Afacerist din Iaşi şantajat pentru 35.000 de lei de clanul Corduneanu. Adrian „Beleaua“ Corduneanu a fost reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Corduneanu a fost reţinut FOTO Facebook/Adrian Corduneanu
Adrian Corduneanu a fost reţinut FOTO Facebook/Adrian Corduneanu

Unul dintre liderii clanului Corduneanu, Adrian, supranumit „Beleaua“, a fost reţinut de poliţiştii ieşeni, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind acuzat de şantaj.

Locuinţa lui Adrian Corduneanu a fost perchezionată de către poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale într-un dosar în care adjunctul clanului Corduneanu este acuzat de şantaj. 

Potrivit unor surse juridice, în locuinţa interlopului ieşean anchetatorii au descoperit în jur de 35.000 de lei, bani care ar fi fost obţinuţi de Adrian Corduneanu prin şantaarea unui om de afaceri din Iaşi. Aceleaşi surse au precizat că interlopul ar fi primit banii de la un apropiat de al său, ridicat şi el de autorităţi. 

Sâmbătă seară, Corduneanu a fost audiat de către poliţişti, la final fiind reţinut pentru 24 de ore şi dus în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, Interlopul va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă în cursul zilei de sâmbătă. 

Adrian Corduneanu este unul dintre liderii clanului interlop cu acelaşi nume, de la Iaşi. El a fost condamnat, recent, la trei ani şi jumătate de închisoare într-un dosar de crimă organizată, sentinţa nefiind definitivă. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite