Bordel înfiinţat de un consilier local, alături de un amic. Preţurile pentru o oră de amor începeau de la 20 de lei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: aloiasi.ro
FOTO: aloiasi.ro

Consilierul local din comuna ieşeană Ţibana şi prietenul său vor sta după gratii cel puţin pentru următoarele 30 de zile.

Un consilier local din judeţul Iaşi a vrut să dea lovitura pe piaţa proxenetismului, alături de un prieten, dezvoltând o afacere care consta într-un bordel cu preţuri mici, iar toată acţiunea se petrecea în casa unuia dintre cei doi. 

Cei doi nu au vrut să intre pe piaţă prin intermediul reţelelor de socializare sau a altor site-uri de specialitate, temându-se că vor fi prinşi. Astfel, au hotărât ca preţurile pentru o oră de amor cu două tinere să nu aibă concurenţă. Este vorba de preţuri care începeau chiar şi de la 20 de lei, iar cei mai pretenţioşi ajungeau să plătească maximum 100 de lei, pentru diverse fantezii. 

Afacerea celor doi s-a oprit în această săptămână, când ucrători ai Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi şi Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Miroslava, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi au efectuat patru percheziţii domiciliare, strângând destule probe pentru a-i putea reţine pe bărbaţii în vârstă de 58, respectiv 66 de ani.

„La data de 11 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi şi Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Miroslava, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi au efectuat patru percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxentism.Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în cursul lunii iulie 2021, doi bărbaţi de 58, respectiv 66 de ani le-ar fi înlesnit mai multor tinere activitatea de practicare a prostituţiei, obţinând astfel foloase patrimoniale.În urma percheziţiilor, cei doi bărbaţi bănuiţi de comiterea faptelor au fost conduşi la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, aceştia au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introduşi în Arestul I.P.J. Iaşi”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

Judecătorii au decis ca cei doi să fie judecaţi în stare de arest preventiv, astfel încât consilierul local şi prietenul său vor sta după gratii în următoarele 30 de zile.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Păţania a trei românce pe o autostradă din Ungaria. Coşmarul a început când au fost oprite de doi conaţionali deghizaţi în poliţişti VIDEO

Spionul ungur care se dădea cioban ca să culeagă informaţii din Transilvania. „Încetineala şi indecizia îi fac pe români să pară proşti“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite