Iaşi

articolul anterior articolul urmator

Teiul lui Eminescu, datat cu precizie. Care este vârsta exactă a arborelui considerat un miracol de supravieţuire

4
26 Apr 2014 14:56:52
Autor: Cezar Pădurariu
Teiul lui Eminescu din Parcul Copou FOTO Adevărul
Teiul lui Eminescu din Parcul Copou FOTO Adevărul

Specialiştii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi au dat publicităţii un clasament al celor mai bătrâni arbori cu statutul de monument al naturii din judeţul Iaşi. Potrivit raportului, Teiul lui Eminescu este mult mai în vârstă decât s-a speculat.

Statistica actualizată publicată de APM Iaşi plasează celebrul arbore din Parcul Copou Iaşi pe locul 7 în clasamentul celor mai bătrâni copaci din judeţ. Teiul lui Eminescu a fost plantat, potrivit datării, în vremea domnitorului Alexandru Lăpuşneanu.

Anul exact este 1556, ceea ce face ca arborele, considerat de specialişti un miracol de supravieţuire, să aibă vârsta de 458 de ani.

De altfel, o mărturie recentă a lui Mandache Leocov, fostul director al Grădinii Botanice din Iaşi şi unul dintre cei mai importanţi specialişti în dendrologie din istoria României, Teiul lui Eminescu avea o statură impunătoare încă din vremea amenajării Parcului Copou.

În 1833, Gheorghe Asachi a proiectat şi a pus în practică şi celebrul Parc Copou din Iaşi. Teiul, care avea să-şi câştige peste jumătate de secol supranumele de "al lui Eminescu", ajunsese deja la o vârstă respectabilă şi se ridica impunător în mijlocul pârloagei pe care enciclopedistul moldovean îşi propusese s-o reamenajeze.

"Teiul nu se potrivea cu planurile lui Asachi, nu intra pe axa principală pe care o proiectase. Dar l-a văzut atât de frumos, încât a hotărât să-l păstreze. Putem spune că Gheorghe Asachi este părintele teilor din Iaşi", a mai spus Mandache Leocov.

Botanistul ieşean crede că arborele, sub care poetul naţional Mihai Eminescu obişnuia să mediteze în vremea şederii la Iaşi, ar mai putea rezista încă 50-100 de ani.

Cel mai bătrân arbore din Iaşi este tot un tei, care se află în curtea Mănăstirii Bârnova. Copacul are vârsta de 674 de ani.

Specialiştii APM, împreună cu cei de la Academia Română, au identificat, în total 160 de arbori din judeţul Iaşi, care vor fi incluşi pe lista actualizată ale plantelor monument al naturii.

Situaţia arborilor monument din judeţul Iaşi -2014 Actualizat by Cezar Padurariu



Mai puteţi citi:

Lecţie de botanică pentru măcelarii teilor din Iaşi: „Este colosal de mult să tai 800 de copaci într-un an. Ăsta e un masacru”

Un tei din România, vechi de 500 de ani, ar putea deveni Arborele Anului în Europa. Votarea a fost întreruptă

FOTO Legenda celui mai bătrân stejar din sud-estul Europei, plantat după marea invazie tătară, la umbra căruia s-a odihnit Ştefan cel Mare

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Stefan Banciu
27.04.2014, 07:57:47

Comentariu considerat abuziv.

Nirolf
27.04.2014, 11:34:55

Daca Gheorghe Asachi este considerat salvatorul teiului ce mai tarziu a devenit "al lui Eminescu" si in general Parintele teilor ieseni , atunci distinsul "primcetatean" al Iasului domnul Nichita poate fi considerat "Calaul teiilor" ?

+1 (1 vot)
gheorghe girigan
31.03.2015, 04:55:37

cetatene de la bloc: nichita este un frustrat, ajuns primar prin votul majoritatii cretine; pare ca ar avea "distinctie"? ajuns "cadru didactic" dupa ce a dat cu leoarba la cooperativa ochiul si timpanul, avand, cu certitudine, pe constiinta cariere (asta in cazul in care ar avea constiinta) nu fiti idioti ca tara geme!

Nirolf
31.03.2015, 05:07:23

gheorghe girigan : cred ca sunteti in suferinta in ceea ce priveste glanda umorului , cat despre glanda mitocaniei se pare ca stati bine .