Camionul cu mesajul „Mi-e ruşine cu rectorul Toader“, „atacat“ cu afişe pe care scrie „Toader preşedinte“. „Ne bucurăm doar că nu ne-au tăiat bannerele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Daniela Mitrofan
FOTO Daniela Mitrofan

Pe camionul „îmbrăcat” cu chipul lui Tudorel Toader şi textul „Mi-e ruşine cu rectorul Toader” au fost lipite joi, 28 martie, mai multe afişe cu „Toader preşedinte”. Autovehiculul era parcat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), după ce zilele trecute a fost condus prin tot oraşul.

Poza cu afişele lipite pe camion a fost făcută publică chiar de fondatoarea Reset (asociaţia care a iniţiat protestul), Daniela Mitrofan, care se afla pe cealaltă partea a camionului în timp ce un bărbat lipea mesajele.

„În timp ce eram pe o parte a camionului şi strângeam semnături a venit o prietenă şi mi-a zis că cineva lipseşte pe partea opusă acele hârtii. Bărbatul s-a chinuit puţin, pentru că foile sunt color, cu bandă dublu adezivă, deci a pregătit acţiunea. Acesta a trecut de câteva ori pe lângă noi, ne-a şi numit într-un fel, dar nu ştim cine este. Noi ne bucurăm totuşi că nu ne-au tăiat bannerele, căci de asta ne era frică”, a precizat Daniela Mitrofan.

Reprezentanţii Reset spun că deşi au primit acordul Primăriei de a parca maşina în semn de protest în faţa UAIC timp de trei zile, astăzi locul le-a fost blocat de mai multe maşini aparţinând membrilor instituţiei de învăţământ superior.

Ideea camionului pe care apare un afiş cu chipul ministrului Justiţiei aparţine membrilor asociaţiei Reset, care vor să-i convingă pe ieşeni să semneze o petiţie online prin care se cere demisia lui Tudorel Toader din funcţia de rector al UAIC.

Citiţi şi:

VIDEO Un camion „îmbrăcat“ în chipul lui Tudorel Toader, plimbat prin Iaşi de o asociaţie care îi cere demisia din funcţia de rector ministrului Justiţiei

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite