VIDEO Încă o şosea de poveste în Munţii Orăştiei: două drumuri modernizate duc spre satul dintre nori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Satul Târsa din Munţii Orăştiei, în trecut una dintre aşezările cele mai inaccesibile ale judeţului Hunedoara, are două şosele moderne. Sectorul de drum de pământ rămas neasfaltat a fost modernizat.

GALERIE FOTO

Turiştii care se îndreaptă spre Poiana Omului, despre care se spune că a fost locul unde a murit regele Decebal, au la dispoziţie două şosele, pe care pot circula până la marginea satului Târsa, un loc pitoresc, aflat la aproape 1.000 de metri altitudine, în Munţii Orăştiei.

Asfaltul se opreşte în dreptul clădirii fostei şcoli din Prihodişte, iar de aici traseul spre locul legendar continuă pe un drum forestier, care poate fi parcurs pe jos în circa jumătate de oră.

În urmă cu trei ani fost investiţi peste două milioane de euro în construirea unei şosele de 11 kilometri (DJ 668 A Costeşti – Târsa – Prihodişte), care porneşte de la poalele Cetăţii dacice Costeşti, pe Valea Făeragului. Drumul modernizat reprezintă un urcuş continuu şi sinuos prin pădure.

4,5 kilometri modernizaţi

De cealalătă parte a versantului, un alt drum, de circa 12 kilometri, leagă satul Boşorod de Târsa. A fost modernizat parţial în perioada 2012 - 2015, cu excepţia unei porţiuni de circa 4,5 kilometri. Anul trecut, investiţia în modernizarea drumului comunal, în valoare de circa 6,5 milioane de lei, a fost scoasă la licitaţie publică de Primăria Boşorod, care a obţinut finanţare pentru proiect prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

„Drumul comunal DC 57E are ca punct de plecare drumul judeţean DJ 668 A şi asigura legătura la satul Tirsa. Până la km 3+000 drumul este modernizat cu îmbrăcăminte asfaltică. Lungimea sectorului de drum studiat este de 4.465 m cuprins între km 3+000 – km 7+465. Starea actuală a drumului afectează siguranţa circulaţiei rutiere, măreşte durata de transport generând disconfort şi aspect neîngrijit cu cheltuieli de întreţinere ridicate pentru menţinerea în stare corespunzătoare în toate anotimpurile”, se arată în proiect. Până în prezent, drumul spre Târsa a fost asfaltat, însă mai este nevoie de lucrări de consolidare a versantului.

image

Poiana Omului

Poiana Omului, întinsă pe câteva zeci de hectare, ocupate adesea de turme de oi şi de cai liberi lăsaţi să pască pe covorul de iarbă proaspătă, se înfăţişează ca un adevărat paradis în vârf de munte. Din timpuri vechi a fost locul de întâlnire al ciobanilor care coborau şi urcau la munte. Acum, pe întinderea ei, sunt câteva stâne.

Platoul este înconjurat de munţi, de pădure, de pâlcuri de fagi despre care bătrânii satelor spun că aduc aminte de o scenă de pe Columna lui Traian, a pâlcurilor de soldaţi romani care priveau moartea lui Decebal. Legendele locului spun că aici s-ar fi sinucis regele dac, după ce a pierdut Sarmizegetusa Regia.

O cruce veche din lemn, înălţată pe coama dealului, marchează locul misterios din Munţii Orăştiei. În imediata apropiere a troiţiei, oamenii au ridicat un monument pentru a aminti că în urmă cu câţiva ani aici a murit un sătean, într-un accident de motocicletă. O mulţime de copaci loviţi de trăznete arată că în vreme de furtună Poiana Omului nu este deloc primitoare.

Când soarele străluceşte deasupra înălţimilor ei, poiana devine una dintre cele mai frumoase destinaţii din Munţii Orăştiei.

poiana omului muntii orastiei foto daniel guta

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Satul păstorilor din munţi unde oamenii trăiesc ca în vremea dacilor. Frumuseţea locului cu nume predestinat

VIDEO Tărâmul de vis al dacilor, invadat de turişti. Povestea satului de pe munte revigorat după apariţia şoselei

VIDEO Satul care a renăscut pe muntele sfânt al dacilor. În anii 2000, ţinutul de poveste nu mai avea niciun locuitor

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite