VIDEO Priveliştea spectaculoasă a marelui lac îngheţat. Gerul a transformat apele Cincişului într-un „patinoar”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimele zile geroase au făcut ca Lacul Cinciş de la marginea Hunedoarei să se acopere, pe întreaga suprafaţă cu un strat de gheaţă, mai gros în apropiere de maluri. Locul de agrement oferă un peisaj spectaculos turiştilor.

Lacul Cinciş s-a transformat într-un imens patinoar, însă turiştilor care ajung pe malurile sale nu le este recomandat să se avânte pe gheaţă. Temperaturile din ultimele nopţi s-au apropiat de minus 20 de grade Celsius şi au făcut ca apele să fie ascunse sub gheaţă, pe întreaga suprafaţă a lacului de acumulare.

La mal, stratul ei depăşeşte zece centimetri în unele locuri, iar în larg, în zonele unde adâncimea apei ajunge la 30 de metri, o pojghiţă gri de gheaţă acoperă apa.

În aceste zile, Lacul Cinciş devine un loc preferat al pescarilor la copcă, dar este vizitat şi de turişti şi de pasionaţii de fotografii în natură.

„Îngheţul apei, peste care s-a aşternut zăpada, îi dă un farmec aparte Lacului Cinciş şi dealurilor din împrejurimi”, spune Mircea, un tânăr din Hunedoara care a vizitat, duminică, lacul.

image
image

Lacul Cinsiş se află la circa 10 kilometri de municipiul Hunedoara, iar drumul judeţean spre zona de agrement mai traversează comuna Teliuc.

Lacul Cinciş acoperit cu gheaţă

Lacul artificial are o „vârstă” de peste jumătate de secol, barajul său fiind construit la începutul anilor 1960. Lacul a fost înfiinţat peste vetrele satelor Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni, ai căror locuitori au fost strămutaţi.

image
image

Scopul său a fost de a asigura aprovizionarea cu apă a municipiului Hunedoara şi a combinatului siderurgic, iar volumul de apă al lacului ajunge la 30 de milioane de metri cubi.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Soarta cumplită a bisericilor distruse ale Lacului Cinciş. Ce secrete ascund ruinele din valea înghiţită de ape

Ruinele a două biserici abandonate în urmă cu jumătate de secol, la înfiinţarea Lacului Cinciş, îi întâmpină pe călători, într-un decor straniu, iar uneori, când nivelul apelor este scăzut, turla altei biserici scufundate iese la iveală. Construcţiile care stau să se prăbuşească au rămas mărturii ale poveştii lacului amenajat pe vatra a cinci sate vechi.

Vânătoare de paranormal în Hunedoara: unde sunt porţile energetice, locurile unde apar OZN-uri şi se petrec minuni

Judeţul Hunedoara a devenit un reper pentru amatorii de fenomene paranormale. Locuri din Munţii Retezat, Mănăstirea Prislop, Sarmizegetusa Regia, Săcărâmb sau Lacul Cinciş au adunat de-a lungul timpului numeroase mărturii despre apariţii ale unor OZN-uri, despre porţi, fantome şi miracole puse pe seama unor acţiuni divine.

VIDEO Lacul Cinciş la început de vară: starea şoselei alungă turiştii din locul de agrement de la marginea Hunedoarei

De mai mulţi ani, şoseaua spre Lacul Cinciş a rămas unul dintre cele mai degradate drumuri judeţene ale Hunedoarei. Zona de agrement din vecinătatea municipiului este afectată de lipsa unui drum modern, chiar dacă în ultimii ani pe malul lacului au fost ridicate numeroase pensiuni şi moteluri, în aşteptarea turiştilor.

Locuri bântuite din România: poveştile sumbre despre Castelul Corvinilor din Hunedoara şi blestemul Lacului Cinciş

Castelul Corvinilor şi Lacul Cinciş se numără printre locurile din România care au aprins imaginaţia pasionaţilor de paranormal. Există numeroase poveşti despre cele două obiective turistice, în care acestea sunt prezentate ca fiind sălaşul unor spirite care le bântuie din vremuri îndepărtate.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite