Accident grav în judeţul Iaşi. Cel puţin o persoană a murit şi cinci sunt rănite după ce o dubiţă a intrat într-un şanţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile ieşene intervin marţi, 11 octombrie, pe raza localităţii Osoi, la un accident rutier grav ce a avut loc în jurul orei 13.00 Cel puţin o persoană ar fi murit şi şase au fost rănite. Victimele ar fi din Republica Moldova.

UPDATE 14.00 Persoana care a decedat în urma accidentului este o femeie din Republica Moldova. Pasagerii se aflau într-un microbuz ce urma să ajungă în Italia. Din primele informaţii, se pare că partea carosabilă din zona accidentului ar fi foarte alunecoasă.

Din informaţiile transmise de martori reporterului „Adevărul” accidentul s-ar fi soldat cu mai multe victime. O serie de fotografii primite de cotidianul nostru arată cel puţin cinci persoane întinse lângă vehiculul care a fost implicat în accident.

Reprezentanţii Ambulanţei au raportat 1 mort şi 6 răniţi, misiunea de salvare fiind însă, la ora redactării acestei ştiri, în desfăşurare. De asemenea, la momentul redactării acestei ştiri, echipaje ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi se deplasau la faţa locului.

Vom reveni!

image
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite