Cum a ajuns un mort să fie trimis în judecată pentru furt. Defunctul a fost citat la primul termen de judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caz inedit, la Iaşi: un bărbat acuzat de furt a fost deferit justiţiei alături de complicele său. La primul termen de judecată, procurorii şi-au retras dispoziţia de trimitere în judecată.

Mihai Nunucă a fost investigat într-un dosar de furt, iar după finalizarea rechizitoriului, anchetatorii au aflat că a murit. El a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni. 

La primul termen de judecată, pro­curorii au precizat în instanţă că renunţă la judecarea sa. În schimb, Adrian Stamate, un bărbat din Miroslveşti alături de care Nunucă ar fi comis fapta, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, decizia nefiind definitivă.

Suspecţii ar fi comis fapta pe 17 ianuarie 2015, la orele dimineţii, atunci când au mers la casa unor bătrâni susţinând că sunt de la o societate care vrea să arendeze teren. „Unul dintre cei doi a afirmat că este un reprezentant al fermei unde are terenul în arendă şi i-a cerut persoanei vătămate să-i schimbe o bancnotă de 200 lei, sens în care a scos din buzunar bancnota de 200 lei şi i-a dat-o acesteia, cerând rest 100 lei.

Persoana vătămată a mers în casă şi a umblat într-o valiză, încuiată cu lacăt, în care se afla o pungă care conţinea suma totală de 17.000 lei, de unde a luat o bancnotă de 100 lei“, se arata în rechizitoriu. Hoţii au intrat în casă şi au furat cei 17.000 de lei, după care au fugit de la faţa locului. Stamate, bărbatul condamnat, nu a recunoscut fapta atunci când a fost audiat de judecătorii. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite