VIDEO Românii care trăiesc în „Palma lui Dumnezeu”. Aşa au numit Fundătura Ponorului, colţul de rai ascuns în munţi
0
Fundătura Ponorului, un ţinut ascuns în munţi pe care localnicii l-au numit „Palma lui Dumnezeu”, se dezvăluie oaspeţilor săi la capătul unui drum anevoios, dar efortul unei călătorii este răsplătit de frumuseţea priveliştilor locului.
Ultimii 15 kilometri ai drumului spre Fundătura Ponorului pornesc din comuna Pui, o poartă de intrare în Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina.
Parcul întins pe aproape 38.000 de hectare în masivul Şureanu este locul „fundăturii”, dar şi al faimoaselor cetăţi dacice din Munţii Orăştiei şi a unora dintre cele mai spectaculoase peşteri din România.
De la marginea satului Pui, turiştii care vor să vadă locul numit şi „Palma lui Dumnezeu” părăsesc Drumul Naţional 66 Haţeg – Petroşani şi se îndreaptă spre Federi, un cătun de munte cu mai puţin de 300 de localnici, de unde drumul asfaltat se termină o dată cu semnalul de telefonie mobilă.
Un indicator agăţat la capătul şoselei îi îndrumă pe călători pe un drum de piatră săpat în munte, care urcă abrupt prin pădure, spre Dealul Pleşului.
De pe noul traseu, extrem de accidentat, se dezvăluie în depărtare, din când în când, câte o bucată din zona rurală a Ţării Haţegului, cu satele Ohaba Ponor şi Federi, având în fundal munţii Retezatului.
Drumul spre Fundătură
Drumul este mărginit de păduri şi stâncărie, versantul fiind scobit din loc în loc pentru extragerea pietrei.
După câţiva kilometri de urcuş, în faţa turiştilor se întinde o fostă carieră de bauxită, distinsă prin culoarea roşiatică, iar dincolo de cariera cu o scurtă istorie industrială, drumul se îngustează definitiv, devenind din ce în ce mai puţin practicabil. Străbate câteva dealuri, ocupate de câte o casă veche, înconjurată de garduri din lemn şi de livezi de pruni.
„Locului i se spune Scărişoara, iar cei câţiva săteni rămaşi aici se ocupă cu creşterea animalelor. Prin faţa caselor noastre trec din ce în ce mai mulţi turişti, interesaţi să ajungă la Fundătura Ponorului sau spre Peşterea Cioclovina şi Poiana Omului”, spune Ioana, o femeie care are în grijă o mică turmă de oi.
Fundătura Ponorului, ţinutul despre care întreabă cei mai mulţi dintre turiştii rătăciţi prin Munţii Şureanu i se mai spune şi „palma lui Dumnezeu”, datorită frumuseţii sale şi a bucuriei pe care o simt cei care trăiesc în acest ţinut adaugă localnica.
De la Scărişoara, drumul spre fundătură continuă mai anevoios, trecând printr-un alt cătun de munte, Comarnic. Numele lui nu apare pe hărţi, dar casele sale pustii, ridicate pe coamele dealurilor, oferă privelişti pitoreşti. Un nou urcuş printr-o pădure de conifere marchează apropierea de Poiana Omului. Un drum secundar, marcat cu un indicator prin care turişti sunt înştiinţaţi trebuie să urmeze traseul pe jos coboară prin desişul pădurii spre Poiana Omului.
După aproape un kilometru de mers, în faţa călătorilor se înfăţişează un platou înconjurat de dealuri abrupte, cu un mic lac la poalele unuia dintre ele, o întindere netedă traversată de un pârâu, care se ondulează printre locurile de păşunat, stânele, căpiţele, dealurile şi casele celor câtorva localnici. La capătul luncii, izvorul coborât din munţi se pierde pe sub Dealul Pleşului, formând un mic lac, din care apa se strecoară prin crăpăturile versantului.
„Singura grijă a noastră este să nu ne prindă noaptea pe drumuri sau prin pădure, căci umblă urşii pe aici”, povesteşte pădurarul locului, care cutreieră potecile călare pe un cal.
De pe un deal stâncos care veghează asupra luncii Ponorului, la asfinţit, un cioban îşi grăbeşte oile să coboare la stână. „Sunt multe sălbăticiuni pe aici, dar în afara lor nu avem de ce să ne plângem, la cât de frumoase sunt toate în jurul nostru. Aici simţi că trăieşti cu adevărat, în mijlocul naturii”, spune ciobanul.
Cum s-a format Fundătura Ponorului
Fundătura Ponorului, aflată la o altitudine de 900 de metri, este străbătută de apele văii Ponorului, care în trecut era unită cu valea Ponorici formând o vale de dimensiuni mari care îşi revărsa apele în N-E depresiunii Haţeg, prin zona localităţii Fizeşti, informează administraţia Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina.
„În timp râurile s-au despărţit, Ponoriciul fiind captat de actuala vale a Cioclovinei, iar râul Ponor a fost captat prin zona localităţilor Federi şi Ohaba. Apele au săpat calcarul format în perioada jurasică şi au apărut infiltraţii în albia râurilor, care au creat cele mai mari peşteri cunoscute din Munţii Şureanu. Cu trecerea anilor aceste infiltraţii au devenit ponoarele pe care le putem vedea astăzi, râurile au erodat complet stratul de calcar până la substratul format din roci cristaline, lărgindu-şi albia şi creând cele mai spectaculoase depresiuni carstice din Munţii Şureanu”, informează reprezentanţii ariei protejate, pe pagina de internet gradiste.ro.
Albia râului Ponor este una sinuoasă acesta formând meandre care se întind pe aproximativ nouă kilometri pe firul principal, aproape de vârful Porumbelu Mare, unde izvoreşte şi doi kilometri pe afluentul care vine din Poiana Omului. Peisajul natural este îmbogăţit de prezenţa sălaşelor şi a clăilor de fân presărate în lunca Ponorului şi pe înălţimile din împrejurimi. În perioadele cu precipitaţii abundente, când debitele râurilor cresc, în luncă deseori se formează lacuri pe surafeţe relativ mari, care uneori în perioada de iarnă îngheaţă, lunca devenind un întins patinoar, informează administratorii Parcului.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
