Potrivit Asociaţiei „Pro Infrastructura“, un nou blocaj apare în realizarea studiilor de fezabilitate la cele trei tronsoane din Autostrada A8 Ungheni - Iaşi - Târgu Mureş, care sunt suspendate din decembrie 2016 din cauza unui control al Curţii de Conturi.
„La o întâlnire informală cu societatea civilă, autorităţi locale şi experţi de mediu, reprezentanţii CNAIR prezenţi au anunţat că vor să rezilieze contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş-Iaşi, segmentul dintre Târgu Mureş şi Ditrău“, se arată în postarea asociaţiei, care susţine că CNAIR doreşte să folosească primele studii întocmite în urmă cu un deceniu. Potrivit acelor studii, costurile de execuţie erau estimate la peste 4 miliarde de euro, ceea ce făcea ca A8 să fie catalogată cea mai scumpă autostradă din ţară.
Potrivit „Pro Infrastructura“ raţionamentul este pur financiar şi nu ţine cont de faptul că cele trei studii din 2009-2010 sunt depăşite: „CNAIR fuge astfel de răspunderea pe care o are în soluţionarea acestei situaţii şi alege drumul mult mai comod, dar nociv, pentru desfăşurarea adecvată a proiectului autostrăzii în faza de execuţie. Astfel, CNAIR nu învaţă nimic din experienţa blocării lotului 2 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva, acolo unde organizaţiile de mediu au cerut modificarea soluţiei tehnice prevăzute de studiul de fezabilitate, mai precis execuţia vestilelor «tuneluri pentru urşi». Nici până în acest moment nu este rezolvată situaţia contractuală, fiind imposibilă scoaterea la licitaţie a segmentului de autostradă care conţine aceste tuneluri“.
Asociaţia susţine că organizaţiile de mediu au identificat şi pe traseul Autostrăzii A8 între Târgu Mureş şi Ditrău, iar „pe acest segment, în studiul de fezabilitate din 2010, nu există ecoducte care să permită permeabilitatea (trecerea urşilor dintr-un habitat în altul). Tunelurile şi viaductele, conform datelor culese de experţi, nu sunt suficiente sau nu sunt bine amplasate“.
Alte două aspecte care au fost aduse în discuţie de asociaţie vizează credibilitatea studiilor geodezice realizate în primele studii din 2009-2010, dar şi apariţia unor construcţii pe traseul viitoarei autostrăzi.
„Fuga de responsabilitate şi luarea unor decizii populiste şi pripite care să îmbunătăţească imaginea personală a unor politicieni efemeri, prezintă toate premisele unui dezastru, unui blocaj total al uneia dintre cele mai importante autostrăzi româneşti, lăsând izolată mulţi ani de acum încolo Moldova de vestul Europei, condamnând-o definitiv la subdezvoltare“, transmit reprezentanţii Asociaţiei „Pro Infrastructura“.
CNAIR nu a prezentat încă un punct de vedere oficial legat de discuţiile din această lună. În aprilie 2017, oficialii ministerului Transporturilor au făcut o declaraţie legată de blocarea celor trei studii de fezabilitate licitate în 2015, care în decembrie 2016 au fost suspendate. „Pentru reluarea lor, CNAIR lucrează în prezent la revizuiri ale documentaţiilor de atribuire astfel încât să fie preluate toate observaţiile Curţii de Conturi“, se arătă în adresa semnată de ministrul Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, însă din primăvară nu s-a mai auzit nimic despre studiile de la A8. Pentru revizuirea studiilor de fezabilitate şi elaborarea proiectelor tehnice costurile sunt estimate la 18,7 milioane de lei.
Autostrada A8, Târgu-Mureş – Iaşi – Ungheni, ar urma să aibă o lungime de circa 320 de kilometri. Potrivit cifrelor din Master-Planul General de Transport, execuţia tronsoanelor din A8 are costuri estimate la 4 miliarde de euro. Nu s-a stabilit sursa de finanţare clară pentru execuţia lucrărilor şi nici perioada de începere a acestora, termenul fiind plasat după 2020.
Citeşte şi:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
8 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Se cistiga bani frumosi din studii de fezabilitate ! Si raspunderea este zero !!!
nu este nevoie de autostradă în moldova nici ei nu vor
Au devenit ursii mai importanti decat oamenii. Pentru ei facem locuri speciale de traversare a autostrazilor, obligam satenii sa-si lase animalele la cheremul lor, dam lege pentru ca ciobanii sa reduca numarul cainilor de la stana. Propun ca ursii sa aiba reprezentant in parlament asa cum au minoritatile nationale altele decat cea maghiara. Sau deja au si eu nu stiu?
Dupa toata bataia de joc la adresa Moldovei, dupa campania de presa agresiva dusa in presa la adresa Moldovei care se limiteaza strict si la obiect doar la violuri, crima si betii, exact in acelasi fel in care presa din UK face cu romanii in general, nu-i de mirare ca nu se mai face nici un petic de autostrada. In presa romaneasca oricum cei 5 milioane de moldoveni sunt tratati ca niste cetateni de mana a doua. Daca nu va place....... lasati-o fratilor..... ce nevoie aveti voi de Vaslui, Botosani, Iasi de Bacau sau Suveava...... niste betivi, niste criminali..... lasati fratilor Moldova ca se va descurca ea si singura...... se vor gasi unii care chiar sa o iubeasca.
Acum realizez cata dreptate au avut mintile luminate ale Moldovei și nu au fost puține, care s-au opus unirii cu spărgătorii de semințe. Moldovei era mult peste Tara Romaneasca, avea intelectuali remarcabili, dupa unire a început decalajul, decalaj accentuat si de Ceausescu care se temea că va pierde investițiile odată cu Moldova. Si posibilitatea există la fel cum există si acum. Si rămânerea în urma ă zonei mărește această posibilitate. Ce nu înțelege Bucureștiul este faptul că fără Moldova, va pierde si Ardealul si doar cu olteni si teleormaneni va dispare de pe harta.
Vezi toate comentariile (8)