Consultaţii ginecologice gratuite în trei clinici din Iaşi pe durata lunii februarie. Campania se desfăşoară în alte 15 oraşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consultaţie ginecologică FOTO Shutterstock
Consultaţie ginecologică FOTO Shutterstock

Societatea Română de Ultrasonografie în Obstretică şi Ginecologie desfăşoară la nivel naţional o campanie menită să impulsioneze consultaţiile ginecologice de rutină. Statistica arată o creştere alarmantă a afecţiunilor vaginale tratate necorespunzător.

Campania naţională este intitulată "Zilele V - Protejează-ţi feminitatea!" şi are ca scop, pe lângă informarea şi educaţia medicală a pacientelor, efectuarea de consultaţii ginecologice de rutină şi diagnosticarea gratuită pentru depistarea şi tratarea infecţiilor vaginale.

Campania se desfăşoară în perioada 10 februarie - 10 martie în 22 de clinici de specialitate din 16 oraşe din România: Bucureşti, Braşov, Constanţa, Craiova, Focşani, Iaşi, Suceava, Bacău, Satu Mare, Timişoara, Piteşti, Oradea, Cluj Napoca, Ploieşti, Târgovişte şi Arad.

Campania este una de informare medicală privind sănătatea femeii, dar şi de screening privind infecţiile vaginale, deoarece se estimează că, la un moment dat, până la 78% dintre femei vor avea o floră vaginală dezechilibrată, deşi nu prezintă simptomele clasice, iar cazurile de infecţii vaginale rămân nediagnosticate şi există foarte multe femei care preferă să se trateze singure, în loc să meargă la medic.

“Automedicaţia este o problemă de sănătate publică în România. Importanţa unui consult medical şi riscurile automedicaţiei nu sunt conştientizate de mare parte dintre paciente şi, de cele mai multe ori, sănătatea devine o prioritate doar atunci când este ameninţată. Consultaţia ginecologică de rutină, însoţită de cele mai multe ori de o ecografie transvaginală, este recomandată periodic, cel puţin de două ori pe an la persoanele tinere, active sexual şi o dată pe an pentru femeile aflate la menopauză”, a precizat Radu Vlădăreanu, preşedintele Societăţii Române de Ultrasonografie în Obstetrică şi Ginecologie, director al Departamentului de Obstetrică şi Ginecologie UMF "Carol Davila", Bucureşti.

Oraş Clinică

Bucureşti - Centrul Medical Academica
Bucureşti - Donna Medical Center
Arad - Centrul Medical Laser-System
Bacău - Clinica Palade
Braşov -  MedLife Maternitatea Eva
Cluj Napoca - Centrul Medical Transilvania
Constanţa - Euromaterna
Craiova - Maternitatea Madonna Maria
Focşani - Iunona Med
Iaşi - Omini Clinic
Iaşi - Prolife Clinics
Iaşi - Centrul Medical Medis

Oradea - Spitalul Pelican
Piteşti - Centrul Medical Dr. Luca
Ploieşti - Spital Lotus
Ploieşti - Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti
Satu Mare - Clinica Gynoprax
Suceava - Centrul Medical Bucovina
Târgovişte - Promed System
Timişoara - Clinica Medicală Progyn
Timişoara - Centrul Medical Al Jobory
Timişoara - Clinica Medicală Gyniclinique

Mai puteţi citi:

Trombofilia, spaima gravidelor moderne. Medic ginecolog: „În 25 de ani nu am depistat atâtea trombofilii câte am avut în ultimul an“

Medic ginecolog acuzat de malpraxis pentru că a refuzat să facă cezariană unei gravide. Tânăra mămică a murit după o lună de comă!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite