Cine îl mai celebrează pe marele poet Topârceanu? Printre cei puţini, 70 de deţinuţi închişi la Penitenciarul Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii de la Penitenciarul Iaşi au parte de un regim încadrat în categoria "de maximă siguranţă" FOTO Adevărul
Deţinuţii de la Penitenciarul Iaşi au parte de un regim încadrat în categoria "de maximă siguranţă" FOTO Adevărul

Infractori condamnaţi la ani grei de puşcărie învaţă pe brânci zilele acestea despre viaţa şi opera poetului pentru a trece cât mai bine peste o evaluare extrem de dificilă.

Penitenciarul Iaşi este printre singurele instituţii de stat din România care a elaborat un program complex, pe termen lung, privind readucerea în memoria contemporană a unor oameni de seamă ale culturii autohtone, dar care tind să fie daţi uitării.

Programul vizează, în prima instanţă, reabilitarea deţinuţilor care au ajuns la închisoare din cauza că au comis infracţiuni cu un grad ridicat de violenţă sau a celor care sunt predispuşi să-şi piardă prea repede controlul. 

Practic, este vorba despre acţiuni lunare, organizate sub forma unor lecţii deschise pe teme culturale, însoţite de dezbateri libere şi de examene de evaluare.

Pentru luna martie, educatorii penitenciarului au programat cursuri despre viaţa şi opera lui George Topârceanu. "Incursiunea în istoria literaturii române, prin intermediul acestui subiect are drept scop dezvoltarea cunoaşterii şi depăşirii cadrului informaţional curent, în vederea dezvoltării capacităţilor de înţelegere, de comunicare care poate conduce la diminuarea unor comportamente dezadaptative specifice mediului carceral", se arată în comunicatul oficial al Penitenciarului Iaşi.

Cursurile au loc între 14 şi 22 martie iar la finalul fiecărei zile cei 70 de deţinuţi care s-au înscris la proiect dau teste destul de dificile pentru a dovedi ce-au reţinut. Netrecerea examenului ese echivalente cu neparticiparea la dezbateri. "Am avut în vedere că pe 20 martie se împlinesc 127 de ani de la naşterea poetului George Topârceanu, a cărui carieră artistică este legată în bună măsură de Iaşi. Testarea constă într-un chestionar cu 10 itemi, cum ar fi "Enumeraţi trei scriitori importanţi cu care a colaborat George Topârceanu", "Cui i-a aparţinut casa memorială din Iaşi a poetului" sau "Între ce ani a trăit Topârceanu". Doar persoanele care vor obţine calificativul „Foarte bine” vor primi cele 10 credite aferente participării la o dezbatere", e explicat Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Iaşi.

Aceste credite îi ajută pe participanţi în momentul în care comisia de evaluare le analizează cererile de eliberare condiţionată. 

Pe parcursul acestui an, dezbaterile lunare i-au mai vizat pe Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, iar în iulie va veni timpul lui Vasile Alecsandri. În acelaşi timp, deţinuţii vor mai învăţa şi despre Ziua Solidarităţii Tineretului, Ziua Internaţională a Semilunei şi Crucii Roşii, Ziua Limbii Române sau că se împlinesc 412 ani de la moartea lui Mihai Viteazu.

   

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite