Antibiotice Iaşi reia producţia de Paracetamol şi Novocalmin în regim de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Farmaciliile şi spitalele din România vor fi din nou alimentate cu stocuri de Paracetamol şi Novocalmin, după ce Antibiotice Iaşi a anunţat că reia producţia acestor medicamente.

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi a anunţat marţi, 7 aprilie, că reia producţia de Paracetamol şi Novocalmin în regim de urgenţă şi că până la sfârşitul lunii aprilie le va livra către farmaciile şi spitalele din România.

„De Ziua Mondială a Sănătăţii, Antibiotice Iaşi vine cu o veste bună - până la sfârşitul lunii aprilie va livra către farmaciile şi spitalele din România, Paracetamol şi Novocalmin® (metamizol sodic). Decizia de a relua producţia pentru aceste medicamente a fost luată, pe lângă alte măsuri asumate de companie, pentru a  susţine sistemul de sănătate românesc, greu încercat în această perioadă", arată un comunicat al companiei.

Fabricarea acestor medicamente a fost reluată în regim de urgenţă, în contextul în care atât Paracetamolul, cât şi Metamizolul sodic (medicament care se eliberează pe bază de prescripţie medicală, alternativă terapeutică pentru Paracetamol), au fost incluse în cele mai multe din ghidurile naţionale de tratament în UE, ca primă opţiune la iniţierea tratamentului febrei sau durerii provocate de infecţia cu Covid-19.

„Suntem permanent vigilenţi la nevoile pacienţilor şi medicilor români şi ne adaptăm planurile de producţie pentru a răspunde prompt cererii de medicamente din piaţă. Antibiotice Iaşi dispune de resurse importante precum APP-uri (autorizaţii de punere pe piaţă), materii prime, know-how-ul de fabricaţie, pentru a fi capabilă în orice moment să producă şi să livreze o întreagă gamă de medicamente pentru milioane de pacienţi, inclusiv pentru tratamentul simptomatic Covid-19. Astfel, decizia de a reintroduce Paracetamolul şi Novocalminul în fabricaţie a fost luată pentru că suntem şi vom rămâne solidari faţă de sistemul medical românesc, faţă de toţi pacienţii români”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iaşi.

Atât Paracetamolul, cât şi Metamizolul sodic fac parte din clasa de medicamente cunoscute sub denumirea de analgezice şi antipiretice. Ele ameliorează durerea şi reduc temperatura corpului în caz de febră. Metamizolul sodic este recomandat pe bază de prescripţie medicală atât în durere, cât şi în combaterea febrei, atunci când aceasta este refractară la alt tratament.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite