Sărbătoare la Iaşi. Sâmbătă şi duminică, 12 respectiv13 iunie, ȋn Arhiepiscopia Iaşilor s-au aniversat 380 de ani de la aducerea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la Constantinopol la Iaşi.
Cu acest prilej, anul acesta, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” s-au săvârşit sâmbătă, 12 iunie, slujba de Priveghere, iar duminică, 13 iunie, Sfȃnta Liturghie.
Sute de oameni au aşteptat ore întregi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva, însă pentru mulţi dintre ei vremea nefavorabilă le-a stricat planurile.
Cu toate acestea, unii au rămas în continuare în faţa Catedralei pentru a se putea ruga la moaştele Cuvioasei.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a adus mulţumire lui Dumnezeu şi Sfintei Cuvioase Parascheva pentru darul primit în urmă cu 380 de ani de ţara noastră.
„Mulţumim lui Dumnezeu pentru darul făcut României, Moldovei, Iaşilor, acum 380 de ani! Perioadă de binecuvântare revărsată asupra credincioşilor care au dobândit o conştiinţă tot mai adâncă în adevărul că Sfânta Parascheva ne este ocrotitoare, mult folositoare, mângâietoare în necazuri şi ispite. 380 de ani de alai binecuvântat de pelerini veniţi din întreaga ţară şi din întreaga lume pentru a se închina smerit în faţa raclei cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva”.
Osemintele Sfintei Parascheva au părăsit Iaşul doar de trei ori, în vreme de secetă, de război, iar ultima dată anul trecut în timpul pandemiei, când au fost duse în procesiune în judeţele grav afectate de pandemia de COVID-19.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
4 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
De atunci intreaga Moldova e ,,ocrotita '' de calamitati si rele Ma intreb ce s-ar fi ales de biata Moldova de nu beneficia de un asemenea ajutor .
380 de ani e cand un Dragnea medieval a dat banii pe niste oase jmekerii de la Constantinopol le-a vandut oasele altuiva Parscheva a fost doar o dama de consumatie printre mai marii epoci #malasi
Ce creepy, sa te joci cu un schelet uman (si sa nu fii student la Medicina).
Sfanta parascheva nu-i decat un smen popesc, cu ajutorul careia hipiotii isi umplu cazanele cu bani odat pe an. Prostii trebuie sa scoata banul spre bunastarea hipiotilor.