Vaccinare împotriva COVID-19 într-o comună, realizată cu ajutorul medicilor voluntari din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: ARHIVĂ. DSP Hunedoara.
Foto: ARHIVĂ. DSP Hunedoara.

Aproape 200 de vârstnici dintr-o comună hunedoreană vor fi vaccinaţi împotriva COVID 19 de medici voluntari, de la Spitalul Judeţean din Timişoara.

O echipă de voluntari formată din 16 medici şi asistente de la Spitalul Judeţean din Timişoara, coordonată de medicul Dorel Săndesc, se va afla sâmbătă în comuna Certeju de Sus, pentru a organiza o acţiune de vaccinare împotriva Covid 19.

„S-au înscris pentru a fi vaccinate aproape 200 persoane cu vârsta peste 65 de ani, cu afecţiuni cronice, imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu împreună cu membrii de familie care locuiesc în aceeaşi gospodărie”, a informat Prefectura Judeţului Hunedoara.

O acţiune similară la care au participat cadrele medicale din Timişoara a avut loc în perioada 21 – 22 februarie în comuna Orăştioara de Sus, iar beneficiari au fost peste 150 de vârstnici.

Vă recomandăm să citiţi şi:

COVID-19 în judeţul Hunedoara. Patru municipii şi două oraşe sunt în Scenariul Roşu

Cele mai stranii „sate fantomă”. Locurile ascunse de civilizaţie, ţinute în viaţă de o mână de oameni FOTO

antitatea enormă de aur şi cupru pe care o va exploata o companie canadiană la Rovina, al doilea mare zăcământ aurifer din Europa

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite