Ziua marelui pelerinaj la mormântul lui Arsenie Boca. Sfaturile preoţilor pentru pelerini: „Este un loc de care trebuie să ne apropiem cu un fior sacru“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de oameni sunt aşteptaţi la Mănăstirea Prislop, duminică şi luni, pentru a participa la comemorarea duhovnicului Arsenie Boca. În 28 noiembrie se împlinesc 27 de ani de la moartea sa, iar în fiecare din ultimii ani, la parastasul său, mormântul a fost locul unor pelerinaje impresionante.

În 28 noiembrie se împlinesc 27 de ani de la moartea duhovnicului Arsenie Boca, iar Mănăstirea Prislop va fi în sărbătoare. În fiecare din ultimii ani, în duminica dinaintea comemorării fostului stareţ de la Prislop, mii de pelerini au participat la slujbele dedicate acestuia. Şi de această dată, reprezentanţii Episcopiei Devei şi Hunedoarei se aşteaptă ca mii de oameni să treacă pragul mănăstirii din Ţara Haţegului, atât duminică fiind o zi mai accesibilă pentru pelerinaje, cât şi luni, când la slujbele de pomenire a duhovnicului vor participa episcopi.

Ce trebuie să ştie pelerinii
Preotul Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, a oferit câteva recomandări pelerinilor care se vor îndrepta în aceste zile spre Mănăstirea Prislop.

„Oamenii merg acolo pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, prin mijlocirea sfinţilor, a părintelui Arsenie Boca şi a Sfântului Ioan de la Prislop. Ei trebuie să aibă răbdare, să aibă decenţă. Credincioşii care ajung la Mănăstirea Prislop trebuie să se poarte în consonanţă cu locul. Este vorba de un loc sfânt, este un aşezământ monahal unde este o viaţă duhovniceasă deosebită, locul fiind sfinţit şi prin faptul că a trăit acolo părintele Arsenie Boca şi a rectitorit oarecum mănăstirea. Este un loc special şi un loc de care trebuie să ne apropiem cu un fior sacru, cu multă decenţă şi bun simţ şi să ne comportăm aşa cum se cuvine, civilizat şi fără exagerări de niciun fel”, spune preotul Gabriel Miricescu.

În duminica trecută, peste 5.000 de pelerini au ajuns la mănăstire, iar unora dintre ei călugăriţele le-au atras atenţia să nu mai depună bani la rădăcinile copacilor, în crăpăturile biserici şi a grotei călugărului Ioan de la Prislop şi să nu arunce bani în pârâul care traversează mănăstirea şi în lacul din faţa bisericii, chiar dacă o fac în semn de recunoştinţă. „Pelerinii trebuie să respecte regulile din mănăstire. Să nu arunce bani în lac sau pe la rădăcinile copacilor. Mulţi dintre oamenii care vin la Mănăstirea Prislop au o educaţie religioasă şi ştiu cum să se comporte. O altă parte dintre pelerini nu au probabil o relaţie foarte strânsă cu biserica şi atunci nu ştiu uneori cum să se comporte. Cred însă că orice om poate fi educat şi poate să înveţe, dacă avem deschidere şi dorinţă să învăţăm, putem să învăţăm. Mănăstirea depune toate eforturile pentru a-i educa pe oameni în acest sens”, a precizat preotul Gabriel Miricescu. El a adăugat că au fost împărţite chiar şi broşuri în care credincioşii care au venit la Prislop au fost sfătuiţi cum să se comporte în mănăstire.

Drumul de coşmar
Cele mai mari neplăceri pe care le vor întâmpina pelerinii care ajung în acest sfârşit de săptămână la mormântul lui Arsenie Boca sunt create de drumul spre  mănăstire, aflat în şantier din primăvara anului trecut. Constructorii au întârziat lucrările de modernizare a tronsonului de şapte kilometri, iar auorităţile judeţene se plâng că drumarii au lucrat puţin şi prost. Niciun kilometru din drumul spre mănăstire nu a fost asfaltat, iar lucrările creează mari disconfort şoferilor, cu atât mai mult în zilele de sărbătoare.

Mănăstirea lui Arsenie Boca
Arsenie Boca este considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei române. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Fostul călugăr  a murit la 28 noiembrie 1989, la Sinaia, având vârsta de 79 de ani, iar potrivit dorinţei sale a fost înmormânta la mănăstirea Prislop, în 4 decembrie 1989. Unul dintre cei care au slujit la înmormântarea părintelui Arsenie Boca a fost preotul hunedorean Octavian Pătraşcu, din Valea Jiului. „Slujba la care au participat mai mulţi preoţi şi o mulţime de oameni apropiaţi părintelui a fost încărcată de emoţie. I-am mulţumit lui Dumnezeu că mi-a dat ocazia să îl conduc pe ultimul drum pe cel pe care îl preţuiam cu toţii. Câteva săptămâni mai târziu urma să aibă loc ceea ce părintele Arsenie Boca prevestise: schimbarea regimului comunist“, relata recent preotul Octavian Pătraşcu. Mormântul lui Arsenie Boca  a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România.


Vă recomandăm şi:

Biserica Ortodoxă Română pregăteşte canonizarea lui Arsenie Boca. Cât de sfânt a fost duhovnicul de la Prislop

O comise teologică se ocupă de elaborarea dosarului de canonizare. Dacă fostul duhovnic va trece în rândul sfinţilor, Biserica Ortodoxă Română va decide ce se va întâmpla cu osemintele sale.

Selfie la mormântul lui Arsenie Boca şi paradă cu maşini de fiţe la mănăstire: în ce s-a transformat pelerinajul de la Prislop

Mănăstirea Prislop a devenit o destinaţie „de fiţe“ pentru bogaţii României, care se amestecă printre pelerinii obişnuiţi la mormântul lui Arsenie Boca, ieşind însă în evidenţă prin maşinile de lux cu care descind aici. Unii îşi caută iertarea păcatelor aruncând bani în izvoarele mănăstirii; în schimb, alţi „pelerini moderni“ arată că au venit doar pentru selfie-uri şi pentru icoanele sfinţite, aflate la mare căutare.

REPORTAJ Satul natal al lui Arsenie Boca. Cum transformă localnicii din Vaţa de Sus faima călugărului născut pe meleagurile lor

Satul Vaţa de Sus, unde s-a născut Arsenie Boca, devine treptat un loc de pelerinaj tot mai căutat, iar pentru a-i da o cât mai mare însemnătate amintirii călugărului, localnicii îl împodobesc cu monumente şi picturi reprezentându-l pe duhovnic. În trecut, Vaţa era cunoscută pentru băile termale, dar de câţiva ani cel mai mare complex de agrement este închis şi a fost scos la vânzare.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite