Cei mai şmecheri bugetari. Cum au lăsat funcţionarii din Iaşi 1.400 de persoane la ştrand fără să ceară bani pentru bilete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angelia N. a fost destituită însă a câştigat procesul cu Primărie FOTO Facebook
Angelia N. a fost destituită însă a câştigat procesul cu Primărie FOTO Facebook

O femeie din Iaşi a dat în judecată primăria din oraş după ce a fost concediată din cadrul unei structuri a municipalităţii pentru o faptă nemaiîntâlnită. Angelia N. este acuzată că a permis accesul a 1.400 de persoane la ştrand fără a încase bilete.

Femeia a fost cercetată disciplinar alături de alte patru persoane, toate angajate în cadrul Direcţiei Exploatare Patrimoniu de la Primăria Municipiului laşi. 

Ancheta municipalităţii ieşene a demarat după ce un superior a descoperit, urmârind imagini de pe camerele de supraveghere, că Agelia N., dar şi colegii săi angajaţi în cadrul ştrandului municipal din Iaşi, ar fi permis accesul unui număr foarte mare de persoane în incinta unităţii publice, fără însă a percepe contravaloarea biletelor.

„Conform Notei de informare şi Desfăşurătorului anexă, întocmite de Direcţia de Exploatare Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului laşi, în data de 22.07.2018, dată la care se aflau de serviciu salariaţii convocaţi la audiere, prin cele două porţi de acces deschise la Ştrandul Municipal, au intrat 2986 de persoane adulte şi 1184 copii, din totalul de 2986 persoane adulte intrate, 941 persoane adulte şi 726 copii nu au achitat biletul de intrare”, a fost acuzaţia adusă funcţionarei.

Reprezentanţii Primăriei Iaşi au mai arătat că persoanele au intrat la ştrand fără a plăti biletul în condiţiile în care la intrarea în incintă era montat un turnichet.

Va primi şi banii înapoi 

După ce au descoperit posibila fraudă, reprezentanţii Primăriei Iaşi au demarat o procedură disciplinară la finele căreia angajaţii vinovaţi au fost sancţionaţi. Angelia N. a fost concediată şi, ulterior, a dat în judecată Primăria pentru a fi reintegrată pe post. 

Cu privire la acuzaţii, Niamţu a precizat: „Învederează contestatoarea că un alt aspect care a fost omis este faptul că, de la începutul programului şi până aproape de ora 12,00, turnichetul (bariera rotativă) nu a funcţionat şi nu s-au putut scana abonamentele şi biletele, că nu s-a avut în vedere faptul că obligaţia sa era doar să emită”.

Judecătorii de la Tribunal, însă, nu au mai analizat acuzaţiile concrete de delapidare. Invocând că actul prin care femeia a fost sancţionată este lovit de nulitate, judecătorii au admis contestaţia Angeliei N. şi au dispus ca aceasta să fie reintegrată.

Motivul: „Din analiza deciziei contestate rezultă cu putere de evidenţă că intimatul  nu a descris fapta care constituie abatere disciplinară, nu a precizat motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariată şi nici instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.Tribunalul apreciază că este imperios necesară descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, indicarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariată şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată, în caz contrar instanţa neputând să verifice respectarea dispoziţiilor legale referitoare concedierea disciplinară a salariatei.”

Primăria a formulat apel, procesul urmând a se relua la Curtea de Apel Iaşi. Dacă decizia va rămâne definitivă, Femeia va primi şi drepturile salariale aferente perioadei în care a fost concediată.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite