Ce drepturi au copiii şi tinerii care vor să studieze în Uniunea Europeană. Cum sunt sprijiniţi să se adapteze în noua ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toţi cetăţenii Uniunii Europene au dreptul de a studia, însă în acest moment nu există un sistem unitar de recunoaştere automată a certificatelor şcolare.

Potrivit normelor europene în vigoare, copiii cetăţenilor din Uniunea Europeană au dreptul de a fi şcolarizaţi în orice ţară din spaţiul comunitar, respectându-se aceleaşi condiţii ca şi cele pentru cetăţenii ţării respective. Practic, copii din cliclurile preuniversitare vor fi plasaţi într-o clasă corespunzătoare grupului lor de vârstă, „la un nivel echivalent celui din ţara de origine, indiferent cât de bine cunosc limba ţării respective“.

Totodată, potrivit europa.eu, „copiii cetăţenilor care se stabilesc în altă ţară europeană pentru a munci acolo au dreptul să beneficieze de sprijin iniţial gratuit care să le faciliteze integrarea şi adaptarea la noul sistem şcolar. Acest sprijin include o componentă dedicată învăţării limbii ţării gazdă“.

Potrivit experţilor europeni, sistemele şcolare din ţările UE sunt foarte diferite şi de aceea nu există un sistem european de recunoaştere automată a certificatelor şcolare. „În unele ţări, trebuie să cereţi autorităţilor naţionale să recunoască certificatele copiilor dumneavoastră înainte de a-i putea înscrie într-o instituţie de învăţământ“, potrivit europa.eu.

În ceea ce priveşte învăţământul universitar, orice cetăţean al Uniunii Europene are dreptul de a studia la orice universitate din spaţiul comunitar. În funcţie de ţară, sistemul de admitere, taxele şi bursele diferă, dar niciunui cetăţean nu i se poate refuza accesul la formare sau educaţie din motive care ţin de naţionalitate. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite