„Ctitorul“ Simirad se pune bine cu Divinitatea. Şeful CJ finanţează cu 77.000 de euro din banii ieşenilor lucrări la biserici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean va propune în şedinţa de astăzi finanţarea construcţiilor unor mănăstiri, schituri şi biserici din judeţul Iaşi.

Mitropolia Moldovei a construit două biserici în inima Africii pe banii enoriaşilor (GALERIE FOTO)

Şeful instituţiei va sponsoriza lucrările la 14 lăcaşuri de cult, cu suma de 300.000 de lei. În plus, va cheltui 5.000 de lei pentru ca Mitropolia Moldovei şi Bucovinei să organizeze în perioada 28-31 iulie „Adunarea tinerilor creştini ortodocşi din Moldova" de la Mănăstirea Neamţ, la care vor participa 600 de tineri din Moldova.

Iaşi: Bani publici pentru biserica din campus

Constantin Simirad va aloca din fondurile judeţului câte 30.000 de lei pentru construcţie de chilii la Mănăstirea Frumoasa, refacerea acoperişului ars la Schitul „Sf. Teodora de la Sihla“ din Moţca, refacerea acoperişului la Mănăstirea Bârnova, construcţia unei biserici la Mănăstirea Stavnic din Voineşti, recompartimentarea unui corp de chilii la Schitul „Sf. Teodora de la Sihla“, construcţia unei biserici la Mănăstirea Piatra Sfântă şi alta la Schitul Blaga.

Biserica face terapie pentru dependenţii de sex

Şeful CJ va sponsoriza din buzunarele ieşenilor cu câte 10.000 de lei şi lucrările de refacere a acoperişului şi consolidare la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Rediu, precum şi construcţia bisericilor „Sf. Dosoftei“ din Holboca, „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Canta, „Sf. Gheorghe“ din Scobinţi şi „Naşterea Maicii Domnului“ din Ciurea.

Ieşenii ridică biserici de milioane de lei (FOTO)

„În cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor sunt în derulare lucrări de construcţii sau pictare la un număr de 247 de şantiere, adică 64 de lăcaşuri noi în curs de construire, 51 cu reparaţii consolidare, restaurare, 37 cu lucrări de pictare, 46 de case sociale, 35 de case parohiale în curs de construire, două cu chilii, 7 turnuri clopotniţă şi două case mortuare în curs de construire“, a spus Mircea Precupan, consilier patrimoniu şi construcţii bisericeşti din cadrul Mitropoliei Moldovei.

Bani publici pentru biserica din cartierul lui Relu Fenechiu

Acesta a făcut solicitarea de fonduri de la CJ, susţinând că Arhiepiscopia Iaşilor susţine cea mai mare parte din lucrări, doar că este afectată de criza economică.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite