Zamolxis, în cele mai stranii mărturii antice: „Geţii aleg în fiecare an un sol pentru a-l trimite zeului lor. Este înjunghiat cel socotit cel mai vrednic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zamolxis a fost recunoscut de numeroşi autori din lumea antică drept divinitatea supremă a geţilor. O serie de mărturii istorice, vechi de milenii, au oferit detalii despre viaţa şi învăţăturile personajului misterios.

Cea mai cunoscută descriere a lui Zamolxis i-a aparţinut istoricului antic Herodot şi datează de două milenii şi jumătate. Autorul elen vorbea despre un zeu pământean căruia geţii îi ofereau sacrificii umane şi care i-a învăţat tainele nemuririi.

„Iată în ce chip se socot ei nemuritori: credinţa lor este că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zamolxis, divinitatea lor, pe care unii îl cred acelaşi cu Gebeleizis. Tot în al cincelea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit în solie la Zamolxis, încrediţându-i de fiecare dată toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi ca zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă. Când tună şi fulgeră, tracii despre care este vorba trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi îşi ameninţă zeul, căci ei nu recunosc vreun altul afară de al lor”, relata Herodot, în Istorii, potrivit autorilor volumului "Izvoare privind istoria României", publicat de Editura Republicii Populare Române, în 1964.

Filosoful grec Platon, din secolul IV î. Hr., relata despre Zamolxis că avea puterea să îi facă pe oameni nemuritori şi să îi tămăduiască.

„Acest trac spunea că doctorii greci au mare dreptate să facă observaţiile de care pomenii. Dar, adăugă el, Zamolxe, regele nostru, care e zeu, spune că precum nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupăm de cap, ori capul fără trup, tot astfel nu se cade să încercăm a vindeca trupul fără să vedem de suflet, şi că tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să îngrijească”, a scris Platon, în Charmide.

Şi-a petrecut viaţa într-o peşteră
Strabon, un istoric important al lumii antice, scria că Zamolxis era iubit de pentru puterea sa de a vedea în viitor.

„Întorcându-se la el în ţară, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducători şi la popor – întrucât, întemeiat pe semnele cereşti, el făcea prorociri. În cele din urmă l-a convins pe rege să-l facă părtaş la domnie, spunându-i că este în stare să-i vestească voinţa zeilor. La început, el a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-al lor, iar după un timp, a fost socotit el însuşi zeu, iar după aceea a primit şi numele de zeu. Şi-a petrecut viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el şi unde ceilalţi nu puteau intra. Se întâlnea rar cu cei din afară, cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia. Regele lucra în înţelegere cu el, fiindcă vedea că oamenii ajunseseră mult mai ascultători decât înainte. Căci supuşii lui credeau că dă poruncile sfătuit de zei”, scria Strabon, în Geografia.

Eroul barbarilor

Clement din Alexandria (secolul al treilea) remarca preocuparea geţilor pentru filozofie şi simbolistica sacrificiilor aduse lui Zamolxis.

„Geţii, un neam barbar care a gustat şi el din filosofie, aleg în fiecare an un sol spre a-l trimite eroului Zamolxis. Zamolxis a fost unul dintre discipolii lui Pitagora. Aşadar, este înjunghiat cel socotit cel mai vrednic, spre mâhnirea celor care se îndeletnicesc cu filosofia. Cei care nu sunt aleşi se mâhnesc amarnic, spunând că au fost lipsiţi de un prilej fericit Biserica este plină de cei care, fie femei fie bărbaţi, care toată viaţa lor au contemplat moartea şi învierea la Hristos? Căci omul a cărui viaţă este încadrată ca a noastră, poate filozofa fără a învăţa, fie că e barbar, grec, rob om bătrân, băiat sau o femeie.”, relata istoricul antic Clement din Alexandria, citat în volumul „Izvoare privind Istoria României”.

„Pitagora mai avea şi un at adolescent, pe care îl dobândise în Tracia, numit Zamolxis, deoarece la naştere I se aruncase deasupra o piele de urs. Tracii numesc pielea aceasta zalmos. Îndrăgindu-l, Pitagora l-a învăţat să cerceteze fenomenele cereşti ţi să se priceapă la sacrificii şi la alte ceremonii în cinstea zeilor. Unii mai spun că numele de Zamolxis înseamnă băbrat străin, afirma filosoful atenian Porphyros, în secolul al treilea.

Le-a dat legi scrise geţilor
Iamblichios, filozof grec din secolul III – IV, autor al lucrării Viaţa lui Pitagora afirma că Zamolxis i-a fost discipol marelui filosof Pitagora, care a trăit în urmă cu două milenii şi jumătate.

„Căci Zamolxis, de origine trac, fost sclav şi discipol al lui Pitagora, după ce a fost eliberat, s-a întors la geţi, le-a întocmit legile cum au arătat la început şi a îndemnat la bărbăţie pe concetăţenii săi, convingându-i că sufletul este nemuritor. Chiar şi acum galatii şi tralii şi mulţi dintre barbari învaţă pe copiii lor că nu este cu putinţă ca sufletul să piară, ci că el continuă să existe, şi că nu trebuie să se teamă de moarte, ci să înfrunte cu vitejie primejdiile. Şi pentru că a învăţat pe geţi aceste lucruri şi le-a scris legile este socotit la ei cel mai mare dintre zei”, afirma Iamblichios, în Viaţa lui Pitagora.

Geţii erau convinşi de nemurire
Împăratul roman Flavius Iulianus, din secolul al IV-lea relata despre victoria lui Traian asupra geţilor, afirmând că aceştia erau temuţi pentru credinţa lor arătată lui Zamolxis.

„Mânat de zefemisire, căci nu era străin de retorică, dar faptul că îi plăcea să bea îi scădea uneori puterea de înţelegere, zise: „Eu, Jupiter şi zeilor, după ce am luat conducerea imperiului amorţit şi descompus din cauza tiraniei care dăinuise mult la noi în ţară şi din cauza silniciei geţilor, singur am cutezat să merg împotriva neamurilor care locuiescdincolo de Istru şi am nimicit neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că îi convinsese să fie astfel slăvitul lor Zamolxis. Crezând că nu mor, dar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi de lupte decât ar fi înclinaţi să întreprindă o călătorie”, se arată în „Izvoarele Istoriei României”, (Editura Academiei RSR, 1970).

Măsliniu şi roşcat
Theodoretus din Cyros, filosof grec din secolul al IV-lea oferă câteva repere despre modul în care tracii îşi ilustrau zeii. „Pe Zamolxis tracul şi pe Anaharsis scitul îi admiraţi pentru înţelepciune… Spuse că etipoienii descriau pe zeii lor negri cu nasul cârn, aşa cum sunt şi ei din fire. Tracii îi reprezintă măslinii şi roşcaţi”, afirma autorul.

Filosoful Enea din Gaza a răit în secolul al VI-lea şi îl amintea pe Zamolxis într-o lucrare despre nemurirea sufletelor şi învierea trupurilor. „Locuiesc în Tracia, lângă fluviul Istru, geţii, care socotesc unic zeu pe servitorul lui Pitagora, Zamolxis. Acesta a fost fugar şi a profesat filosofia stăpânului său. Geţii sugrumă pe cei mai frumoşi şi ai buni dintre ei şi îi fac astfel nemuritori, după părerea lor”, afirma autorul, citându-l pe Herodot.

Zamolxis, considerat nemuritor
Hesychios din Alexandria a fost autorul celui mai bogat Lexicon, din Antichitate, vechi din secolele V – VI.

„Zamolxis. Despre acesta Herodot ne spune că grecii care locuiesc în jurul Pontului afirmă că a fost sclavul lui Pitagora, că apoi s-a eliberat şi s-a înapoiat cu corabia în ţinuturile sale de baştină, unde a propagat învăţături despre un trai mai înţelept decât al grecilor. A adus cu sine fruntaşi atenieni şi i-a primit cât se poate de bine, spunând că nici el, nici discipolii săi nu vor muri. Alţii susţin că Zamolxis era consacrat lui Cronos, nemuritor”, afirma Hesychios din Alexandria, potrivit autorilor volumului II, din „Izvoarele Istoriei României”, (Editura Academiei RSR, 1970)

I-a învăţat filosofie pe geţi
Iordanes a trăit în secolul al VI-lea şi a fost autorul unei descrieri fascinante a vechilor geţi. Zamolxis ar fi fost învăţătorul lor. „În cel de-al doilea lăcaş al lor, adică Dacia, Tracia şi Moesia, geţii au avut drept rege pe Zamolxe, despre care cei mai mulţi scriitori de anale ne spun că a fost un filosof cu o erudiţie de admirat. Căci şi mai înainte au avut pe învăţatul Zeuta, după aceea pe Deceneu şi în al treilea rând pe Zamolxe despre care am vorbit mai sus. Goţii n-au fost deci lipsiţi de oameni care să-i înveţe filozofie. De aceea goţii au fost totdeauna superiori aproape tuturor barbarilor şi aproape egali cu grecii, după cum relatează Dio, care a compus istoria şi analele lor în limba greacă”, afirma autorul lucării Getica, din secolul al VI-lea.

Zeul păgân al sciţilro din Evul Mediu
Leon Diaconul a trăit în secolul X şi a fost autorul unei relatări memorabile a războiului dintre bizantini de cucerire a ţinuturilor Dobrogei, aflate în stăpânirea ruşilor şi sciţilor. Autorul relata episodul uciderii lui Icmor, una dintre căpeteniile sciţilor, vestit pentru vitejia sa.

„La căderea acestuia se înălţă din mijlocul sciţilor un strigăt amestecat cu plânset, iar romanii se avântară asupra lor. Sciţii nu fură în stare să reziste la asaltul duşmanilor, şi cuprinşi de durere fără seamăn îşi puseră scuturile pe umăr şi se întoarseră în cetate. Iar romanii îi urmăreau de aproape şi îi măcelăreau. După căderea nopţii, pe lună plină, ieşiră în câmpie şi îşi plânseră morţii, apoi îi strânseră în faţa împrejmuirii şi îi arseră pe ruguri, după ce jertfiră pentru ei, potrivit legii lor strămoşeşti, o mulţime de prizonieri, bărbaţi şi femei. Apoi organizară ceremonii funebre şi înecară în Istru copii de ţâţă şi cocoşi, scufundându-I în apele fluviului. Se zice că ei cunosc şi orgiile elenice, iar celo care mor le aduc, în felul elenilor, jetfe şi libaţii, şi le-au deprins fie de la Anaharsis şi Zamolxis, înţelepţii lor, fie de la tovarăşii lui Ahile”, informau autorii volumului II, „Izvoarele Istoriei României”, (Editura Academiei RSR, 1970)

Ar fi trăit înaintea filosofului Pitagora
Suidas, un lexicon din secolul al X-lea, îl descria astfel pe Zamolxis: „a fost sclavul lui Pitagora, cum spune Herodot, în cartea a patra. Era scit. Întorcându-se acasă, învăţa că sufletul este nemuritor. Mnaseas arată că la geţi Cronos era cinstit şi numit Zamolxis. Helancios, în Legiunile barbare spune că Zamolxis a devenit grec şi a arătat geţilor din Tracia ceemonii de iniţiere în mistere şi le-a mărturisit că el nu va muri şi nici cei care sunt cu dânsul, ci vor avea parte de toate bunătăţile. Spunând acestea şi-a construit o locuinţă sub pământ. Apoi a dispărut dintr- dată din mijlocul tracilor şi îşi petrecea vremea în ea. Geţii îl doreau. În al patrulea an a apărut din nou, iar tracii au căpătat deplină încredere în el. Unii susţin că Zamolxis a fost sclavul lui Pitagora şi, după ce a fost eliberat, propovăduia aceste învăţături. Dar se pare că a trăit cu mult înainte de Pitagora. Cred în nemurire şi terizii şi crobyzii şi socotesc că morţii se duc, cum sprune Zamolxis, dar se vor întoarce din nou. Jertfesc şi fac praznice, ca şi cum mortul se va întoarce înapoi”., arată autorii volumului II, „Izvoarele Istoriei României”, (Editura Academiei RSR, 1970).


Vă recomandăm şi:

Prăbuşirea celui mai puternic rege dac, Burebista - întemeitorul Daciei, ucis în urma unui complot al aristocraţiei pentru că avea prea multă putere

Burebista a rămas în istorie drept cel mai impunător rege al dacilor. A fost omul care a reuşit să unească sub stăpânirea sa triburile aflate în conflict şi să aducă Dacia în culmea puterii militare. Burebista, numit în vremea sa „cel dintâi si cel mai mare dintre regii din Tracia“, a fost ucis în urma unui complot, iar după moartea sa, relaţiile dintre uniunile de triburi s-au destrămat.

Zece mărturii istorice despre strămoşii noştri daci: erau barbari, se credeau nemuritori. De ce au fost numiţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci“

Herodot i-a numit pe daco-geţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”; în schimb, poetul latin Ovidius s-a arătat necruţător faţă de băştinaşii de pe malul Mării Negre, în mijlocul cărora fusese exilat. Îi numea sălbatici. O serie de mărturii istorice conturează portretul strămoşilor noştri din Antichitate.

Ce limbă vorbeau, de fapt, dacii şi de ce nu foloseau scrierea. Sute de cuvinte mai puţin ştiute pe care ni le-au lăsat moştenire strămoşii noştri

Aproape 200 de cuvinte din limba română îşi au originea în limba vorbită de daci, potrivit celor mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă care s-au dedicat studierii limbilor arhaice. Dacii nu foloseau scrierea, este o altă concluzie la care au ajuns lingviştii consacraţi, însă cele mai multe dintre teoriile privind limba sau scrisul în vremea antică au stârnit controverse.

Cele mai faimoase bijuterii ale dacilor. Cât de pricepuţi erau meşterii din atelierele Sarmizegetusei în prelucrarea aurului şi unde au dispărut comorile lor

Cele mai valoroase piese de tezaur descoperite în Sarmizegetusa Regia sunt brăţările din aur masiv, din vremea dacilor, bogat împodobite. Obiectele unice spun povestea măiestriei cu care dacii prelucrau metalele, susţin istoricii. De-a lungul timpului, multe alte tezaure de bijuterii care au aparţinut vechilor locuitori ai ţinuturilor Carpaţilor s-au pierdut pentru totdeauna.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite