Şi-a ucis tatăl cu lovituri „greco-romane“, după care l-a îngropat printre hohote de plâns pozând în fiu îndurerat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victima a fost ridicată de la IML chiar de criminal
Victima a fost ridicată de la IML chiar de criminal

Caz incredibil desluşit de justiţia ieşeană, care a condamnat la 12 ani de închisoare un bărbat de 50 de ani cercetat pentru omor. Ştefan Caraghin şi-a ucis propriul tată, folosindu-se de metode specifice luptelor greco-romane. Ulterior, a pozat în fiu îndoliat, pentru a scăpa de repercusiuni.

Caraghin şi tatăl său, în vârstă de 84 de ani, au locuit împreună până în primăvara anului 2017, într-un apartament din municipiul Iaşi. Fiul era consumator înrăit de alcool, iar tatăl era bolnav de cancer. Cu toate acestea, adesea, Caraghin îşi lovea tatăl, mai ales atunci când se îmbăta.

Pe 14 aprilie 2017, Ştefan Caraghin a venit de la serviciu seara şi s-a certat cu tatăl său pentru că acesta nu a vrut să schimbe postul TV unde voia el. „În aceste condiţii şi-a lovit tatăl cu pumnul o singură dată peste faţă şi l-a doborât la podea, după care l-a prins cu un braţ pe după gât şi i-a aplicat un procedeu din luptele greco-romane denumit «tur de şold» şi care presupune formarea unei pârghii din braţ şi antebraţ, cu care adversarul este strangulat din spate“, au stabilit judecătorii, care au precizat că individul a practicat acest sport în tinereţe.

Bătrânul a murit a doua zi şi, pentru a-şi acoperi urmele, criminalul a dat foc la o tigaie şi a spus că tatăl său s-a intoxicat cu fum. „Aşa cum rezultă din actul medico-legal, cauza morţii a fost sugrumarea victimei şi în niciun caz intoxicaţia sa cu fum, cum în mod nereal a susţinut inculpatul, inclusiv pe parcursul procesului penal“, au stabilit judecătorii.

Aceştia au mai arătat că individul a mers chiar la IML şi a luat cadavrul tatălului său, pe care l-a înmormântat. Peste 30.000 de lei pe care bătrânul îi adunase au fost cheltuiţi pe alcool şi jocuri de noroc de către Ştefan Caraghin, înainte ca acesta să fie arestat.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite