Creşte din nou numărul cazurilor de COVID-19 în rândul copiilor din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa arhivă
Sursa arhivă

Numărul cazurilor de COVID-19 creşte din nou în rândul copiilor care se internează la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

Numărul copiilor diagnosticaţi cu COVID-19 şi internaţi la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi a început din nou să crească, după o scurtă perioadă în care infectările erau într-o scădere uşoară. 

Un minor este internat în stare gravă în secţia de ATI a spitalului, iar în total sunt internaţi 10 copii, cu forme uşoare şi medii. 

„În prezent sunt trei pacienţi internaţi în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă -Covid-19 a spitalului. Unul dintre aceştia se află în stare gravă, din cauza unei politraume suferite, nu neapărat din cauza patologiei Covid-19, iar ceilalţi doi nu sunt intubaţi. Pe zona roşie non-ATI se află şapte copii. Este un trend uşor crescător pe zona ATI Covid-19, deoarece săptămâna trecută aveam doar unul, iar în prezent sunt trei. Sperăm să rămână trendul unui platou al infectărilor, nu o creştere”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

De altfel, Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar a transmis luni seara, 6 decembrie, că au fost depistate deja 86 de cazuri pozitive în şcoli, după prima zi de testare pe bază de salivă. 

Peste 16.900 de şcoli şi grădiniţe au decis ca testele să nu fie făcute de profesori, ci la domiciliu, au mai transmis reprezentanţii USLIP. 

La nivelul judeţului Iaşi, în rândul adulţilor se observă o scădere constantă a cazurilor de COVID-19, după ce în luna octombrie spitalele erau sufocate cu pacienţi infectaţi cu Sars-CoV-2. În prezent sunt internaţi 186 de pacienţi, dintre care 35 la ATI, număr de zece ori mai mic decât în urmă cu circa două luni. 

La ultima raportare, la nivelul judeţului Iaşi s-au înregistrat doar 13 cazuri noi de COVID-19, iar rata incidenţei era de 0,76 cazuri la mia de locuitori. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 
 

Şefa creşelor din Ploieşti şi patru educatoare, acuzate că au furat din mâncarea copiilor. Au fost reţinute de procurori. „Aveau podul plin“

Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite