Bugetar cu trai de vis la Târgu Frumos: consilier local şi director la o societate a Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Primăriei Târgu Frumos
Sediul Primăriei Târgu Frumos

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că alesul local din oraşul Târgu Frumos, Costel Florea, a deţinut simultan timp de doi ani o funcţie publică în Consiliul Local şi cea de director la societatea Termoserv.

Senator din Iaşi în vizorul ANI după ce şi-ar fi angajat fiul la propriul birou parlamentar

Consilierul a fost ales în urma alegerilor din iunie 2008, iar la un an, a devenit şi directorul societăţii de termoficare, subordonată Primăriei. În urma anchetei deschise de ANI în aprilie anul trecut, inspectorii au constatat starea de incompatibilitate al consilierului şi l-au obligat pe Costel Florea să renunţe la orice funcţie publică pe o perioadă de trei ani.

Acesta a ales însă postul de director al regiei înainte ca ANI să finalizeze ancheta. Acesta a renunţat în luna mai la funcţia publică, după ce timp de doi ani a încasat indemnizaţia de consilier şi salariul de director. 

„Decizia ANI devine definitivă în 15 zile de la emitere dacă nu este atacată. În cazul în care va fi atacată, se va pronunţa instanţa de judecată asupra acestei cause", a declarat prefectul Dragomir Tomaseschi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite