VIDEO Şoseaua Hunedoara - Călan a intrat în şantier. În doi ani vom circula pe un drum judeţean cu totul modernizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrări pe şoseaua Hunedoara - Călan. FOTO: Danie Guţă.
Lucrări pe şoseaua Hunedoara - Călan. FOTO: Danie Guţă.

Şoseaua Hunedoara – Călan a intrat în şantier. În următorii doi ani vor fi reabilitaţi zece kilometri ai drumului judeţean, iar pe aproape patru kilometri acesta va fi lărgit la trei benzi de circulaţie

Încă din luna octombrie a anului trecut a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor de reabilitare a şoselei Hunedoara – Călan.

Drumul de circa 10 kilometri, a cărui modernizare este finanţată de Uniunea Europeană, a intrat în şantier. Utilajele constructorilor au fost mobilizate pe dealul Nădăştiei, unde au loc excavări pentru construcţia celei de-a treia benzi de circulaţie.

În perioada următoare, la începerea lucrărilor la podul peste calea ferată din vecinătatea Călanului, traficul rutier va fi deviat pe un drum local de la marginea oraşului. Lucrările au demarat cu întârziere, din cauza unor probleme de proiectare şi de obţinere a unor avize necesare investiţiei.

Modernizarea sectorului de drum judeţean a fost proiectată pe o lungime de 9,7 km de carosabil şi presupune lărgirea părţii carosabile, amenajarea de şanţuri şi rigole, amenajarea de ziduri de sprijin, construcţia a şase podeţe şi reabilitarea pasajului peste calea ferată Simeria - Petroşani. Conform proiectului, pe o lungime de 3,71 km drumul va avea o lăţime de 9 metri pentru a permite construirea unei benzi speciale de urcare pentru traficul greu. Pe restul porţiunii de drum, lăţimea părţii carosabile va fi extinsă la 6 metri cu 2 benzi de circulaţie, 2 benzi de încadrare de de câte un sfert de metru fiecare şi acostamente de 0,75 de metru fiecare. Pasajul peste calea ferată Simeria-Petroşani va fi reabilitat, iar pe o porţiune de 3,4 kilometri şoseaua va dispune şi de trotuare, informa Consiliul Judeţean Hunedoara.

drumhd

Proiectul este finanţat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, având o durată de execuţie a lucrării de 23 de luni. „Valoarea totală a proiectului este de 36,4 milioane de lei, din care 28,22 milioane de lei – finanţare nerambursabilă, contribuţia Consiliului Judeţean Hunedoara – 664,12 mii lei, fonduri guvernamentale – 4,31 milioane lei, la care se adaugă o finanţare din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara – 3,13 milioane lei”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara. Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria Hunedoara şi reprezentanţii asocierii de firme SC Proactiv SRL – SC Drupo SRL – SC Sercotrans SRL au semnat, în 2 octombrie 2018, contractul de investiţii privind modernizarea şoselei Hunedoara – Călan, însă proiectarea a suferit întârzieri.

soseaua
soseaua

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cea mai spectaculoasă şosea din Parâng a intrat în şantier. Drumul va urca la peste 1.500 de metri în staţiunea montană

Cea mai mare reţea de piste de biciclete va fi construită în centrul municipiului. Investiţia va fi realizată pe fonduri UE

Mega-proiectele de transport ale epocii Ceauşescu. Povestea celor 3.200 de kilometri de autostradă plănuiţi în anii '60 şi a celui mai mare canal fluvial

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite