Violatorii minori, care au batjocorit şi au ucis în chinuri o femeie în centrul Devei, au fost condamnaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Hunedoara i-a condamnat pe cei adolescenţi din Deva, arestaţi după ce au violat, au tâlhărit şi au ucis o femeie fără adăpost. Scenele groaznice s-au petrecut pe treptele unei clădiri de birouri din centrul municipiului.

Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţa în dosarul în care trei adolescenţi cu vârste de 15 şi 16 ani au fost trimişi în judecată pentru agresarea sexuală şi uciderea unei femei fără adăpost.

„Instanţa a respins cererea inculpaţilor Sîngurelu Vasile, Sîngurelu Daniel şi Adafinei Raul Cristian de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat, în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte. Aplică măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă de 13 ani, faţă de inculpatul Sîngurelu Vasile, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, viol şi tâlhărie calificată. Aplică măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă de 12 ani faţă de inculpatul Sîngurelu Daniel, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tâlhărie calificată, şi complicitate la viol. Schimbă încadrarea juridică a faptei inculpatului Adafinei Raul Cristian din infracţiunea de omor calificat, în infracţiunea de complicitate la omor calificat şi aplică măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă de şapte ani faţă de inculpatul Adafinei Raul Cristian, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la omor calificat, tâlhărie calificată şi complicitate la viol”, au precizat reprezentanţii Tribunalului Hunedoara.

Conform prevederilor Noului Cod de Procedură Penală, s-a dispus punerea în libertate a celor trei minori. „Instanţa constată încetarea de drept a măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii Sîngurelu Vasile, Sîngurelu Daniel şi Adafinei Raul Cristian şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor de sub puterea mandatelor de arestare emise de Judecătoria Deva, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză”, a informat Tribunalul Hunedoara. Familiile adolescenţilor vor plăti daune de peste 10.000 de lei, potrivit deciziei instanţei. Soluţia poate fi contestată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, au precizat reprezentanţii instanţei.

Gestul şocante al celor trei minori

Tragedia provocată de cei trei adolescenţi, în noaptea de 9 august 2015 a înfiorat comunitatea din Deva. Daniela Boboia (40 de ani) a fost bătută, jefuită şi violată în Piaţa Victoriei din Deva, lăsată apoi să zacă mai multe ore pe caldarâm. Femeia care să adăpostea pe treptele scării Institutului de Proiectări Hunedoara, din centrul Devei, a murit în spital, după mai multe zile de suferinţă. La scurt timp, agresorii săi, Raul Adafinei (14 ani, la acea vreme), Vasile Sîngurelu (15 ani, la acea vreme) şi Daniel Sîngurelu (15 ani, la acea vreme) au fost arestaţi preventiv pentru viol şi tâlhărie şi omor.

Au urmărit-o înainte de a o viola
Potrivit procurorilor, în sarcina celor trei inculpaţi minori s-a reţinut că, în cursul nopţii după ce, în prealabil, au urmărit-o pe femeia fără adăpost, cu intenţia de a o agresa şi deposeda de bani, Daniel Sîngurelu şi Vasile Sîngurelu i-au aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele până ce aceasta şi-a pierdut cunoştinţa.

„Agresorii au târât-o în partea laterală stânga a scărilor de acces în clădirea IPH Deva, unde minorul Vasile Sîngurelu, profitând de starea de inconştienţă a victimei, a întreţinut un raport sexual cu aceasta, ajutat fiind de ceilalţi doi minori, iar apoi toţi cei trei au deposedat-o de o sumă infimă de bani şi o parte din bunurile ce le avea asupra ei. După comiterea faptelor, cei trei inculpaţi minori au părăsit locul faptei, abandonând victima în stare de inconştienţă”, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva. Victima a suferit leziuni craniene şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Hunedoara - Deva. A murit însă, pe patul de spital. Cei trei agresori, cu toţii aflaţi în abandon şcolar, au fost supuşi unor expertize medico-legală, în urma cărora s-a stabilit că au avut discernământul păstrat la data comiterii faptelor. Potrivit unor cunoscuţi ai femeii, Daniela Boboia a mai fost victima unor agresiuni sexuale în anii trecuţi.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Traumele Mirunei Inel, tânăra bătută până la leşin de interlopul Sorin Palesică: a fost ameninţată cu moartea şi îi este frică să mai iasă din casă

Sorin Palesică, interlopul care a nenorocit în bătaie o tânără salvamontistă din Lupeni, a fost reţinut şi va fi adus luni în faţa magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. În acest timp, Miruna Inel, victima bătăuşului, încearcă să îşi revină din traumele şi şocul suferit. Sute de mesage de susţinere i-au fost transmise fetei pe care Sorin Palesică a ameninţat-o cu moartea.

VIDEO Ororile bătăuşului Sorin Palesică: a nenorocit o tânără şi a ameninţat poliţiştii cu moartea. Un alt bărbat a fost răpit şi schingiuit cu câinii interlopului

Sorin Palesică, interlopul care a snopit în bătaie o tânără salvamontistă, într-un bar din staţiunea Straja, a ameninţat cu moartea poliţiştii care au fost chemaţi la faţa locului. Palesică este recidivist, iar în 2006 a fost implicat în răpirea şi schingiuirea unui tânăr, care a fost dus în Defileul Jiului şi lăsat aproape mort, după ce câinii de luptă au fost puşi să îl muşte.

VIDEO Călăul celor două surori jefuite şi ucise în chinuri a fost arestat preventiv

Ovidiu Drîngă a fost adus marţi în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara, cu propunere de arestare prventivă, pentru omor şi tâlhărie calificată. Tânărul este acuzat că a comis două crime în urmă cu o săptămână.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite