Iaşi

articolul anterior articolul urmator

Şpagă românească pentru agenţii guvernamentali americani din Irak. Un militar a fost arestat în secret la Iaşi, după solicitarea Guvernului SUA

50
26 May 2017 08:28:32
Autor: Ionuţ Benea
Românul a lucrat cu Armata din SUA în mai multe lucrări din Irak FOTO Mircea Barbu
Românul a lucrat cu Armata din SUA în mai multe lucrări din Irak FOTO Mircea Barbu

Un român de 49 de ani a fost arestat de judecătorii ieşeni, în regim de urgenţă, ca urmare a unei solicitări venite din partea Departamentului de Justiţie a Statelor Unite ale Americii, echivalentul Ministerului Justiţiei din administraţiile europene. Bărbatul se află deja în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi, în maximum o lună, poate fi trimis în SUA pentru a da explicaţii în faţa autorităţilor judiciare de acolo.

Românul Daniel Emil Popescu se află în vizorul autorităţilor din SUA de la începutul acestui an, pe numele său fiind emis un mandat de arestare de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul Virginia de Est, prin judecătorul magistrat Ivan D. Davis. Mandatul de arestare a fost pe 30 martie şi a fost transmis Ministerului Justiţiei din România de către Departamentul de Justiţie al SUA în data de 12 mai.

În baza mandatului de arestare emis de americani, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au coordonat o echipă de poliţişti, care l-au reţinut pe Popescu, care are domiciliu în Vaslui. Acesta a fost prezentat judecătorilor de la Curtea de Apel Iaşi acum două zile, în şedinţă secretă. „Dispune arestarea provizorie, în caz de urgenţă, a persoanei extrădabile Popescu Emil-Daniel, aflată în stare de reţinere în CRAP din cadrul IPJ Iaşi, în vederea extrădării“, au stabilit judecătorii. Popescu se va prezenta din nou în faţa judecătorilor pe 19 iunie, atunci când va fi continuată procedura de extrădare.

Acuzat de mită

Potrivit unor surse judiciare, în SUA, bărbatul de 49 de ani este cercetat pentru „infracţiuni de conspiraţie la încălcarea Legii privind mita“, fiind acuzat că a mituit doi angajaţi guvernamentali din SUA. În anii 2010-2011, românul era reprezentant al unei firme din Irak în cadrul unor negocieri ce erau purtate cu agenţi guvernamentali americani privind închirierea unui imobil. Imobilul era deţinut de către o persoană juridică din Irak, iar chiriaşul era Guvernul SUA. Alături de alte două persoane, nenominalizate în mandatul de arestare trimis în România, Popescu ar fi mituit doi angajaţi guvernamentali americani pentru supraevaluarea chiriei imobilului. În urma intervenţiei românului, Guvernul SUA ar fi închiriat acel imobil cu 665.000 de dolari, în condiţiile în care, anterior, aceeaşi proprietate fusese închiriată unei alte firme cu doar 124.000 de dolari. „În acest moment, cetăţeanul român se află în arest preventiv“, ne-a precizat procurorul Iulian Ispir, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Daniel Emil Popescu a lucrat până în anul 2004 în Armata Română, fiind eliberat din funcţie după aproximativ 20 de ani de ani de activitate, la cerere. După ce a plecat din armată, Popescu a fost angajat la o firmă extrem de controversată din SUA: DynCorp. Despre această societate, în 2009, Forbes scria că este marea câştigătoare a războaielor din Irak şi Afghanistan. La momentul respectiv, scria sursa citată, DynCorp realiza jumătate din încasările anuale de 3,1 miliarde de dolari din contractele încheiate cu statul american, referitoare la operaţiunile din cele două ţări. De altfel, numele DynCorp apare în mai multe materiale ale presei americane în care se fac referiri la fapte de corupţie sau alte acte ilegale. Societatea îşi are sediul în statul Virginia, acelaşi stat în care s-a emis mandatul de arestare pentru românul Emil Popescu. În anii în care se presupune că ar fi mituit angajaţii guvernamentali americani, Popescu coordona operaţiuni ale DynCorp în Bagdad, capitala Irakului. Printre acestea s-au numărat şi lucrări de construire a unor baze ale Armatei americane.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

50 Comentarii

IonIon Codreanu
26.05.2017, 09:36:04

Ce mă impresionează neplăcut este că justiția americană și-a extins zona de acțiune și în România! Desigur, infractorul trebuie judecat și condamnat, dar nu în USA, de justiția americană! Care nu s-a ocupat de Bechtel și banii ROMÂNEȘTI supți de de compania asta, nici de crimele săvârșite de americani pe teritoriul românesc... Halal ”parteneriat”!

+6 (12 voturi)
albu gaby
26.05.2017, 10:13:09

Parteneriat?! Nu exista patreneriat intre stapin si sluga! Noi nu sintem nici macar slugi, sintem o tara ocupata, la discretia invadatorului! ... Doar recentul gest al badaranului de Trump fata de "partenerul" de la reuniunea nato iti demonstreaza relatiile dintre USA si tarile europene in general! Si nu este o exceptie, este regula! Vezi si Nuland cu Fuck the EU!, referendumul cu Basescu, etc!

-2 (8 voturi)
Dan Petrescu
26.05.2017, 10:37:53

Interesanta rapiditatea statului Roman de a se face pres in fata cererilor venite din US .Nu contest posibilitatea ca individul sa fie vinocat insa urgenta cu xare rezolva autoritatile romane astfel de cereri ma ingrijoreaza si ma face sa ma simt umilit daca privesc si la modul cu care trateaza US cereri asemanatoare facute de statul Roman.Daca suntem un stat de drept ,cum le place unora sa afirme, reciproca in relatiile dintre noi si ei ar trebui sa fie litera de lege iar rapiditatea rezolvarii unor astfel de cereri sa fie valabila si pentru ei ,asta sa nu capt eu impresia ca suntem doar un stat campion la pupa ......dos si nimic altceva.

+4 (8 voturi)
Stefanescu Marian
26.05.2017, 09:57:47

Vedeţi că articolul nu are sfârşit.

marius cristian
26.05.2017, 10:02:06

amerfloci nenorociti ce sunt , cum au ordonat stapanii americacani cum l-au umflat in secret cu duba neagra ca hotii noaptea , noii securisti corpocratisti , si-l expediaza rapid peste ocean extradare pachet la comanda .... in schimb blestematii de americacani ucid , talharesc , violeaza la noi in tara nestingheriti , apoi sunt preluati de ambasada sau pur si simplu trimisi peste ocean de slugoii amerfloci , unde bineinteles ca sunt achitati de acuzatiile aduse de untermenschen....

+1 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (50)