Începe FILIT, Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi. Ce nume mari se află pe lista invitaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva FILIT
FOTO Arhiva FILIT

Invitaţi din ţară şi străinătate vor participa anul acesta, în perioada 20-24 octombrie, la cele aproape o sută de evenimente din cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT).

Începe Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT). Ediţia din acest an se va desfăşura în perioada 20 - 24 octombrie, iar la cele aproape o sută de evenimente vor participa invitaţi din ţară şi din străinătate. 

Publicul îi va cunoaşte mai bine, printre alţii, pe invitaţii din România, Portugalia, Croaţia, Franţa, Germania, Ţările de Jos şi Statele Unite ale Americii. 

„Avem invitat unul dintre cei mai mari scriitori de limbă portugheză, avem un scriitor şi un mare producător german. De asemenea, mă uitam peste lista invitaţilor români, toţi autorii premiaţi în ultimii doi ani în România vor fi la FILIT. Ediţia asta e undeva la 70% faţă de ce era o ediţie trecută, la capacitate mă refer, vor fi 100 de evenimente. Noi suntem pregătiţi şi să facem online. E un an dedicat poeziei. Şi cred că e o poezie să ai curajul să faci o ediţie frumoasă, un îndemn spre normalitate”, spun organizatorii FILIT. 

Printre invitaţii FILIT se numără nume prestigioase precum: José Luís Peixoto, Norris von Schirach, Miroslav Kirin, Nada Topić, Pascal Janovjak, Goran Čolakhodžić, Jean Marc Turine, Ana Blandiana, Mihaela Miroiu şi Svetlana Cârstean. 

Ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) propune un nou proiect editorial unic.  

Un număr de 50 dintre autorii contemporani de poezie din România, din toate generaţiile, de la autori consacraţi la tineri debutanţi, au fost invitaţi să pornească de la un vers dintr-o poezie scrisă de Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Otilia Cazimir, Mihai Codreanu sau George Topîrceanu şi să compună o poezie nouă.

Astfel au luat viaţă cinci volume colective de poezie care aduc un omagiu scriitorilor „patroni” ai muzeelor gestionate de Muzeul Naţional al Literaturii Române, filiala Iaşi. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Bilanţ. Record absolut de cazuri noi in 24 de ore. A explodat şi numărul de decese provocate de infecţia cu SARS-CoV-2

Miniştrii propuşi de Cioloş sunt audiaţi de comisiile de specialitate. Neclarităţi în privinţa votului în cazul lui Cătălin Drulă, avizat pozitiv LIVE TEXT

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite