Ce sunt figurile de stil şi care e diferenţa între aliteraţie, asonanţă şi antiteză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO whytoread.com
FOTO whytoread.com

Un profesor de limbă română a explicat pentru „Adevărul“ care sunt figurile de stil întâlnite în operele literare şi în ce categorii se împart acestea.

Profesorul de limbă română Carmen Berindei, fost cadru didactic la Colegiul „Emil Racoviţă” din Iaşi, a arătat pentru „Adevărul” care sunt figurile de stil întâlnite în textele literare.

Potrivit profesorului, figurile de stil pot fi fonetice, semantice şi sintactice. Din prima categori fac parte aliteraţia şi asonanţa, din cea de-a doua categorie fac parte epitetul, comparaţia, personificarea, metafora, hiperbola, iar din ultima categorie fac parte enumeraţia, repetiţia, inversiunea şi antiteza.

„Figurile de stil fonetice se caracterizează prin folosirea unui grup de sunete pentru a crea un efect muzical şi de rimă. Figurile de stil semantice, pe de altă parte, fac referire la sensul pe care îl capătă unele cuvinte în construcţiile respective. Figurile de stil sintactice au un rol deosebit în construcţia frazelor, după cum şi denumirea lor o sugerează”, a precizat profesorul Carmen Berindei.

a. Aliteraţia – figura de stil care constă în repetiţia unei consoane sau a unui grup de consoane în cuvinte succesive; aliteraţia este folosită pentru efecte de rimă sau de stil.
b. Asonanţa - figura de stil care constă în repetiţia unei sau a mai multor vocale în interiorul unui vers sau în mai multe versuri; asonanţa este folosită pentru a obţine un efect eufonic.
c. Epitetul - figura de stil care constă în evidenţierea caracteristicilor obiectelor, fiinţelor sau fenomenelor mai ales prin alăturarea unui adjectiv lângă un substantiv. Rolul epitetului este de a nuanţa obiectul la care face referire, de exemplu „copilul neputincios”.
d. Comparaţia - figura de stil care constă în alăturarea mai multor lucruri, fiinţe sau fenomene cu scopul de a evidenţia caracteristicile comune acestora.
e. Personificarea - figura de stil care constă în atribuirea de trăsături specifice fiinţelor vii obiectelor sau fenomenelor. Spre deosebire de epitet, personificarea are în componenţă un verb.
f. Metafora - figura de stil care constă în a da unui cuvânt un nou înţeles, cel mai adesea printr-o comparaţie subînţeleasă.
g. Hiperbola - figura de stil care constă în exagerarea caracteristicilor unui obiect sau ale unei fiinţe, cu scopul de a impresiona puternic.
h. Enumeraţia - figura de stil care constă în înşiruirea mai multor obiecte sau fenomene din aceeaşi categorie, cu scopul de a întări o idee.
i. Repetiţia - figura de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a mai multor cuvinte cu scopul de a obţine un efect expresiv.
j. Inversiunea - figura de stil care constă în folosirea unei expresii cu topica inversată a cuvintelor; de cele mai multe ori inversiunea se obţine prin aşezarea unui adjectiv în faţa unui substantiv.
k. Antiteza - figura de stil care constă în folosirea succesivă a doi termeni cu înţeles opus, cu scopul de a sublinia o anumită idee.

Citeşte şi:

Top 10 pleonasme în limba română. De ce sunt incorecte formulările „limuzină de lux“ sau „camera notarilor publici“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite