Un stadion de 54 de milioane de euro va lua locul vechii arene Michael Klein din Hunedoara. Cum va arăta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schiţa noului stadion din Hunedoara. Foto: Primăria Hunedoara
Schiţa noului stadion din Hunedoara. Foto: Primăria Hunedoara

Un stadion estimat la 54 de milioane de euro va fi construit în Hunedoara în locul vechii arene de fotbal „Michael Klein”.

Studiul de fezabilitate pentru noul stadion, plănuit în Hunedoara, a fost finalizat şi arată că investiţia ar putea ajunge la 54 de milioane de euro.

Centenarul fotbalului hunedorean. Mii de oameni la meciul omagial dintre Corvinul şi echipa României VIDEO

Templul fotbalului din Hunedoara. Cum a început, în anii '50, povestea stadionului Corvinul FOTO VIDEO

Fotbalul din România anilor ´50, prin ochii dizidenţilor. Cât de detestate erau echipele Armatei şi Miliţiei


„Noul stadion care se doreşte a fi ridicat în municipiul Hunedoara prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii va avea 10.500 de locuri dispuse pe două inele, parcare subterană, două căi de acces rutier, mai multe zone pietonale şi toate facilităţile unei astfel de construcţii, la standardele actuale”, a informat Primăria Hunedoara.

Potrivit primarului Dan Bobouţanu, până la începerea construcţiei noului stadion, proiectul va trebui să fie avizat de mai multe comisii inter-ministeriale, să fie adoptată o hotărâre de Guvern pentru aprobarea investiţiei, iar ulterior Compania Naţională de Investiţii să înceapă procedurile de licitaţie pentru desemnarea firmelor care se vor ocupa de proiectul tehnic efectiv şi de lucrări.


Planul noului stadion Sursa: Primăria Hunedoara

Astfel, hunedorenii vor mai avea de aşteptat cel puţin doi ani până la începerea lucrărilor la noul stadion, care va fi ridicat în locul actualei arene „Michael Klein”.

Stadionul „Michael Klein”, fost Corvinul, din Hunedoara a fost construit la sfârşitul anilor ´50 şi a fost inaugurat în 2 mai 1960, la meciul dintre Corvinul Hunedoara şi CFR Arad, s-a încheiat cu victoria gazdelor, cu scorul de 1 – 0.

În vara anului 1962, pe Stadionul Corvinul, circa 30.000 de oameni – potrivit ziarelor vremii - au asistat la discursul lui Nikita Hruşciov, fostul lider al Uniunii Sovietice din anii Războiului Rece, aflat în vizită la Hunedoara. Tot aici, mii de oameni au asistat în 1982 la meciul de fotbal România – Cipru, din preliminariile Campionatului European din 1984.

stadion hunedoara foto proiect tehnic


Planul noului stadion Sursa: Primăria Hunedoara

Însă pentru mulţi dintre localnici, stadionul Hunedoarei a fost locul celor mai frumoase amintiri, din vremea când Corvinul se duela cu rivalele sale din capitală. În urmă cu patru decenii, din echipa creată şi condusă de Mircea Lucescu, care a promovat în Divizia A în 1980, făceau parte Klein, Gabor, Andone, Nunweiller, Lucescu, Văetuş, Petcu, Dumitrache, Rednic şi alţi fotbalişti care urmau să confirme la naţionala României şi la echipe ca Steaua şi Dinamo.

stadion hunedoara foto proiect tehnic


Stadionul „Michael Klein” Foto: Daniel Guţă

stadionul michael klein hunedoara foto daniel guta adevarul

În prezent, echipa de fotbal FC Corvinul Hunedoara activează în Liga a treia de fotbal şi va juca în următoarele zile meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a doua.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Corvinul Hunedoara a fost readus acasă. Echipa de fotbal va putea folosi numele vechiului club

Centenarul fotbalului hunedorean. Mii de oameni la meciul omagial dintre Corvinul şi echipa României VIDEO

Povestea savuroasă din istoria Corvinulului: de ce hunedorenii jucau în echipamentul naţionalei Honduras

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite