Comunitatea dispărută care a scris istoria Moldovei. Secretele pietrarilor, oamenii pentru care pivniţa era mai „scumpă” decât casa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dealul Repedea, culmea din aproprierea Iaşiului din care se extrăgea piatra FOTO:infopensiuni.ro
Dealul Repedea, culmea din aproprierea Iaşiului din care se extrăgea piatra FOTO:infopensiuni.ro

Despre pietrarii din Iaşi, o comunitate dispărută care şi-a pus amprenta asupra oraşului prin pivniţele, catacombele şi tunelurile care străbat oraşul, se poate spune că au scris istoria oraşului mai mult decât orice altă breaslă organizată în târg. Cu toate acestea, erau prea puţini la număr şi prea săraci pentru a se putea organiza într-o breaslă distinctă, prin care să obţină dreptul de a avea staroste, ştampilă, steag şi biserică proprie.

Cele mai vechi dovezi despre existenţa unor meşteri din preajma Iaşului care s-au ocupat doar de construcţiile în piatră datează de la începutul secolului al XIV. Potrivit profesorului ieşean Mircea Stănilă de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, unul dintre autorii Strategiei Iasi Orizont 2020, principala sursa a materialului de construit folosit de pietrari era cariera de piatră de pe Dealul Repedea.

Satul Păun din apropierea Iaşiului, pare a fi, potrivit specialistului, primul loc în care s-au aşezat cei mai înstăriţi pietrarii ieşeni. Cei mai săraci obişnuia să-şi construiască locuinţele chiar pe locul eliberat de piatra pe care o extrăgeau. Astfel a apărut satul Pietrărie, aflat la câţiva kilometri de oraş. Potrivit profesorului, în extragerea de piatră de pe Dealul Repedea s-au implicat în unele cazuri şi „alogeni refugiaţi”, a căror muncă era foarte dificilă, apropiată de cea a unui ocnaş. În 1808, de exemplu, printre pietrari se află şi un grup de lipoveni abia sosiţi, dar care mai târziu au fost evacuaţi din zonă. Pentru a-şi executa lucrările, bărbaţii scoteau piatra din carieră în sezonul cald, iar în sezonul rece lucrau propriu-zis.

Specialistul arată că în documentele studiate pentru a ilustra rolul pietrarilor ieşeni se subliniază că din preţul unei proprietăţi, partea cea mai scumpă nu era casa sau grădină, ci pivniţă. Articolele vremii arată că în caz de cutremur sau incendiu casa se putea dărâma şi reconstrui, însă pivniţa rămânea intactă.

„Preţul pivniţei se justifică prin însăşi natura lucrării, dat fiind volumul mare de muncă manuală grea pentru a se efectua săpătura, a se evacua sistematic pământul săpat, a se aduce în subteran piatra, a se amesteca acolo mortarul, a se zidi pereţii şi mai ales a se construi tavanul boltit, cofrajul pentru boltire avansînd în paşi succesivi. Şi toate acestea, la lumina făcliilor, în condiţiile în care oxigenul nu ajungea pentru respiraţie şi pentru făclii. Însăşi săparea şi consolidarea îngustelor guri de aerisire verticale era o operă de măiestrie, căci, cu vremea, s-au construit pivniţe tot mai lungi, cu trasee curbe şi, de multe ori, pe două sau pe mai multe nivele”, arată profesorul Mircea Stănilă.

Specialistul mai arată că lucrul în piatră nu putea fi realizat decât în echipe stabile, bine organizate. Adesea ele erau formate din rude care avea aceeaşi preocupare. Construirea de pivniţe avea şi anumite taine ştiute doar de familiile de pietrari din Păun şi Pietrărie, taine care s-au pierdut odată cu dispariţia ultimilor meşteri.

Profesorul ieşean susţine că înmulţirea pivniţelor din Iaşi şi „amplificarea lor dimensională”, au contribuit semnificativ la statutul de oraş al aşezării. Mai mult, pivniţele au contribuit la salvarea vieţilor omeneşti, la prosperitate şi au dus astfel la creşterea importanţei oraşului. Astfel comunitatea de pe Dealul Repedea a devenit renumită, unii dintre pietrari specializându-se ulterior în construirea de pivniţe sau de case. În pivniţe sau în galeriile apropiate acestora se vindea adesea băutură, motiv pentru care pietrarii aveau renume de mari băutori. Alţii şi-au luat statutul de cioplitori în piatră, preferând să lucreze în biserici. Potrivit specialistului citat, perioada secolelor XVI – XVIII, când au apărut cele mai multe pivniţe în subsolul Iaşilor, este „epoca de glorie şi de maximă prosperitate a acestei comunităţi”.
 

Vă recomandăm şi:

Ingredientele secrete ale delicioasei plăcinte poale-n brâu. Cum se prepară ca la carte o „coptură” moldovenească

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite