Caz grav de bullying în judeţul Iaşi, sesizat de Consiliul Elevilor. Fetiţă de clasa a VI-a, bătută de colege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi urmează să vină cu un răspuns, în urma sesizării Consiliului Judeţean al Elevilor.

Consiliul Judeţean al Elevilor din Iaşi a sesizat un caz de bullying petrecut într-o şcoală din comuna Fântânele, unde o fetiţă de clasa a VI-a a fost bătută de un grup de fete. Întreaga întâmplare a fost filmată, însă fără a avea urmări, până în acest moment. 

„Consiliul Judeţean al Elevilor Iaşi mereu a încurajat vehement educarea atât a elevilor cât şi a profesorilor în scopul evitării bullying-ului în şcoli. Am fost surprinşi şi dezamăgiţi când am aflat de cazul din comuna Fântânele, judeţul Iaşi, ce se referă la o elevă din clasa a şasea care a fost bătută violent şi umilită de către un grup de colege. Întregul incident a fost filmat şi prezentat de către mătuşa fetei agresate, care a sesizat problema în faţa organelor de poliţie şi în faţa directoarei şcolii, din partea căreia a primit un răspuns ignorant, fără o soluţionare a problemei în cauză.

Constatăm cu regret lipsa eficienţei demersurilor pentru înlăturarea cazurilor de bullying şi afirmăm totodată că medierea situaţiilor violente din cadrul structurilor şcolare trebuie să pornească din partea conducerii. Cerem direcţiunii de la Şcoala Profesională Fântânele adresarea cazului precum şi soluţionarea problemei”, afirmă reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor Iaşi.

Reporterul „Adevărul” a contactat Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, fără a primi un răspuns oficial până la ora redactării acestui material. Vom reveni cu amănunte. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Mariupol a devenit „noul Auschwitz”. Armata rusă arde cadavrele celor torturaţi şi ucişi, folosind crematorii mobile

MAE, răspuns dur pentru Ambasada Rusiei la Bucureşti: Pripită şi complet nepotrivită şi inoportună calificarea în orice fel a acestui incident

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite