VIDEO Florin Bolosin, poliţistul - model cu o poveste emoţionantă: „Avem nevoie de poliţişti integri, loiali”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Bolosin.
Florin Bolosin.

Florin Bolosin, poliţistul care a adoptat doi copii şi a încercat să înfieze un prunc aruncat de mama sa la gunoi, a trecut în rezervă.

După aproape trei decenii de activitate, poliţistul Florin Bolosin, cunoscut pentru acţiunile sale umanitare, a trecut în rezervă. O ceremonie a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, în care el şi alţi doi colegi au predat ştafeta către 15 elevi ai şcolilor de agenţi de poliţie din Cluj-Napoca şi Câmpina, care au depus jurământul militar.

„Viitorii poliţişti au primit ştafeta nobilei profesii de apărător al legii de la trei poliţişti cu experienţă, care au făcut cinste instituţiei, printr-o carieră profesională de succes. Este vorba despre comisar şef de Poliţie Haneş Flavius Dragomir (şeful Serviciului Cazier Judiciar), comisar şef de poliţie Dineş Cosmin (şeful Biroului Investigarea Tehnico-ştiinţifică a Locului Faptei) şi comisar şef de poliţie Bolosin Florin (ofiţer specialist în cadrul Serviciului Ordine Publică). Cei trei au primit din partea conducerii IPJ Hunedoara trofee de merit pentru întreaga carieră, aceştia trecând în rezervă, cu drept la pensie, de la data de 1 iunie 2020”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.


Florin Bolosin s-a remarcat atât poliţist, dar şi ca sportiv. A cucerit mai multe titluri de campion naţional la alergare, în competiţiile sportive organizate de Ministerul Afacerilor Interne. În timpul liber s-a dedicat muncii de predicator, la bisericile neo-protestante, pentru a le mărturisi oamenilor cât de important este ca fiii şi fiicele lor să aibă parte de dragostea părintească.

A înfiat doi copii abandonaţi la scurt timp după naşteri şi a făcut tot ce a putut pentru a mai adopta un prunc, a cărui viaţă a fost salvată după ce mama sa îl aruncase într-un container de gunoi.

Imagine indisponibilă

„Cea mai mare satisfacţie a muncii de poliţist a fost că am putut fi în sprijinul oamenilor. Mi-am încheiat cariera având conştiinţa curată şi am făcut tot ceea ce a depins de mine pentru ca locuitorii întregului judeţ Hunedoara să meargă pe stradă în siguranţă. Cele mai fericite momente şi cele mai mari împliniri ale unui poliţist sunt de a realiza că poţi să acţionezi atunci când cetăţeanul are nevoie de tine, să fii operativ, să fii în sprijinul lui. Ca poliţist este o meserie grea, dar frumoasă în acelaşi timp – să fii în slujba omului de pe stradă, care are atât de mare nevoie de poliţişti integri, sinceri şi loiali, care să-şi facă treaba din vocaţie, nu neapărat pentru un salariu”, a relatat Florin Bolosin, pentru adevarul.ro.

A vrut să înfiieze un copil aruncat la gunoi
În 23 mai 2013, o tânără de 21 de ani din Petroşani îşi lepădase pruncul abia născut, într-un tomberon din faţa blocului. Femeia se temea că va fi părăsită de concubin, în cazul în care acesta ar fi aflat că ea este însărcinată, iar tatăl copilului purtat în pântece era un alt bărbat decât iubitul ei. A plănuit astfel să ascundă sarcina faţă de apropiaţii săi şi a reuşit, purtând haine largi şi izolându-se de prieteni şi familie. La scurt timp după ce a născut, în apartamentul în care locuia singură, femeia a înfăşurat copilul în cârpe şi în plase, aproape sufocându-l, şi l-a aruncat într-un container de gunoi. S-a întors apoi acasă pentru a şterge urmele naşterii. Pruncul a fost salvat de un angajat al serviciului de salubritate, care l-a găsit întâmplător şi a anunţat autorităţile.


Video (2014)

„Am auzit de la colegi ce se întâmplase în Petroşani şi mi-am sunat imediat soţia pentru a-i povesti despre copilul abandonat. Am luat pe loc decizia să îl aducem în familia noastră, dacă este posibil, fără să ştim al cui este, fără să îl vedem măcar. Am plecat repede spre Petroşani. Apoi, la spital, când l-am văzut, mi-a părut incredibil cum o mamă poate părăsi un asemenea îngeraş. Mi-a sfâşiat inima gestul acelei femei”, relata poliţistul. O săptămână mai târziu a fost descoperită şi mama copilului. Femeia a fost reţinută şi apoi trimisă în arestat preventiv, sub acuzaţia de tentativă de omor deosebit de grav, în care victima se afla în imposibilitatea de a se apăra. Între timp, poliţistul şi soţia sa au început demersurile legale în speranţa că vor putea înfia copilul. S-au izbit de procedurile anevoioase, care i-au adus în imposibilitatea de a mai face adopţia. În cele din urmă pruncul a ajuns în grija unei bunici şi apoi a unui asistent maternal.


Video integral cu poliţistul Florin Bolosin.


Mai puteţi citi şi:

Cei mai frumoşi români. Poliţistul Florin Bolosin a înfiat doi copii şi s-a luptat pentru pruncul lepădat în ghenă

Cazul cutremurător al pruncului aruncat în ghenă are un final imprevizibil: un poliţist, tată a trei copii, vrea să îl înfieze

VIDEO Gest umanitar al poliţiştilor. Au donat sânge pentru a ajuta o familie greu încercată

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite