Cod roşu în magazinele din Iaşi GALERIE FOTO
0Zeci de ieşeni şi-au făcut provizii de alimente de frica iernii. Oamenii au luat cu asalt supermarketurile şi au golit rafturile.
Ieşenii au năvălit în supermarketurile din oraş şi au lăsat rafturile aproape goale. De frică să nu rămână blocaţi în case din cauza zăpezii, oamenii au cumpărat din magazine pâine, ulei, carne, apă plat[ şi fructe. „Am auzit că va mai ninge câteva zile şi din cauza zăpezii toate au fost date peste cap. Aşa că am venit să îmi iau apă şi carne pentru orice eventualitate", a spus Maria M., o ieşeancă care a ieşit sâmbătă la cumpărături.
Citiţi şi:
Zăpadă bătătorită pe străzile din Iaşi. Utilajele de deszăpezire nu fac faţă ninsorii
Iașiul acoperit de zăpadă. Vezi imagini inedite FOTOGALERII
UPDATE Restricţii de circulaţie şi trenuri anulate la Iaşi FOTOGALERIE
În câteva supermarketuri din Iaşi rafturile pe care erau altă dată caserolele cu carne sau cofrajele cu ouă erau aproape goale. Iarna se pare că a dat însă peste cap şi aprovizionarea marilor magazine. „Fructe, ulei, apă, zahăr mai avem. Însă carnea e pe undeva blocaă în zăpadă. Sperăm să ajungă", a spus unul dintre angajaţii unui hipermarket.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a fi la curent cu cele mai noi evenimente din Iaşi!