Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

Vânătoarea de terorişti în cronicile unui privilegiat al Revoluţiei din 1989. „Nu ştiu de câte ori mi-am făcut cruce şi am zis: Ori eu, ori ei“

22
18 Dec 2017 17:59:37
Autor: Daniel Guţă
Imagine cu Gărzile Patriotice din Hunedoara. Decembrie 1989.
Imagine cu Gărzile Patriotice din Hunedoara. Decembrie 1989.

Mărturii bizare despre „terorişti” din Decembrie 1989 au fost consemnate de Gheorghe Firczak, fost deputat vreme de 16 ani ca reprezentant al rutenilor şi şef al unei asociaţii de revoluţionari implicate într-un dosar al certificatelor dobândite ilegal de luptători cu rol determinant în victoria Revoluţiei din 1989.

Gheorghe Firczak a fost timp de 16 ani parlamentar al minorităţilor naţionale, fiind ales deputat din partea rutenilor în perioada 2000 – 2016, funcţie pe care din 2016 a ocupat-o fiul său Iulius Firczak.

Istoricul de profesie, Firczak şi-a legat numele de Asociaţia Judeţeană a Răniţilor Revoluţiei şi Urmaşilor Martiri – Decembrie 1989, înfiinţată în Deva, un municipiu care se numără printre localităţile în care zeci de oameni au profitat ilegal, potrivit procurorilor, de pe urma decretelor prin care au fost acordate beneficii celor care au primit titluri de „Luptători cu rol determinant în Victoria Revoluţiei din 1989”.

Deva se numără printre oraşele în care nu s-au înregistrat victime în zilele înlăturării lui Nicolae Ceauşescu. Însă peste 50 de deveni care au ajuns în posesia unor certificate de revoluţionar sunt judecate pentru că ar fi beneficiat ilegal de aceste drepturi şi ar fi prejudiciat astfel, statul român, cu peste două milioane de lei.  

Gheorghe Firczak a fost autorul unor volume dedicate evenimentelor petrecute în zilele Revoluţiei din decembrie 1989, însă mărturiile sale stârnesc controverse „Revoluţia atinge, la nivel central, apogeul: vechile structuri au fost înlăturate. S-a creat astfel posibilitatea proclamării unei noi puteri de stat. Vestea stârneşte un entuziasm uriaş şi la Deva unde, de la microfonul instalat în balconul Palatului Culturii, Gheorghe Firczak anunţă prăbuşirea regimului ceauşist şi constituirea unei noi structuri de putere provizorii”, susţine fostul deputat în cartea „Hunedoara, o cronică a Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, rememorând ziua de 22 decembrie 1989.

Teroristul ascuns în grădiniţă
În Hunedoara, potrivit datelor oficiale, în zilele de 22 – 23 decembrie 1989, cinci militari şi un civil au fost ucişi în împrejurări stranii, iar alte aproape 20 de persoane au fost rănite. Unele mărturii, consemnate de Gheorghe Firczak, se referă însă la aşa-zişii terorişti, găsiţi ţapi ispăşitori pentru crimele din Hunedoara.

„Nicolosu Gheorghe, muncitor la ICSH, voluntar în Gărzile Patriotice, povesteşte: Duminică dimineaţa, 24 decembrie, ne-am dus la Consiliu. Am fost anunţaţi că un terorist s-a ascuns la grădiniţa de copii de pe Strada Lipscani. De fapt era urcat în podul unei case, dincolo de grădiniţă. Trăgea cu armă cu amortizor, gloanţele făcând zgomot doar când ajungeau la ţintă”, consemna Gheorghe Ficzak. „Duminică, 24 decembrie, am fost trimişi la Hunedoara 48 de soldaţi, conduşi de lt. Gortian Ovidiu. Am fost repartizaţi pe locuri de apărare. Un cetăţean ne-a chemat, spunându-ne că ştie unde se ascund teroriştii. Am înconjurat locul. Lt. Gortian şi încă patru soldaţi nu s-au putut apropia de nişte căpiţe, iar unii oameni nu ne-au lăsat să le percheziţionăm casele. Soldatul Plăcintă Ioan a observat lângă gardul unităţii ceva ce s-ar mişca. A tras. Teroriştii au răspuns. Am tras cam 10 minute după care au dispărut. Sergentul Cotvas Marinel i-a adus muniţie lui Plăcintă, pe la orele 5:35 în 25 decembrie. Sergentul a fost împuşcat, decedând în salvare, iar eu, după ce am schimbat încărcătorul, un glonte a lovit o piatră, care m-a lovit pe mine”, relata soldatul, citat de Gheorghe Firczak.

„Oamenii în negru”
Teroriştii „erau îmbrăcaţi în negru. Pe umeri aveau un sul, de 10 – 15 centimetri. Aveau arme scurte cu care puteau să tragă foarte repede, fără zgomot şi fără flacără. Erau înalţi cam de 1,90 metri. M-am aşezat într-un beci să ochesc un terorist care trăgea asupra unităţii. Cu un GP-ist l-am luat la ochi. Am tras pentru că am observat că mă ocheşte el. Eu şi GP-istul am tras până i-a sărit arma din mână. El s-a aruncat în direcţia inversă de zbor a armei. După 20 de minute au apărut încă trei. Nu am tras asupra lor pentru că erau acoperiţi de o plasă de sârmă şi un perete. Erau luminaţi până la piept. Aşa i-am văzut că erau îmbrăcaţi în negru. Nu ştiu de câte ori mi-am făcut cruce şi am zis: Ori eu, ori ei. Au luat ostatici în case, dar oamenii nu au recunoscut, pentru că le era teamă să nu le omoare copiii. Trăgeau în aşa fel încât se părea că glontele vine din altă parte”, informa maistrul militar Gheorghe Ilie, citat în volumul lui Gheorghe Firczak.
În zilele Revoluţiei din 1989, şase oameni au murit în Hunedoara, iar un militar a fost găsit asasinat într-un şanţ de lângă unitatea din Orăştie. Ucigaşii lor nu au fost identificaţi.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO O crimă ascunsă sub paravanul Revoluţiei din 1989. Povestea morţii misterioase a sergentului Călin Morariu

În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, militarul Călin Morariu a fost găsit mort, după ce fusese înecat într-unul din şanţurile de scurgere ale fabricii Plafar din Orăştie. Tânărul de 24 de ani a fost singura victimă înregistrată în Orăştie în timpul evenimentelor din decembrie 1989, însă împrejurările morţii sale au fost trecute sub tăcere.

Securistul din fruntea minerilor care au devastat Bucureştiul condamnă România la CEDO. Cum şi-a terorizat soţia ani la rând fără ca statul român să intervină

Angelica Bălşan, fosta soţie a unuia dintre cei mai temuţi securişti, Nicolae Cămărăşescu, implicat atât în Revoluţia din Decembrie 1989, cât şi în acţiunile represive asupra ziarului „România Liberă” din zilele Mineriadei din iunie 1990, a câştigat la CEDO procesul în care a acuzat autorităţile române că nu au protejat-o de violenţele la care a fost supusă de acesta.

Peste 50 de falşi revoluţionari din Deva au primit certificate de „Luptător cu rol determinant” în victoria Revoluţiei

Deva se numără printre oraşele în care zeci de oameni au profitat ilegal, potrivit procurorilor, de pe urma decretelor prin care au fost acordate beneficii celor care au primit titluri de „Luptători cu rol determinant” în victoria Revoluţiei din 1989. Şi municipiul Huendoara a fost trecut abuziv pe lista localităţilor unde se putea solicitau aceste titluri, arată Parchetul ÎCCJ, într-un dosar penal trimis spre soluţionare instanţei.


 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

22 Comentarii

Popa Basca.
18.12.2017, 21:27:50

Mi-am petrecut sfarsitul comunismului in Bucuresti.Pe 21,dimineata,iesind de la serviciu,am fost in Piata Romana,cu gandul de a ma alatura protestatarilor.Nici macar nu am putut sa ma apropii,atat de multi erau militienii din jurul lor.Am putut sa vad ca era un grup mic de oameni,cel mult 100 si nu puteam sa ajung la ei.Sincer,vazandu-i atat de putini,eu,omul urmarit la fiecare pas de securitate,am crezut ca este o provocare.Nu mai aveam incredere in nimeni...Situatia de azi este diferita doar prin faptul ca gloantele lipsesc.Atunci,din cei sub 100 de oameni pe care i-am vazut cu ochii mei,au aparut zeci de mii de revolutionari cu certificate.Astazi,in toata tara,probabil sunt mult mai multi.Suntem coplesiti de ei si culmea este ca s-au reprofilat,au o alta interfata si un alt stindard.

+3 (5 voturi)
Clontz Cotorontz
18.12.2017, 21:34:35

Oricum nu te puteai legitima ca sa te lase in grupul de 100 de oameni.

+2 (2 voturi)
Camelian Propinatiu
18.12.2017, 22:28:01

Revolutia s-a facut moraliceste degeaba, deoarece pensiile activistilor si securistilor nu indigneaza nici presa, nici postacii.

+2 (4 voturi)
Carmen Florea
18.12.2017, 21:41:16

... cotcarilor, v-ati capatuit cu pensii pe viata de 1000 euro lunar si cu toate privilegiile din lume ... dupa ce-ati casapit peste o mie de oameni, banditilor. V-a dat Iliescu ţâţă sa-l aparati in caz c-o-nfunda pt genocid si asa si faceti in frunte cu Dogaru sa nu scapati osul gras si gros ... Nicaieri in ex blocul socialist nu se dau pensii de la revolte, c-au fost mai peste tot, pensii pt 'merite deosebite', cum ar fi sa duci mancare la 'luptatori' (sic!) sau pt c-ai dat jos de pe pereti portretele satrapilor... Iar veteranii de razboi, r-a-z-b-o-i, au o pensie de 600 lei, saraci, bolnavi, singuri, c-o cocioaba ce pica pe ei si asta pt c-au aparat tara 4 ani in transee plini de paduchi si morti de foame si de frig ... Ba chiar, copii de 10 ani fiind la epoca, azi au pensii de 'rivolutionar' pt 'merite deosebite': strigau 'jos Ceausescu' dupa cum explica ranjind, la fel, un alt cclar smecher, presedinte de asociatie pt ... eliberarea de cartoane de 'rivolutionar' pe banda, eliberand unu' si pt amanta-i, care la epoca avea 10 ani ... Atatia hotomani fura statul pe baza de cartonul asta, fiind la epoca in puscarie sau in localitati unde nici n-a ajuns macar un glont... Mai intai de toate rapandulele care se invartesc pe la ciolan de 28 ani sau au ei cartoane sau sunt scrise pe neamuri sa nu bata la ochi, ca de aia au murit in van peste o mie de oameni: ca cei ca cclarul 'mitralior' Radulescu sa se laude cum tragea el la revolutie si ar mai trage si azi, o gloaba puscariasa... Interesant ar fi sa se stie 'meritele deosebite' pt 1000 euro lunar si ale soacrei lui Geoana sau ale libidinosului de Arsinel ... Au profitat de dezordine toti hotii, toti smenarii, toate scursurile societatii... Rasul rasului, hotia hotiilor: 2 'camarazi de arme', X si Y, depuneau marturie de 'luptator pe viata si pe moarte' unul pt altul, cum ar fi 2 vecini Gigi si Gigel : erau martori unul pt altul, adica minteau de ingheta apa numai sa se capatuiasca cu 1000 euro lunar ... A fost razboi si tot iesea la iveala cine si ce a facut, cand, cum, ce merita sau nu merita, impratiati prin lume, aici insa in 10 km patrati fiecare hot mintea de stingea, iar statul a imprastiat averea pe cclari si bisnitari... ... peste o mie oameni morti ... revolte au fost peste tot in ex blocul socialist, dar chiar si fara victime, Romania insa in 3 zile a omorat peste o mie de oameni, nici in razboiul din Transnistria n-au fost atatia morti, razboi de lunga durata, nu o revolta de 3 zile ... ... iar daca in 28 ani inca asasinii stau pe la troaca cu pensii speciale si intretinere de stat, adica la intretinerea platita de copiii celor pe care i-au omorat ... spune ce hal de natie miloaga suntem...

+7 (9 voturi)
Strajeru Dan
18.12.2017, 22:35:33

Iar ma enervez amintindu-mi cum s-au impuscat unii pe altii idiotii si ageamii manipulati de armata si de securitate. Si totul pentru a se arata poporului ca "revolutia" inceputa de Ion Iliescu si banda in seara de 22 decembrie, din balconul CC, DUPA ce a fost huiduit de popor, care scanda "FARA COMUNISTI", insemna lupta armata si cerea un brav conducator. In persoana lui, evident ("fiu de revolutionar, el insusi revolutionar", dupa cum l-a prezentat a TVR, gunoiul ala de Brates). Cu pretul a vreo 1200-1300 de morti inutili. Pentru care nici pana azi n-a platit nimeni si nici nu va plati cineva vreodata. Doar noi platim indemnizatii de revolutionari unor escroci nenorociti si ucigasi de duzina. Si, mai mult ca sigur, si urmasilor urmasilor lor.

+7 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (22)

Modifică Setările