Adrian Mocanu a fost obligat de Judecătoria Iaşi să plătească aproape 1.500 de euro, sumă aferentă unei sancţiuni primite în Germania.
Conform documentelor trimise de autorităţile germane la Iaşi, Mocanu ar fi primit sancţiunea după ce, în data de 15 august 2016, acesta ar fi sustras mai multe bunuri din magazinul Kaufland din Worms, Germania. În prealabil, ieşeanul ar fi tăiat ambalajele produselor cu ajutorul unui cutter.
„Având în vedere decizia şi certificatul comunicate de autoritatea din Republica Federală Germania şi dispoziţiile legale anterior menţionate, instanţa consideră că nu există niciun impediment pentru recunoaşterea şi executarea sancţiunii pecuniare, urmând a dispune executarea acesteia în contravaloarea sa în lei, la cursul practicat de BNR la data pronunţării, respectiv executarea efectivă a sumei de 6.480,17 lei, echivalentul în lei al sumei de 1.420 euro“, au stabilit judecătorii ieşeni.
Ieşeanul nu s-a prezentat la proces pentru a aduce probe în apărarea sa, se arată în motivarea hotărârii prin care acesta a fost obligat să-şi achite amenda din Germania. Dacă nu va plăti datoria, el poate fi executat silit.
_________________________________________________________________________________
Cum ne folosesc nemţii justiţia pentru a-şi recupera amenzile rutiere mărunte primite de români
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
17 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Nu înțeleg unde e "umilința"! Omul a făcut pagubă, a furat, trebuie să plătească. Suntem țară membră a UE. Care-i problema?
Umiliti suntem noi de gestul unui roman care a furat ! Ce titlu total nepotrivit , in genul tabloidelor care sar in apararea tuturor borfasilor .
Domnule ziarist, germanii nu l-au „umilit”, ci l-au pus la punct! Nu l-au pus într-o situație de inferioritate (neîndreptățită), nu l-au înjosit. (cf DEX)
eu as adauga ca daca de acuma incolo, condamnare pecuniar din alte stat EU pot fi transferat si in Romania, atunci poate o gramad de schmeker se vor potoli. nu e tot una cand pot sa fac orice afara fara sa risc nimik acasa, sau cand se transmit pedepsea in stat de unde provi
Moldovean pris la ciordeala! L-au umilit ca l-au pus sa plateasca paguba? Ba ziariciule tu ai proprietatea cuvintelot tale? L-au umilit ca nu i-au dat si puscarie in Germania? Ziar "quality". . Ah! Domnu ziariciu' e din Barlad? Ce coincidenta!
Vezi toate comentariile (17)