Valeriu Marcu este doctorul care cântă la pian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hunedoreanul medic primar ORL are mai mult de jumătate de secol de activitate medicală. Atunci când nu lucrează cu bisturiul, foloseşte clapele pianului.

Doctorul Valeriu Marcu a devenit cunoscut după ce la doar 30 de ani a realizat prima operaţie de cancer la gât din judeţ. Activitatea sa profesională a fost mai mult decât prolifică, meritele sale fiind recunoscute şi peste hotare. În cei 54 de ani de activitate (aici intrând şi perioada studenţiei), 42 i-a dedicat secţiei ORL, unde a „semnat” peste 350 de intervenţii chirurgicale. Puţini cunosc însă omul din spatele halatului alb.

De origine austriacă, Valeriu Marcu a iubit dintotdeauna muzica, în special pianul. „Pe vremea părinţilor mei, soţia lua lecţii de pian ca să-şi încânte şi să cânte soţului. Prin urmare, eu am fost îndreptat spre pian încă de la vârsta de trei ani, însă abia la 15 ani a început să-mi placă”, a spus medicul.
Când a terminat liceul, a vrut să facă Conservatorul. Chiar dacă a cochetat puţin şi cu Politehnica, în cele din urmă a ajuns la Facultatea de Medicină. A plecat la Timişoara cu pianul după el, dădea concerte, împreună cu alţi tineri, pentru studenţii medicinişti. Vrând să fie alături de părinţi, după studenţie a ales să profeseze la Lunca Cernii. Avea în subordine 13 cătune pe care le străbătea fie cu şareta, fie călare. Acea perioadă de patru ani a fost memorabilă. Atunci când a trebuit să-şi aleagă specializarea, a ales ORL pentru că îl pasiona chirurgia cervico-facială. A făcut secundariatul la Bucureşti, oraş în care s-a plimbat timp de trei ani cu un Volkswagen, cadou primit de la o mătuşă din America. „Salariul pe care-l aveam nu-mi ajungea decât să-i fac plinul atunci când veneam acasă”, şi-a amintit Valeriu.


Colecţionează pipe

Datorită pasiunii şi priceperii sale primea bolnavi de la Institutul Oncologic din Cluj cărora nu li se mai dădea nicio speranţă de viaţă. Unii dintre ei au trăit zeci de ani după ce au trecut prin mâna doctorului Marcu. Cum era de aşteptat, isprăvile sale au ajuns la urechile colegilor din Deva, care l-au invitat la spitalul judeţean, acolo unde profesează şi în prezent. Anul acesta se va pensiona însă. Va reveni la vechea sa pasiune. „Vine o vreme când e bine să gândeşti şi altfel. Am depăşit jumătate de secol de activitate. De ce să nu mă retrag la ce am început, adică la pian?!”, a spus doctorul. Atunci când nu cântă la pian, are grijă de colecţia sa de pipe, moştenită de la străbunii ce au trăit în vremea împărătesei Maria Tereza a Austriei. Ce mai veche pipă datează din anul 1810.

Întrebări şi răspunsuri
De ce consideraţi perioada în care aţi profesat în Lunca Cernii memorabilă?
Pentru că am jucat atât rolul de moaşă, ascultând inimile micuţilor încă nenăscuţi cu o pâlnie de lemn, cât şi pe cel de stomatolog. Îmi aduc şi acum aminte de o naştere pelvină. Întrucât era iarnă şi mă aflam cu mama într-o căruţă, pur şi simplu a trebuit să stopez cu mâna ieşirea copilului până am reuşit să ajungem la dispensar.

Care a fost cea mai lungă operaţie pe care aţi efectuat-o?
S-a întâmplat acum aproximativ trei ani, când am stat stat în sala de operaţii 12 ore.

Ce veţi face când veţi fi pensionar cu acte în regulă?
Intenţionez să-mi scriu memoriile. Am atât de multe lucruri de spus, întâmplări deosebite care ar trebui puse pe hârtie.

Ce-i place
„Exceptând medicina şi pianul, întotdeauna mi-au plăcut drumeţiile. Oriunde am mers cu familia, am întins cortul. Când era copilă, fiicei mele îi plăcea foarte mult acest lucru”, a spus Valeriu.

Ce nu-i place
„Nu-mi place incorectitudinea celor din jur, nu pot accepta oamenii care se încadrează în această categorie”, a spus Valeriu.

Profil
Născut. 25.02.1940, Arad.
Studii. Facultatea de Medicină Timişoara, doctorat susţinut la Cluj Napoca.
Familie. Căsătorit, o fiică.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite