În ce condiţii groaznice a fost găsită legată de un stâlp fetiţa de 11 ani din Iaşi. Primele date despre starea sa de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Protecţiei Copilului au precizat că vor sesiza procurorii în cazul fetiţei de 11 ani care a fost legată cu funia de părinţi. Minora se află, în prezent, în spital, unde nu a mai ajuns de patru ani, deşi suferă de o boală psihică.

Minora locuia cu rudele sale într-o cocioabă situată dintr-un cartier ieşean denumit „Dalas”. Ea a fost observată legată de un echipaj al Poliţiei Locale Iaşi, care sâmbătă seară patrula în zonă şi care, ulterior, a sesizat Poliţia şi Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).

„Fetiţa a fost găsită într-o stare nu tocmai bună, dat fiind faptul că este un copil încadrat în grad de handicap. Colegii noştri au găsit-o legată de stâlp, cu nişte funii şi cu nişte eşarfe, cârpe. Copilul prezenta un aspect vestimentar neglijent, părea chiar înfometată. Noi vom sesiza astăzi Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi cu privire la cercetarea de către organele competente a faptelor părinţilor şi încadrarea juridica a acestor fapte”, au precizat reprezentanţii DGASPC Iaşi. 

Aceştia au arătat că fetiţa are un grad grav de handicap însă părinţii nu au mai cerut certificat de încadrare din 2015. După ce va primi îngrijiri medicale, copila va fi preluată de direcţie şi plasată într-un centru pentru copii cu nevoie speciale.

dalas

Tamara Solange Roşu, şefa Unităţii de Primire Urgenţe de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” a precizat că minora a fost adusă în spital de un echipaj al Ambulanţei, care a consideră că victima are nevoie de îngrjiri medicale. „A fost evaluata clinic şi biologic, nu prezenta mărci traumatice, însă a fost internată în clinica de neurologie a spitalului nostru deoarece are o afectiune cronică care nu a fost evaluata în ultimii patru ani”, a spus dr. Solange Roşu. 

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, părinţii fetei vor putea primi o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite