu înoată prea bine, s-a înecat.

Mama băiatului spune că, duminică, minorul a plecat la joacă, în curtea şcolii din localitate, şi nu s-a mai întors acasă. Paul Andrei Bota a plecat de acasă duminică dimineaţă, iar de atunci nu a mai fost văzut şi nici nu se mai ştie nimic despre el. Părinți cred că s-a dus să facă baie în râul Mureș și, cum nu știa să înoate prea bine, probabil s-a înecat. Un echipaj de poliţie s-a deplasat pe malul Mureşului, în zona în care se presupune că micuţul s-ar fi înecat. Oamenii legii au adus şi un câine special antrenat pentru depistarea persoanelor dispărute. În speranţa că îl vor găsi, părinţii copilului le-au dat poliţiştilor şi o haină de-a lui Paul, pentru a da de urma acestuia. Potrivit poliţiştilor care au participat, ieri, la acţiunea de căutare, câinele a găsit urma băiatului, pe malul râului. Şi atât.
În paralel cu căutările pe uscat, pompierii au pornit şi ei, cu o barcă pneumatică, pe apele Mureşului. Căutările vor continua și în cursul zilei de astăzi.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite