Zidurile Sarmizegetusei Regia, restaurate piatră cu piatră. A fost semnat contractul de finanţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zidurile antice din Sarmizegetusa Regia, în lungime totală de aproape un kilometru, vor fi restaurate cu ajutorul fondurilor norvegiene.

A fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european”, care vizează lucrări ample de conservare, restaurare şi punere în valoare a sitului de la Sarmizegetusa Regia, informează Consiliul Judeţean Hunedoara. Valoarea nerambursabilă a proiectului va fi de circa două milioane de euro, iar cofinanţarea asigurată de Consiliul Judeţean Hunedoara se ridică la aproximativ un milion de euro.  

Potrivit reprezentanţilor Institutului Naţional al Patrimoniului, fortificaţia de la Sarmizegetusa Regia (Grădiştea de munte) va fi restaurată integral, fiind vorba de un kilometru de ziduri, cumulat interior şi exterior, iar acest prim proiect are în vedere în acelaşi timp măsuri de punere în valoare a sitului, respectiv conturarea unor trasee de vizitare şi amplasarea unor pavilioane cu rol de lapidariu, în care vor fi prezentate fragmentele de piatră antice, care există acum rispite în sit.

Imagine indisponibilă

„Obiectivul proiectului este acela de a avea un monument istoric restaurat şi revitalizat, valorificat cultural şi economic, care să atragă după sine creşterea cu cel puţin 30% a numărului de vizitatori şi să readucă în atenţia publicului o serie de activităţi interactive, printre care şi reînvierea unor meşteşuguri tradiţionale (fierăria dacică, prin amenajarea unui atelier mobil). Se are în vedere restaurarea întregului zid al cetăţii şi transformarea incintei militare într-un ”muzeu viu”, completată cu cercetări arheologice, taluzări şi amenajări ale terenului, refacerea şi îmbunătăţirea infrastructurii de vizitare”, informează reprezentanmţii CJ Hunedoara.

Proiectul a fost depus în toamna anului trecut prin Programul RO-CULTURA, apelul „Restaurarea şi revitalizarea monumentelor istorice”, program finanţat prin Granturi SEE (fonduri norvegiene) 2014 – 2021, şi a fost acceptat la finanţare. Va fi derulat de Consiliul Judeţean Hunedoara, împreună cu Fundaţia Mihai Eminescu Trust, iar partenerul norvegian este Møre & Romsdal County Council.

Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, se numără printre cele mai importante obiective turistice din România. Vechea capitală a Daciei pre-romane, înfiinţată în urmă cu peste două milenii, se află în Munţii Orăştiei, la poalele Vârfului Godeanu (1.656 metri), considerat de unii dintre istorici „muntele sfânt al dacilor“. În Sarmizegetusa Regia, turiştii găsesc urmele unei aşezări urbane înfloritoare din Epoca Fierului, în jurul căreia au fost ridicate celelalte cetăţi dacice, care aveau în special rol de apărare. Sarmizegetusa Regia a fost devastată la sfârşitul războaielor de cucerire a Daciei.


Mai puteţi citi şi:

FOTO VIDEO Patru kilometri ai şoselei de vis spre Sarmizegetusa Regia, pe care mulţi turişti îi parcurg pe jos

VIDEO Feţele Albe, situl dacic distrus de români. Sex şi ritualuri bizare în ruinele de lângă Sarmizegetusa Regia

Enigmele vestigiilor antice dispărute din Sarmizegetusa Regia: baia romană şi turnul circular

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite