VIDEO Panorama fabuloasă din cetatea dacică Piatra Roşie. O stâncă solitară de la marginea prăpastiei oferă senzaţii tari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colţul de stâncă de la Piatra Roşie. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Colţul de stâncă de la Piatra Roşie. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Cetatea dacică Piatra Roşie oferă oaspeţilor ei ocazia de a vedea una dintre cele mai spectaculoase privelişti de munte. Locul de belvedere este un colţ de stâncă ascuns în pădure, din vecinătatea zidurilor sale.

GALERIE FOTO

Drumul până la poalele cetăţii dacice Piatra Roşie este anevoios. Ultimii trei kilometri reprezintă un urcuş continuu prin pădure, pe un drumeag de pământ acoperit pe alocuri cu zgură şi bolovani. În curând, situaţia lui se va schimba.

În această săptămână încep lucrările de modernizare a sectorului de drum, printr-o investiţie a primăriei Boşorod, estimată iniţial la 2,6 milioane de lei, finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. De pe drumul sinuos, care poate fi străbătut cu greutate de şoferi, se poate vedea stânca roşiatică unde în urmă cu două milenii a fost zidită cetatea dacilor.

De la poalele aşezării dacice, turiştii continuă urcuşul spre situl UNESCO printr-o livadă de pruni, apoi pe o potecă abruptă săpată în stâncă, pe marginea unei râpe care devine din ce în ce mai periculoasă cu cât se apropie de incintele cetăţii.

Un drum antic pavat este principala atracţie din Piatra Roşia. În jurul lui, mai multe monumente ruinate au rămas ascunse parţial de litieră sau sub rădăcinile copacilor, iar mai sus de ele se întinde un platou, acoperit cu iarbă şi înconjurat de pădure. Un zid antic, în care se poate vedea ruina unui turn, mărgineşte întinderea de pe creastă.

cetatea piatra rosie foto daniel guta adevarul

În vecinătatea lui, ferită de ochii turiştilor, se deschide o potecă scurtă spre cel mai spectaculos loc din Piatra Roşie: colţul de stâncă de unde se dezvăluie panorama Munţilor Orăştie şi a Văii Luncanilor. Stânca se ridică deasupra unei prăpăstii, la câteva sute de metri, iar cei care pun piciorul pe ea pot vedea văile acoperite de pădure şi dealurile pe care din loc în loc se disting gospodăriile localnicilor.

Priveliştea oferită din punctul de belvedere seamănă cu cea a Cetăţii dacice Băniţa, unde la fel după un urcuş dificil, călătorii pot vedea de pe stânci văile Jiului şi ale Streiului, străjuite de munţii Parâng şi Şureanu.


Drumul spre cetatea Piatra Roşie.

Locul unde s-au găsit „scuturile” antice

Piatra Roşie se află în Munţii Orăştiei, pe o culme de pe Valea Luncanilor. Potrivit unor istorici, cetatea misterioasă a fost construită în vremea regelui Burebista. Fortăreaţa a dominat Platoul Luncanilor timp de un secol şi jumătate, fiind distrusă apoi de legiunile romane, în drumul lor spre Sarmizegetusa Regia. După ce a fost nimicită, ruinele ei au rămas peste veacuri, fără ca nimeni să le mai reclădească vreodată.

cetatea piatra rosie foto daniel guta adevarul

Piatra Roşie avea două incinte fortificate, ridicate în perioade diferite şi întinse pe o suprafaţă de 1,2 hectare. În Piatra Roşie au fost descoperite mai multe scuturi de fier antice, bogat împodobite cu reprezentări ale unor animale mitologice. Unele dintre aceste piese au ajuns pe piaţa neagră a antichităţilor, iar statul român a făcut eforturi mari pentru a le recupera. De asemenea, arheologii au găsit un artefact preţios, considerat un bust din bronz al zeiţei Bendis.

cetatea piatra rosie foto daniel guta adevarul
cetatea piatra rosie foto daniel guta adevarul

Vă recomandăm să citiţi şi:

Prăpădul naturii în cetăţile dacice. Cum sunt distruse accelerat cele mai faimoase vestigii antice ale poporului român

Secretul zeiţei Bendis, artefactul ciudat găsit în cetatea Piatra Roşie. Ce rol avea obiectul preţios al strămoşilor noştri

Turistul ceh care şi-a bătut joc de români a fost găsit după ce a vandalizat o cetate dacică: „Dacă n-aş fi fost un idiot, n-aş fi ajuns în România”

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite