VIDEO Povestea neştiută a căii ferate din munţii Hunedoarei. 120 de ani de la inaugurarea mocăniţei
0
S-au împlinit 120 de ani de la inaugurarea căii ferate înguste care lega Hunedoara de exploatările miniere din Ţinutul Pădurenilor şi de furnalul de la Govăjdia.
Calea ferată îngustă a Hunedoarei a fost inaugurată în 29 septembrie 1900. Drumul de fier folosit de 120 de ani lega oraşul de exploatările miniere şi forestiere din Ţinutul Pădurenilor şi de furnalul de la Govăjdia.
GALERIE FOTO. CALEA FERATĂ LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX
Deşi vechea linie ferată a fost dezafectată în totalitate în urmă cu un deceniu, mulţi localnici încă o privesc ca pe un simbol al Hunedoarei. Hunedorenii sunt invitaţi la să aniverseze mocăniţa printr-o excursie, pe jos, pe traseul ei.
GALERIE FOTO CU TRASEUL MOCĂNIŢIEI, în 1998
„Cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la inaugurarea liniei ferate de interes local Hunedoara-Ghelari pe ecartament de 760mm, sâmbătă, 3 Octombrie 2020, organizăm o excursie pe cel mai frumos şi spectaculos traseu de linie îngustă din Transilvania. Prin acest demers vrem să mai tragem încă un semnal de alarmă către autorităţi să conştientizeze importanţa refacerii in scop turistic a acestui traseu spectaculos. Locaţia de întâlnire pentru excursie va avea loc în curtea exterioară al Castelul Corvinilor din Municipiul Hunedoara de la ora 10:30, plecarea pe terasament va fi la ora 11:00. Rugăm participanţii să fie echipaţi corespunzător pentru o excursie de aproximativ 22 km pe un traseu si într-un decor fabulos! (Hunedoara - Govăjdia 11 km în circa 4-5h ) Recomandăm participanţilor să-şi aducă alimente”, informează organizatorii expediţiei, pe pagina de Facebook dedicată mocăniţei.
120 de ani de la inaugurarea căii ferate
Calea ferată îngustă Hunedoara – Ghelari a fost construită la sfârşitul secolului XIX, fiind una dintre cele mai vechi din Transilvania. Povestea căii ferate care lega Hunedoara de Ţinutul Pădurenilor a început în 1899, iar investiţia a fost inaugurată în 29 septembrie 1900. Linia înfiinţată pentru transportul călătorilor şi al minereului de fier, a fost realizată de societăţile austriece „Gfrerer”, „Schoch” şi „Grossmann”. Pornea de la Hunedoara, trecând prin valea Zlaştiului, valea Govăjdiei şi e valea Retişoarei, având staţia finală în Retişoara (Ghelari), aflată la 16 kilometri de Hunedoara. Calea ferată îngustă care lega Hunedoara de Ţinutul Pădurenilor a funcţionat aproape neîntrerupt până în urmă cu un deceniu. Locul de pornire a mocăniţelor se afla lângă Castelul Corvinilor, unde pot fi văzute ruinele unei staţii de funicular.
De la castel garniturile cu minereu, buşteni şi dolomită circulau câţiva kilometri pe valea Zlaştiului, treceau apoi pe sub munte, printr-un tunel de aproape 800 de metri, ajungând pe valea Govâjdiei, şi se opreau la Furnalul de la Govâjdia, vechi de peste două secole. Întregul traseu oferea călătorilor privelişti impresionante.
Până la construcţia liniei de circa 16 kilometri Hunedoara – Govăjdia – Reţişoara (Ghelari), o reţea uriaşă de funiculare folosite la transportul minereului de fier şi al buştenilor împânzea munţii, în timp ce drumurile accidentate din văile lor erau aglomerate de căruţele încărcate cu materiale. Când funicularele nu au mai făcut faţă nevoilor noilor furnale ale Hunedoarei, a fost construită calea ferată minieră, devenită la scurt timp şi un obiectiv turistic pentru cei care ajungeau în zonă.
Cum se circula cu măcăniţa la începutul secolului XX
S-au păstrat o mulţime de mărturii despre frumuseţea excursiilor cu mocaniţa din munţii Hunedoarei. Una dintre ele datează din 1908 şi i-a aparţinut preotului şi învăţătorului ungar Szinger Kornél.
„La ora opt douăzeci de minute, trenul nostru a plecat din gara superioară a Hunedoarei spre Retisoara (Ghelari). Pe calea ferată cu ecartament îngust se transportă minereu din minele de fier Gyalar, dar este amenajată şi pentru traficul de pasageri. Staţia sa de pornire a fost construită pe un platou deasupra uzinelor siderurgice. De aici, în spatele castelului, de-a lungul apelor Zlaştiului, o maşină mică, dar puternică, pătrunde în munţi, împrăştiind bucăţi minuscule de cărbune peste sine în calea unui efort mare. Trebuie să avem grijă de ochii noştri dacă dorim să admirăm frumuseţea ţinutului din faţa deschisă, protejată de cotieră a maşinii. Deocamdată nu am urcat deloc, totuşi putem privi în jos o prăpastie adâncă, înainte de a ajunge la marginea unui platou. Apoi trenul aleargă pe marginea munţilor din calea noastră, continuă pe dealul împădurit ce închide priveliştea din stânga, o priveliştea frumoasă, deasupra văii înclinate ce se deschide în faţa noastră, în dreapta”, scria preotul din Szeghed.
Cel mai spectaculos punct al traseului era tunelul de aproape 800 de metri care leagă dealurile Zlaştiului de valea Govăjdiei. În aproape 120 de ani de la construcţia lui, cărămizile cu care a fost izolat au rămas intacte, chiar dacă pe alocuri apa izvoarelor din munte s-a infiltrat în tavanul său. Tunelul mare se numără printre foarte puţinele construcţii de pe traseul mocăniţei păstrate în întregime, în timp ce în ultimii ani clădirile haltelor şi ale depourilor, viaductele, podurile, podeţele şi linia ferată au fost distruse şi au dispărut. De la celălat capăt al tunelului, drumul mocăniţei îi aduce pe turişti la zeci de metri deasupra văii Govăjdiei într-un decor sălbatic.
„Drumul merge din ce în ce mai sus, ne târâm mai departe pe partea munţilor, apoi îi tăiem printr-un tunel lung, care lasă în urmă valea Zlaştiului. Culmea pe care mergem este stâncoasă, aproape stearpă, acoperită cu numai tufişuri rare, iar cealaltă este acoperită de o pădure densă de foioase. Culoarea ei verde este punctată de frunzişul palid, înfiorător al sălciilor plângătoare. În partea de jos a văii, pârâul curge cu apă limpede, pe mal apare o şosea albă ca zăpadă, meandre, grădini, căsuţe minuscule, poduri peste păduri şi ape, oameni care lucrează peste tot, toate fac ca această regiune să fie vie şi prietenoasă, unde măreţia se uneşte cu frumuseţea pentru a fi împreună bucuria. Trenul şerpuieşte din ce în ce mai mult, vedem din nou locuri cunoscute, dar mergem deja mult mai sus unde mediul rural va fi mai dur, dar şi frumuseţea sa va creşte. Culmile sunt conectate prin funiculare, iar coşurile lor, cu aspect mic, se deplasează deasupra văii adânci cu o mişcare lentă, confortabilă, pe măsură ce îşi duc sarcinile. Una câte una, părăsim staţiile Govasdia, Nadráb, cu o topitorie mică de fier până ajungem la Retyisora - Gyalár, capătul de cale ferată al muntelui mic. Traseul continuă urcând şi mai sus pe drumul şerpuitor, dar numai cu camioanele, garniturile rămân aici. Munţii îl înconjoară pe trei laturi; pe una trece calea ferată, pe cealaltă funicularele transportă minereurile de fier ale minei, a treia este acoperită cu pădurea bogată, iar a patra latură oferă o vedere mai liberă a văii”, scria autorul în 1908.
Calea ferată a Uzinelor de fier
Linia avea 16,3 kilometri şi un ecartament de 76 cm. După Al Doilea Război Mondial a intrat în proprietatea statului român, fiind parte a Uzinelor de fier ale Hunedoarei, care cuprindeau uzinele şi funalele din Hunedoara, Furnalul de la Govăjdia, fabrica de echipamente agricole din Zlaşti, minele de fier din Ghelari şi pădurile din Poeni.
„Am menţionat că această linie ferată leagă minele din Ghelari de Uzinele din Hunedoara şi este folosită pentru transportul fierului şi cărbunelui. La kilometrul 11, de la Hunedoara, se află uzinele Govăjdiei, unde lemnul este încărcat pentru a fi adus la Hunedoara. Mangalul este transportat la Govăjdia din pădure, cu ajutorul funicularelor uzinei. Linia Hunedoara – Ghelari are patru locomotive, cu o încărcătură de 80 de tone fiecare şi 101 vagoane pentru transportul materialelor. Alte 11 vagoane sunt folosite pentru transportul mărfurilor, patru pentru transportul pasagerilor şi două pentru bagaje. Pe calea ferată pot fi transportate 320.000 de tone de minereu pe an”, se arăta în monografia „Minele şi Uzinele siderurgice ale Hunedoarei”, publicată documentată de inginerul Constantin Lazu şi publicată în 1928 de Ministerul Industriei şi Comerţului din România, în ediţie bilingvă (franceză şi engleză).
Calea ferată îngustă care lega Hunedoara de Ţinutul Pădurenilor a funcţionat aproape neîntrerupt până în urmă cu un deceniu. Locul de pornire a mocăniţelor se afla lângă Castelul Corvinilor, unde pot fi văzute ruinele unei staţii de funicular şi un hotel în construcţie. De la castel mocăniţele cu minereu, buşteni şi dolomită, vagoanele care duceau oamenii din Hunedoara spre satele din Ţinutul Pădurenilor, circulau câţiva kilometri pe valea Zlaştiului, treceau apoi pe sub munte, printr-un tunel de aproape 800 de metri, ajungând pe valea Govâjdiei, şi se opreau la Furnalul de la Govâjdia, vechi de peste două secole. Întregul traseu oferea călătorilor privelişti impresionante. La peste 10 kilometri distanţă, după o călătorie prin ţinuturile sălbatice ale Hunedoarei, calea ferată îngustă îşi avea capătul de linie după furnalul de la Govăjdia, în vecinătatea unei uriaşe cariere de talc şi dolomită.
FOTO: Gyllenberg, Bo / Järnvägsmuseet (Muzeul feroviar), 1998 / digitaltmuseum.se
Terasamentul ei a devenit cu timpul un loc preferat al amatorilor de plimbări pe jos, cu bicicleta sau cu ATV-urile. Cea mai spectaculoasă porţiune a fostei căi ferate este tunelul de aproape 800 de metri care leagă valea Zlaştiului de valea Govăjdiei. A fost construit în urmă cu mai bine de 120 de ani, este căptuşit cu cărămidă şi s-a păstrat aproape intact. Cei care pornesc dinspre Hunedoara şi traversează tunelul au parte la ieşirea din el de o privelişte spectaculoasă.
Mai puteţi citi şi:
Se încarcă comentariile...
