VIDEO Monumentul eroilor Revoluţiei zace în spatele unui WC. Se întâmplă în oraşul martir, unde călăii tinerilor ucişi în Decembrie 1989 nu au fost găsiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monumentul eroilor Revoluţiei din 1989, uitat în spatele unui WC. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Monumentul eroilor Revoluţiei din 1989, uitat în spatele unui WC. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Vechiul monument dedicat eroilor care au fost ucişi în zilele Revoluţiei din Decembrie 1989 a fost abandonat, iar cu timpul a fost distrus. Acum o toaletă ecologică a fost amplasată în faţa lui.

Hunedoara s-a numărat printre oraşele în care zilele răsturnării regimului comunist au adus vărsări de sânge. Lupte aprige cu duşmani necunoscuţi s-au purtat între 22 decembrie 1989 şi 26 decembrie 1989, în zona cele două unităţi militare învecinate de la marginea Hunedoarei, regimentul – U.M. 01933 şi divizionul tehnic – U.M.01852, care au fost atacate cu focuri de armă.

Au căzut victime actelor teroriste maiorul post-mortem Stîngă Ioan Mircea, ucis în 23 decembrie 1989 cu o rafală de mitralieră, sublocotenent post-mortem Merticaru Dumitru, împuşcat în cap în 22 decembrie 1989, sublocotenent post-mortem Cotfas Aurel Marinel, sublocotenent post-mortem Lazăr Rotaru, tineri soldaţi ucişi prin împuşcare în 23 decembrie 1989. De asemenea, sublocotenentul post-mortem Cristea Valeriu, din aceeaşi unitate, a fost doborât în zona urbană a Hunedoarei, fiind împuşcat cu muniţie explozivă. Vinovaţii pentru aceste crime nu au fost descoperiţi.

Vechiul monument, abandonat
Hunedoara a fost declarat oraş martir al Revoluţiei, dar primul monument dedicat eroilor ucişi în timpul evenimentelor din Decembrie 1989 zace în uitare. Monumentul a fost ridicat în incinta fostei unităţi militare de la marginea Hunedoarei, în zona unde în urmă cu 29 de ani au fost ucişi şi răniţi mai mulţi tneri soldaţi.

A fost „dezafectat” de mai mulţi ani, informează Primăria Hunedoara, un alt monument dedicat martirilor fiind ridicat în Parcul Tineretului.

martiri

Acum, multe dintre plăcile de marmură care îl împodobeau au dispărut sau sunt prăbuşite şi sparte lîngă soclu, în mijlocul unui teren viran, iar o toaletă ecologică a fost aşezată chiar în faţa acestuia, de drumarii care vor reabilita şoseaua Hunedoara – Călan.

martiri

„În spatele latrinei se ridica odată un monument pentru soldaţii eroi ai Hunedoarei, împuşcaţi în Decembrie '89. Acum, în fosta unitate militară aflată în grijă administraţiei locale, monumentul e în paragină, nu mai există nici înscrisul ce amintea de sacrificiul lor, nici marmura... doar toaleta cea nouă. Este adevărat că numele eroilor căzuţi îl regăsim pe monumentul din Parcul Tineretului, dar şi cel de aici, cel dintâi ridicat, merită să fie îngrijit şi respectat”, susţine consilierul local Bogdan Giurgiu.

Toaleta ecologică va fi mutată din zonă, spun reprezentanţii Primăriei Hunedoara.

martiri

Vă recomandm să citiţi şi:

Vânătoarea de terorişti în cronicile unui privilegiat al Revoluţiei din 1989. „Nu ştiu de câte ori mi-am făcut cruce şi am zis: Ori eu, ori ei“

Diversiunile ucigaşe din zilele Revoluţiei în Hunedoara: militari împuşcaţi în cap, rachete lansate spre ţinte false şi scene tragi-comice cu „Rambo“ din tranşee

VIDEO O crimă ascunsă sub paravanul Revoluţiei din 1989. Povestea morţii misterioase a sergentului Călin Morariu

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite