Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Cetatea dacică Blidaru, locul plin de enigme din munţi. Ce surprize le oferă oaspeţilor ei

0
13 Dec 2019 10:53:27
Autor: Daniel Guţă
Cetatea dacică Blidaru.
Cetatea dacică Blidaru.

Cetatea dacică Blidaru oferă oaspeţilor săi o privelişte de poveste, însă şi câteva surprize în faţa cărora turiştii trebuie să fie precauţi.

Cetatea dacică Blidaru, din Munţii Orăştiei, se află la o oră de mers pe jos, de la marginea satului Costeşti, pe o potecă de pădure care urcă abrupt printre arborii seculari, unii cu forme dintre cele mai ciudate.

GALERIE FOTO

Turiştii care vor să viziteze ruinele bine conservate ale aşezării antice trebuie să îşi ia, însă, măsuri de precauţie. Sunt necesari bocanci, pentru că terenul este accidentat, şi apă pentru că în zona cetăţii nu sunt surse de apă potabilă. Prudenţa este obligatorie şi dintr-un alt motiv.

Pădurea care înconjoară ruinele fortăreţei dacice este ocupată de turme de mistreţi. Aceştia pot fi văzuţi adesea prin ţinutul izolat, croindu-şi propriile poteci şi scurmând la rădăcinile copacilor. Căprioarele şi chiar urşi sunt, de asemenea, prezenţe obişnuite în pădurile întinse din jurul cetăţilor dacice.

 

 

Peste două milenii de istorie
Cetatea dacică Blidaru a fost construită în secolul I î.Hr. şi avea, potrivit istoricilor, şi un rol de a proteja Sarmizegetusa Regia împotriva cuceririi romane. Blidaru a fost una dintre cele mai puternice fortăreţe militare ale dacilor. Cetatea Blidaru avea o formă trapezoidală, ziduri puternice din piatră ridicate într-un stil elenistic, pe care dacii l-au adaptat propriilor nevoie şi turnuri patrulatere. „Pentru cetatea de la Blidaru s-a folosit murus dacicus atât la ridicarea zidurilor incintei trapezoidale, cât şi la cele 6 turnuri patrulatere aflate pe traseul ei. În aceeaşi tehnică a fost ridicat şi primul palier al  unui turn amplasat în interiorul fortificaţiei. La ridicarea zidurilor au participat meşteri greci, pe unele din blocuri fiind incizate litere greceşti precum Θ şi Ɔ. Aceste litere şi alte similare apar incizate pe blocuri în aproape toate cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, fiind considerate semne de pietrar care marcau locul exact al unui bloc într-o anumită parte a zidului”, informează cetăti-dacice.ro. Cetatea Blidaru, a cărui distrugere ar fi avut loc în timpul celui de-al doilea război cu Traian, din anii 105 - 106 p. Chr., a rămas un reper pentru pasionaţii de istorie antică.

Monumentele ascunse
La Blidaru, vizitatorii pot vedea cum arăta una dintre marile cisterne de alimentare cu apă păstrate din vremea dacilor. Construcţia de formă paralelipipedică, cu pereţii tencuiţi cu cărămidă, nisip şi var, avea o capacitate de aproape 200 metri cubi şi era alimentată cu apa unui izvor, printr-o conductă de lut ars. O altă cisternă, bine conservată, a fost săpată în stâncă şi căptuşită cu scânduri. În apropiere, în locul numit Pietroasa lui Solomon, au fost găsite urmele unor temple patrulatere cu coloane, precum şi alte vestigii. În Poiana Perţii, un loc învecinat cetăţii dacice Blidaru, se află un turn antic misterios, impresionant dar puţin cercetat de-a lungul timpului. Monumentul istoric ar putea reprezenta una diintre atracţiile turstice ale zonei, însă puţini români ştiu despre existenţa sa şi mai puţini cunosc locul unde se află. Cercetările ştiinţifice de la Blidaru nu au vizat decât o mică parte din zona cetăţii, iar cele mai mari campanii arheologice s-au derulat în anii 1950, cu tehnologia acelor vremuri. În anii 1970, autorităţile au intenţionat, pe lângă reabilitarea aşezării, să amenajeze şi un funicular de doi kilometri, pentru a le facilita accesul turiştilor. Instalaţia de funicular nu a mai fost înfiinţată.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Teoriile bizare despre Sarmizegetusa Regia ale „savanţilor“ din anii '90: cuiul dacic care nu ruginea şi oraşul subteran

Secretele celor mai prospere oraşe antice dispărute: capitala întemeiată de romani şi coloniile greceşti înghiţite de mare 

Cinci ani de la descoperirea fabuloasă din Sarmizegetusa Regia. Soarta cererii de recompensă pentru matriţa unică în lume

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările